Megaimaj Victoriei. Ora 9.00 trecute fix. Coadă până în fundu’ magazinului. Tocmai îl rugam pe unul dintre cei doi băieți de la case să mai cheme un coleg, când un distins cetățean ignoră tot codălăul ăla imens și se duce întins în față.

Moment în care mă rup din discuția captivantă cu casierul, mă duc după el și-l bat elegant pe spate. Se întoarce mirat. Și devine și mai mirat când îi spun cât pot eu de calm și destins:

– Știți, coada e în direcția aia.

Și-i arăt, cu un gest generos, pe unde trebuie să meargă până ajunge în locul unde ar trebui să se așeze orice individ cu o brumă de bun-simț.

Nu știu de ce, se întunecă brusc la față și pare să devină irascibil. Îmi arată coșul cu două produse:

– Am decât atât.

Sunt calm ca un călugăr budist care a aflat c-o să se reîncarneze în broască țestoasă:

– Eu am de luat doar un pachet de țigări, dar tot am stat la coadă.

Și degetul meu arătător îi arată din nou direcția corectă.

– Morții mă-tii, strecoară acru printre dinți și pleacă. La coadă, la căpătul ei din fundu’ magazinului.

Îmi savurez victoria și-i fac cu ochiul. Plătesc țigările și ies.

Dar ce voiam, de fapt, să spun, problema nu e că aproape în fiecare dimineață se întâmplă același lucru și trebuie să bat pe câte cineva pe umăr și să-l trimit înapoi la coadă.

Problema nu e nici că ăsta din dimineața asta m-a înjurat delicat printre dinți. Na, vine Crăciunul și știi cum e, trebuie să fim mai buni. În plus, nu e nici primul și cu siguranță nici ultimul.

Problema e că de fiecare dată când se întâmplă, eu sunt singurul care zice ceva, în timp ce restul asistă indiferenți cum unul își permite să fie mai șmecher și să se ducă direct în față, pentru că poate și pentru că știe că nimeni n-o să-i zică nimic.

Iar asta, dragii mei, poate explică într-o oarecare măsură de ce azi ne conduce psd-ul și de ce tot ei vor câștiga și următoarele alegeri.

Pentru că noi vom aștepta impasibili să facă alții ceva în locul nostru.