7,903 cititori

Blestemul visului împlinit

Am un amic care toată viața lui și-a dorit să facă sex cu o mulatră. Mă rog, cine-l poate învinui? Să ridice mâna ăla care n-a visat, nu și-a dorit sau nu și-ar dori. Da, da, știu, în niciun caz voi, minunaților și fidelilor.

Revenind. Ziceam că omu’ visa la o mulatră mai dihai de cum visează un programator să facă softul ăla care-i va aduce milioane de euroi. Și când zic „mulatră” să nu cumva să vă gândiți la vreo negresă, să n-audă de așa ceva. Voia ceva pe lângă care Halle Berry să fie rățușca cea urâtă care-și plânge în pumni mai ceva ca tocilarele alea pline de coșuri pe care nu le bagă nimeni în seamă tot liceul. Da’ nu știu cum se face că rămânea doar cu visatul. N-avea noroc și pace să prindă și el vreo ciocolată cu lapte din asta, vorba regretatului Iliuță Năstase.

Uite-așa treceau zilele, se scurgeau anii, iar omul nostru rămânea cu golul în suflet și tristețea-l măcina îngrozitor. Pe bună dreptate, de altfel, e greu să te lupți cu neîmpliniri de felul ăsta. Dai naibii în depresie și nu știi de la ce ți se trage, e de-a dreptul periculos.

Dar până la urmă destinului i s-a făcut milă de el și karma i-a zâmbit șăgalnic în ziua în care a aflat că urmează să plece la Amsterdam. N-avea nicio importanță că se ducea cu treabă. Cui îi mai păsa de business atâta vreme cât urma să-și preumble pașii pe sub felinarele Cartierului Roșu? Mulatrelor, păzea că vine băieatu’! Și-a venit.

În prima seară s-a plimbat printre vitrinele Cartierului Roșu ca un diabetic obez scăpat într-o cofetărie cu laborator propriu. Pur și simplu oferta de prăjituri era atât de mare că nu s-a putut hotărî ce să mănânce. Practic s-a dus la culcare în camera de hotel mort de nervi. Dar nu-i nimic, că mai e și mâine o seară.

A doua zi, a reînceput selecția, de data asta cu temele făcute. Avea în minte clar desenat portretul robot al celei pe care urma s-o sacrifice pe altarul iubirii de mulatre. Chiar și-așa, a durat ceva. S-a plimbat, s-a coit, s-a gândit, s-a răzgăndit, se oprea într-un loc și dădea să intre, apoi își aducea aminte că parcă văzuse ceva mai mișto în altă parte. Una peste alta, procesul de selecție a durat câteva ore bunicele. Dar când a terminat, și în cele din urmă s-a hotărât, s-a felicitat din tot sufletul lui că nu s-a grăbit și nu s-a aruncat cu capul înainte la prima mulatră care i-a apărut în geam.

Un boboc de fată avea să-i fie parteneră vremelnică de sex liber consimțit, pe bani. O mândrețe de femeie căreia-i sclipea pielea arămie ca focurile bengaleze. O mulatră cu ochi negri arzători, cu pielea ca mătasea, cu o coamă brunetă și deasă care i se revărsa pe umeri. Ce să mai, avea în fața ochilor încarnarea visului de-o viață. Mai trebuia doar să plătească și putea să-l atingă. Ceea ce a și executat. După ce-a marcat cash-ul, ravisanta făptură i-a zâmbit luminos, l-a dat cu o soluție pentru dezinfectat mâinile și apoi l-a condus în camera unde urma să i se dăruiască și să-i împlinească cea mai arzătoare dorință. Și i s-a dăruit. Total, deplin, ce să mai, parcă făcea dragoste pentru întâiaș dată. La sfârșit se simțea ca și cum se născuse a doua oară.

Cu zâmbetul pe buze și aproape hotărât să mai plătească doar ca s-o mai aibă un pic în preajmă pe femeia întrupată din zeițe, omul nostru s-a gândit să iasă să fumeze o țigară, să chibzuiască oleacă și să-și pună un pic de ordine în gânduri. Că prea fusese frumos și se legaseră toate exact cum își dorise. Pe drumul spre ieșire, în fața lui mergea unduindu-se mulatra cea frumoasă. Îi vedea talpile cum se mișcă, parcă plutind ușor deasupra pământului și surâdea gândindu-se că femeia asta răvășitoare fusese a lui chiar atunci și acolo.

