Citeam ieri dimineață că România este țara cu cele mai multe accidente rutiere, soldate cu morți, din Uniunea Europeană. Iar cele două cauze principale sunt, cum altfel, încălcarea regulilor de circulație și infrastructura proastă.

Well, dacă vreodată ne vom deplasa cu ajutorul navelor spațiale sau al mașinilor zburătoare, să fiți siguri că tot în România se vor înregistra cele mai multe cazuri de decese din accidente. Doar că, de data asta, aviatice. Și tot din cele două motive de mai sus, bineînțeles. O dată, pentru c-o să avem cele mai proaste culoare de zbor, pline de goluri de aer și turbulențe (asta, evident, în ciuda numeroaselor studii de fezabilitate făcute în fiecare an). Și a doua oară, pentru că vom fi singurul loc din univers în care vei putea auzi: “arde-l pe țăranul ăla cu navetă cu număr de Giurgiu, dă-i flash-uri și ia-i fața, dă-l în plm”.

În fine, revenind, la studiu, pe lângă cele două cauze enumerate de OMS, cu siguranță mai există încă una pe care sunt convins că n-o ia nimeni în considerare: atrofierea instinctului de supraviețuire.

Ce vreau, de fapt, să spun. În ultimele două-trei săptămâni am fost nevoit să mă deplasez mai des cu mașina, mult prea des pentru gustul meu. Băbăiatule, de când s-a stricat vremea, pe lângă că trebuie să fii mult mai atent, că, na, au scăzut vizibilitatea și aderența, mai trebuie să fii cu ochii-n paișpe și cu piciorul pregătit să sară pe frână, din cauza “sinucigașilor de serviciu”. Nu știți ce sunt sinucigașii de serviciu? Sunt cetățenii care se aruncă pe trecerile de pietoni de zici că-s hotărâți să ajungă în veșnicele plaiuri ale vânătorii și nu știu cum să facă asta mai repede.

Bă, parcă ar fi vreo epidemie. Zici că merg ăia liniștiți pe trotuare și exact când se apropie o mașină le șoptește cineva suav în ureche: “acum, sari acum în fața lui, dă-l în plm, că e obligat să-i țină frânele”. Și să vezi ce, oamenii chiar așa fac.

Mi s-a întâmplat de cel puțin cinșpe ori să asist la faze de genul ăsta și mă uitam siderat cum respectivii cetățeni pur și simplu se aruncă pe trecerile de pietoni, fără să aibă nici cel mai mic gând să se asigure. De parcă erau protejați de niște ziduri invizibile sau ceva.

Ce pot să vă spun cu siguranță este că majoritatea sinucigașilor erau ori tineri (pe genul adolescenți sau de-abia ieșiți de-acolo) cu ochii în telefoane sau cu căștile în urechi, ori bătrâni înfofoliți din cap până-n picioare. Iar dacă la tineri mai pot să înțeleg cât de cât (lipsa de experiență îmbinată cu lipsa de creier nu e chiar cea mai fericită combinație), la bătrânii ăia mă uitam efectiv consternat. Bărbia în pământ, privirea-n jos, și traversau cu aceeași încrâncenare pe care le-o poți citi pe fețe și-n autobuze, tramvaie sau metrouri. Doar că acolo se bat pentru un loc pe scaun, nu pentru viața lor.

Enfin, râdem-glumim, dar eu am pățit-o în 2008 când a dat unul peste fie-mea, pe trecerea de pietoni. M-am dus la locul accidentului hotărât să fac moarte de om și-am găsit șoferul vinovat, un nene pe la vreo 60 de ani, plângând în fund pe o bordură. N-avusese nicio șansă să evite accidentul. Fie-mea pur și simplu s-a aruncat pe trecere, în fața mașinii lui, fără să se asigure nici măcar așa în treacăt, în stânga sau în dreapta, lucru pe care mi l-au confirmat toți martorii. Din fericire omul n-avea viteză, că dacă ar fi avut, nici nu vreau să mă gândesc la consecințe. Așa, s-a soldat “doar” cu o gleznă fracturată.

Da, pentru poliție treaba asta a contat foarte puțin spre deloc și, dacă eram câine, mi-ar mai fi plătit ăla și-n ziua de azi depăgubiri. Dar n-am fost și i-am cerut doar banii pentru spitalizare și recuperare. În schimb, fie-mea a învățat, din păcate pe pielea ei și cu durere multă, că chiar dacă ești pe trecerea de pietoni TREBUIE SĂ TE ASIGURI, că niciodată nu știi ce face ăla de la volan.

Poate are un moment de neatenție, poate se ceartă cu nevasta, poate face infarct chiar în momentul ăla, poate a intrat o albină și l-a înțepat, poate tocmai l-a sunat șeful și l-a dat afară, poate, poate, poate. Întodeauna trebuie să te gândești la variabile de genul ăsta și la faptul că două tone de metal în mișcare nu sunt chiar cel mai plăcut lucru pe care ai vrea să-l știi dând peste tine. Chiar dacă tu ești pe trecerea de pietoni și, nu-i așa, ai prioritate. Că sunt cimitirele patriei pline de cetățeni neînfricați care-au murit cu prioritatea-n mână.