Alaltăieri dimineață am parcat cam departe de birou. Că-n zonă nu-s niciodată locuri de parcare, nici măcar pe 1 ianuarie. Pe când mă deplasam voios să văd în ce stare se prezintă Suzana și Vasile după concertul nocturn de petarde și artificii, m-am intersectat cu o doamnă care ducea de mână un băiețel de vreo patru-cinci ani.

Exact, dar exact când treceau prin dreptul meu, am auzit-o pe femeie scrâșnind din dinți și aruncând cu ură spre ăla mic:

Te calc în picioare, nenorocitule!

Am rămas cu gura căscată în mijlocul trotuarului și-am întors capul după ei să văd dacă mă-sa (așa bănuiesc, că era maică-sa) își pune în aplicare amenințările. Din fericire, până au dispărut din raza mea vizuală nu s-a întâmplat nimic notabil.

Femeia era bine îmbrăcată. Da, ce-i drept, pe genul corporatistă care iubește mult shaorma, ceafa de porc cu cartofi prăjiți și dulciurile cu zahăr în exces (wink-wink), dar, repet, altfel era bine îmbrăcată și nu pe ieftinache. Iar ăla micu’ arăta și el bine îngrijit și îmbrăcat.

Am rămas oleacă marcat de întâmplare și m-am gândit ceva vreme ce te-ar putea determina să arunci vreodată vorbele astea unui copil, fie el și-al altuia (în ideea că aia nu era totuși mă-sa). Eu, deși în general sunt un individ destul de slobod la gură, nu-mi permit să vorbesc așa nici măcar cu mâțele, darămite cu un puștiulache de patru-cinci ani care mai e și fiu-meu.

Well, mai râdem, mai glumim despre parenting și toți “experții” în domeniu, dar “te calc în picioare, nenorocitule”, după umila mea părere, deja ține de mers la un control la căpuț, nu mai are treabă cu niciun parenting.

Ce voiam să-ntreb, sunteți destui pe-aici care aveți copii, ziceți-mi și mie cam ce-ar trebui să facă ăia mici ca să le aruncați în față așa ceva. Desigur, excludem cazul în care îi suprindeți în timp ce omoară jumătate din populația Europei cu gaz sarin sau îi găsiți sufocând-o pe bunica cu perna. Deși, dacă e bunică-sa din partea mamei…