Atunci, de undeva din dreapta se deschide o ușă și apare încă o făptură fermecătoare. Nou venita se uită la ei câteva momente și apoi întreabă duios:

– Fă, ai și tu o țâgare? Că io le-am terminat p-ale mele.

60 de păreri la “Blestemul visului împlinit

  1. 🎶 Suntem peste tot acasăăăăăăă …….🎶

    Comentariu beton! Thumb up 100 Thumb down 1

  2. Mi-am adus aminte de nunta de milițieni,plină de milițieni.Socru mic,milițian,mireasa,milițianca.Cu socru mic,finu lu socru-meu,am avut neplăcerea să stau la câteva mese.Bă,si o dadea în ciori.Că jeguri,că pusti,pistoale,babardele în dragii nostri conlocuitori.Am radar pe negru ceva de speriat.Am intrat si am mirosit că ginericu nu este prea în regulă.Când l-am văzut pe socru mare si pe fratili lu socru mare,am râs.Bă,erau căzuți din tuci,le bufnise soba-n fata.
    Mă tot tragea asta a mea de mânecă,ca îmi stătea pe limbă o chestie drăguță:cât o ardeai tu că jeguri si a ajuns țiganiada să treacă prin fi-ta.
    Le-am servit-o si la capetele de creta de la masă.
    -Cu ce te ocupi.
    -Pun semințe în pământ,agricultor.
    -Asta e,trebuie să trăim toti.
    -Putea să fie si mai nasol.
    -Pușcărie?
    -Nu,milițian.
    -Eu sunt polițist.
    -Se putea si mai bine.
    -Ce?
    -Pușcărie.

    Comentariu beton! Thumb up 87 Thumb down 1

    • Ai scăpat întreg? :)))))))))))))

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • ÎN CURÂND,EXPLOZIV:
      Blogherul vâlcean,deci foarte oltean,Vasilescu va prezenta în premieră prima lui pagina cu bastonase din clasa întâia.Apoi,exploziv,în premieră,acest maluma al blogosferei,vă va prezenta o serie de articole despre taiarea de moț a domniei sale,detalii despre prima căcuta.
      Nu vă panicati este doar o impresie că ati citit astea înainte.Dacă primul lui articol ar fi apărut în nouăjdoi,îl găseați aici în 2018,într-o luni sau vineri.Oh,joy,joy.

      Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 9

    • Nu mă face, că găsesc ceva și de prin ’92.

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Bai, edelweiss, cat e plicul la o nunta de militieni tuciuri

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 1

    • 114 x 162 mm,C6,cred că erau.

      Comentariu beton! Thumb up 47 Thumb down 0

  3. @Nico fii și tu mai romantic, uăi!!

    Ô Notre-Dame !
    Laisse-moi rien qu’une fois
    Pousser la porte du jardin d’Esmeralda

    Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

  4. Unde am mai citit asta?

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • La Redoo-n fantezie 😉 și la Mişu pă moşie

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • Si io m-am uitat la dată 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Hai, bă, și voi acum! Omu’ a fost prin vecini, n-a avut timp de scris. Sau o fi pregătind ceva de-o să se pișe pe toate blogurile de călătorie și pe tripadvisor. Sau doarme dus. 😜😜

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @Ionuț, heitări. 😛

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

    • @Redoo, și eu am senzația că am mai citit asta și la fel m-am uitat la data? 😮 Mare mister…

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  5. Copy Paste mode On

    O romanca, la produs in Amsterdam , este acostata noaptea de un client. 
    El: – Cat e scurtu’? 
    Ea: – 50 Euro. 
    O baga in masina, ii da banii si isi face treaba. 
    A doua noapte, figura se repeta… a treia noapte la fel… In a patra noapte… fata se uita la el si il intreaba: 
    – Auzi ma, da tu de unde esti ca parca te cunosc? 
    El: – Din Romania. 
    Ea: – Ce coincidenta, si eu la fel! 
    De unde din Romania? 
    El: – Din Dobroiesti. 
    Ea: – Ce coincidenta, si eu la fel! 
    EL: – Coincidenta pa ma-ta… Mi-a dat tactu’ 500 de euro pentru tine, dar mi-a zis sa nu ti-i dau toti odata, ca-i cheltui…

