La Piața Victoriei, fix lângă ieșirea de la metrou e un soclu de statuie sau ceva. Ei, de când lucrez eu în zonă (și se fac acuș trei ani) pe soclul ăsta stă un nene care are la gât o pancartă pe care scrie treaba asta:

„Din puținul cel aveți, ajutați-mă”.

Inițial m-am gândit că omul s-a targetat oleacă greșit, ratând astfel un segment important de populație: naziștii gramaticali. Pentru că vezi tu, un nazist gramatical care se respectă n-are cum să dea de pomană unui cerșetor semi-analfabet, nu? Plus că, ce-i asta, suntem la croșetat? Un ochi pe față, unul pe dos? O cratimă lipsă și una nu? Practic, cratima aia pusă corect te inducea și mai rău în eroare. Te gândeai la orice, numai la să bagi mâna-n buzunar, nu.

După o vreme, probabil cineva a sesizat nișarea eronată și i-a desenat cu un marker cratima care lipsea. Doar că era evident pentru toată lumea că e o chestie improvizată, că greseala a fost corectată pe stilul „merge și-așa”. Ori pe naziștii gramaticali nu-i duci așa ușor.

Așa că, destul de recent, omul nostru a apărut cu o pancartă nou-nouță pe care cratima dintre „ce” și „l” se vede mai clar decât Marele Zid Chinezesc din cosmos. Acum în sfârșit are mesajul targetat corect pe toate segmentele de populație: „Din puținul ce-l aveți, ajutați-mă”.

Mno, râdem-glumim, dar odată chestiunea limbii române rezolvată, altceva mă frământă în continuare. Nenea ăsta despre care vorbim are cam pe la 50-55 de ani și-l găsești acolo, pe soclul ăla, zi de zi. Cred că nu l-am văzut doar când sunt zăpezi din alea mari, când dă gerul sau pe caniculă gravă. În rest, dimineață de dimineață, e la datorie. Da, doar dimineața, pentru că seara nu l-am văzut niciodată. Dar, na, eu plec și târziu de la muncă, nu se face să stai până la ore din alea să cerșești, c-ajungi acasă rupt de oboseală.

Problema e că eu nu văd să aibă vreun beteșug. Dimpotrivă, pare un individ destul de zdravăn, mâinile, picioarele, ochii, urechile sunt la locul lor și oricum arată mai in formă decât 90% dintre paznicii de la megaimaj sau decât bătrăneii care fac pe bodigurazii în farmacii. În plus, pare îmbrăcat curat, nu e pe genul homeless plin de mizerie. Și nu fac mișto, sunt cât se poate de serios, la o adică mă puteți verifica extrem de ușor, coborâți într-o dimineață la Victoriei și-o să-l găsiți acolo.

Iar întrebarea mea este următoarea: cam cât de mare trebuie să fie lenea ca să preferi s-o arzi așa prin frig, prin ploaie, pe căldură, pe orice, numai ca să nu te angajezi undeva? Bun, am înțeles, poate nu suporți munca fizică, poate ai vreo dischinezie biliară care te ține captiv în procrastinare, poate intri în depresie doar când îți imaginezi c-ai putea să cari cărămizi sau mortar. Dar ce te împedică să stai cu fundul pe scaun într-o o farmacie, să te bagi paznic pe un șantier, să te faci badigard de metrou, sau să faci orice altceva care nu contravine principiilor tale de a nu mișca un deget pentru a-ți produce banii necesari traiului?

Ei bine, treaba asta mă depășește chiar dacă aș presupune că veniturile din cerșetorie sunt mai mari decât un salariu minim pe economie. De ce-ai alege să întinzi mâna când poți oricând să găsești un job? Mai ales acum când angajatorii se plâng pe toate drumurile că nu găsesc oameni buni.

Și, ca să închei politicăli corect, sper că omul nostru nu are vreo suferință ascunsă care-l împiedică să muncească, caz în care îmi cer scuze pentru tot ce-am scris mai sus. Deși, dacă stau să mă gândesc bine, cam ce boală e aia care-ți permite să stai pe străzi cu anii, dar te împiedică al naibii de rău să muncești? Hmmm, știți voi vreo afecțiune de genul? Că mie nu-mi trece prin cap. Practic, singurul handicap care-mi vine în minte ar fi că e surd, sau mut, sau surdo-mut. Dar chiar și-așa cred că s-ar găsi angajatori fericiți că pot să angajeze un om care n-ar avea cum să le comenteze deciziile niciodată. Părerea mea.