    Comentariu beton! Thumb up 82 Thumb down 4

  6. in primu’ rand ridic mana. nu doar ca’s si minunata si fidea, da’n visu’ meu n-a aparut niciodata v’o mulatra 🙂
    si be). acesta prietena care-si dorea mai ceva ca bucket listu’ pe care i-l ceri doamnei purtatoare de coasa, in caz ca iti da sansa, mai ceva ca premiu’ cel mare la loto – atunci cand joci, mai ceva decat isi doreste pamantu’ crapat de la atata uscaciune – apa, un negru. nu multatru, nu ciocolatiu, un negru din care noaptea, daca-i vezi mai mult decat dintii din zambet si albu’ din ochi, sa te ingrijorezi si sa pleci. nu concepea, draga de ea, nici sa se marite fara sa-si implineasca acest hatar. io, recunosc, mai intai am luat-o’n gluma si m-am amuzat, apoi, cand am inteles ca treaba-i serioasa, am inceput sa ma gandesc cum fac sa-mi aduc la Bucuresti niste prieteni, sa-i organizez fapturii gingase din viata mea un casting serios. n-a mai fost nevoie. dupa trei ani de macinat creieri de oameni marunt-marunt, ne suna intr-o seara, isterica, ca l-a gasit si ghici cu cine pleaca acasa?
    bine ca si l-a gasit ea ca, daca trei ani am auzit toate basmele, urmatoru’ an am auzit doar despre cum se simte dezamagirea descoperirii ca nu toti sunt demni de complimentu’ suprem: “once you go black, you never go back”, iar ea a avut ghinionu’ sa-l intalneasca toc’ma pe cel mai “nefericit” dintre ei.
    so… ai grija ce-ti doresti si lasa mana jos ca risti sa ti-o furi 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 31 Thumb down 0

    • Aproape că mi-e milă de ea. Aproape.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  7. Nu stiu dacă am mai povestit pe aici..
    Ceva asemănător ni s-a intâmplat in Koln.
    Eram in vizită la o prietenă foarte bună. Seara cică hai să ieșim să bem bere la o terasă mișto.Ea cu sotul ei, eu cu iubi din dotare. La un moment dat ne intreabă dacă vrem să vedem fete la geam. Zic, hai, că pe asta nu o făcusem.
    Înainte să intrăm pe strada respectivă, băieții au luat-o inainte, noi am rămas in urmă.
    ‘ Băi, uite, mergem, ne uităm, râdem dacă vreți, dar nu scoate nimeni o vorbă in românește că nu e bine’ . Ok, așa facem.
    Și ia si te uită… Blonde, brunete, roșcate, șuvițate, mulatre, negrese, albe…mici mari, plinuțe sau subțiri…tot ce voiai…
    La un moment dat il vad pe al meu că rămâne trăsnit in fața unei vitrine. In cațiva pași ajungem la ei și îl aud murmurând… Bă, io o cunosc pe asta, da’ nu stiu de unde…
    Și ne uitam și noi spre vitrină.. o bunăciune siliconată, tatuată pe brațe, cu un bikini minuscul statea la fereastra deschisă pe un scaun de bar…
    Și unde nu se porneste domnișoara să ne spurce in cel mai curat grai… ‘ Băga-mi-aș( și tot tacâmul) de nef***ti…n-aveți ce face acasă…duceți-vă la un muzeu dacă vreți să vedeți piese… Etc.
    Pe noi ne-a bufnit râsul și am plecat repejor din zonă..
    Long story short… Era vecina de scară cu iubi.
    Toată lumea stia că e in Germania si că este directoare la un cămin de bătrâni…

    Comentariu beton! Thumb up 81 Thumb down 1

    • @Miki, cred că n-au mai avut bătrâni la un moment dat…

      Comentariu beton! Thumb up 27 Thumb down 0

    • Păi, nu era departe de adevăr, 😛

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 0

  8. Și când au zis ăștia că țigarea dăunează grav…n-au zis degeaba !

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  9. una peste alta ,in pat tipa tot suava era iar tipul nu a vazut copacii de padure ca ce cauta de o viata putea gasi aproape nu tocmai la amsterdam si se pare ca tot ale noastre s cele mai tari

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

  10. Deci nu,nu…nu…nuuuuu! Deci țapa maxima mi-am luat.Ma gandeam c-o sa-i vada din spate koaiele balanganindu-se .😁😁😁
    So mai kares,fă ?

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Smarti și eu mă așteptam la același lucru! Țeapă, aia e…

      Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 2

  11. eu i-am tinut pe ai mei tot intr-un soc. in ’90 am emigrat in germania si tot in ’90 m-am inscris la facultate aici. m-am indragostit rau de tot de o studenta de la medicina din zair, cit se poate de neagra. am petrecut o vacanta la ea in zair si daca ideea ei timpita nu ar fi fost sa se intoarca neaparat definitiv in zair m-as fi casatorit cu ea fara sa clipesc. am dus-o in romania la parintii mei. mama mi-a zis “da eu n-am sa-i dau mincare de la ei de acolo, mama”. i-am zis “n-are nimic da-i de-a noastra”.
    dupa aia m-am indragostit total de o punkista de la biologie, rasa pe juma de cap, restu cu par in toate culorile, tatuaje si piecenguri peste tot. am dus-o la parinti in romania. “asta maninca mincare de om, mama” m-a intrebat mama.
    in ’98 m-am indragostit mortal de o absolventa japoneza de la arte. de data asta mama a stiut exact si fara discutii ce sa gateasca. ne-a tinut doua saptamini numa in pilaf de orez si ceai. sintem casatoriti fericit de 20 de ani.

    Comentariu beton! Thumb up 92 Thumb down 2

    • @Petre,
      Da’ văd că ai ceva imaginație.
      Din poveste lipsesc suedeza alcoolică și columbianca drogată 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 1

    • @Laura, cum strici tu o poveste bună?! 🙂
      Eu încerc să mi-l imaginez pe frate-meu aducând acasă o tipă de zici că-i Lizbeth Salander în volumul 3 (sau filmul făcut după volumul 3; filmul suedez, să ne înțelegem) și mă înec de râs. După aia mă ia cu leșin, că sigur se lăsa cu infarct.
      Dacă duceam eu acasă varianta masculină nu era la fel, că, deh, bărbații au voie mai multe decât femeile.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 2

    • Ady, in lumea asta stricata in care traiesc eu femeile au voie la fel de multe ca si barbatii. daca despre punkista vorbesti ai scapat din vedere ca punkistilor le este oricum indiferent daca lumea ii place si accepta sau nu. as spune ca ba chiar dimpotriva, nu doresc in nici un caz asta.
      in ce priveste relatia mea cu femeia asta, era bazata pe dragoste, eu o vedeam foarte frumoasa (probabil ca si astazi as vedea-o la fel) si deci nu-mi pasa deloc de parerea lumii, cum si ea a trecut nu fara mari eforturi ca nu ma potriveam cu mediul ei cotidian de punkisti.

      Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 1

    • @Petre, eu mă refeream la cum ar fi perceput mama un punkist alături de mine vs o punkistă alături de frate-meu, aduși acasă drept jumătate mai bună.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

  12. Laura, si totusi sint povesti adevarate. citeodata e asa. si ii admir pe ai mei foarte tare ca si-au tinut firea intotdeauna. din pacate nu mai sint printre noi. felul in care mama isi arata uimirea foarte voalat prin comentariile laconice in ce priveste felul in care intelegea sa-si omeneasca oaspetii mi se pare de un mare fel.

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

    • @Petre,
      Tu și japoneza, unde v-ați stabilit? În Ro sau în amărâta aia de Japonie? 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • ne-am cunoscut in state. dupa ce mi-am terminat eu treaba cu care m-am dus acolo, adica peste un an si jumatate de la data la care ne cunoscusem am hotarit amindoi sa ne ducem traiul in germania. ceea ce am si facut. in japonia mergem o data pe an la socri, care vin apoi si ei la noi tot o data pe an. parintii mei, dupa cum spuneam au murit din pacate, asa ca n-am mai fost in romania de vreo 10 ani.
      pe moment, moment traim la paris, dar peste trei ani ne vom intoarce din nou in germania in orasul studentiei mele si singura localitate unde am trait in germania, pentru simplul motiv ca avem acolo o locuinta si pentru ca avem amindoi si cetatenia germana.
      acuma ce-i drept, in trei ani se pot intimpla multe. multumita de raspuns?

      Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

    • @Petre,
      Da, multumesc! 🙂
      Eram curioasă mai mult dacă ea ar putea trăi în Ro sau dacă tu te-ai adaptat în Japonia – diferențele, de orice fel, fiind foarte mari.

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 1

    • Laura, eu nu m-as putea adapta in japonia. e ceva mult prea diferit de lumea noastra, practic aproape alta planeta. inteleg mult mai mult decit acum 20 de ani despre ce e in locul ala, de departe nu totul si oricum n-as putea si nici n-as vrea sa ma transform in alt om pentru asta.
      nu m-as putea readapta, nici macar fortat in romania, sint plecat de 30 de ani din romania (aproape) si desi imi mentin interesul viu pentru romania, eu si romania sintem ca si capetele unui foarfece care intre timp s-a deschis la maxim.
      posibil ca sotia mea sa poata trai oriunde, e artista plasticiana, si astia, artistii adica, sint de multe ori din alt aluat decit noi astia tehnicii. lumea lor interioara le e deajuns citeodata si asta e la purtator.

      Comentariu beton! Thumb up 34 Thumb down 0

  13. Se dau reluari?

    Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Când dă Proteveul “Singur Acasă” și “Greu de Ucis” nu vă mai plângeți… 😜😜😜

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

    • @Ionuț, exaaaaact. 😀

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Na, vedeți că nu v-ați prins? E reducere la vorbe, se antrenează pentru blec fraidei. A auzit că la ăia de la Altex stă mâța-n coadă o lună, iar el are mai multe de dresat.

      Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @didina, și nu toate vor să stea în coadă.

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 0

    • Păi tre’ să le-arăți cum se face, @Mihăiță.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

    • @didina, aia zic.

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  14. Foarte mișto întâmplarea, în general cam intuiesc finalul la filme sau povești, dar ca zeița mulatră să fie fumătoare chiar nu mă așteptam. 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 41 Thumb down 0

    • @Anduța, :)))))))

      Da, mă, chiar 🙂

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @Anduta ai fost criminală cu acest comentariu 10x Like. Păcat că pot da doar unul

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  15. S-a scărpinat în nara dreapta cu mana stânga pe după ceafă.

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 0

    • Mda … și cu degetul mic de la piciorul drept din stânga 😉
      Vorba ălora de la Pr0sTV ” o mână criminală a dat cu piciorul”.

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 0

  16. Cineva zicea “când dorești ceva, trebuie să îți pui niște parametri foarte clari”, altfel pățești ca tipul ăsta. Sau ca În bancul cu struțul. Deci aveți grijă ce vă doriți. 😛

    Comentariu beton! Thumb up 7 Thumb down 1

    • E valabilă treaba și la loto porno ?

      Comentariu beton! Thumb up 6 Thumb down 1

    • GabiI, cam ca-n ”Pact cu diavolița”.
      El își dorește să fie bogat, influent și însurat cu femeia visurilor lui. Diavolița îl face traficant de droguri, însurat cu cea dorită, doar că ea îl urăște.
      El își dorește să fie frumos, cult, de succes și un fin cunoscător al psihologiei feminine, din aceleași rațiuni, pentru a o descifra și cuceri pe EA. Diavolița îl face gay.
      Și tot așa…diavolul se ascunde în detalii. Iar într-o lume care nu mai are timp și răbdare pentru ele, distracția pentru el e garantată. 🙂

      Care-i bancul cu struțul?

      Comentariu beton! Thumb up 9 Thumb down 1

    • Ah, îl citisem, n-am făcut legătura, tare :-))
      Ce să fac, recuperez. Nu ai tu monopol pe intervalul de noapte, da? 🙂 Nu i-am făcut nimic Faianțarului și dacă, totuși, desfac, refac până revine la starea inițială. Da chiar, cam mult chiul, trebuie facut ceva, un pic de disciplină se impune, zic. Ce-i aici, blog la fără frecvență? 😳

      Comentariu beton! Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Habar,
      Osteneala aia o fi hibernare.

      Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 1

    • Să fie bine ca să nu fie rău. Eu n-am nici un moscopol d’ăla. Am insomnii și mult de muncă. Laura poate are … și-n sculare și-n culcare MVB iE cel mai tare! Dixit. Pax!

      Comentariu beton! Thumb up 5 Thumb down 0

  17. Un cuțît șî o mochetuțî 😜

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  18. Era o vorba veche, din perioada fanariota sau ceva de gen:
    – trebuie sa pupi tiganca sa devii un mic Hefaistos.
    Acuma nu stiu ce efecte are un futai cu o tiganca mulatra.

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  19. Dulci ca mierea „ie” mulatrele patriei!

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  20. Printre ale tineretii vauri (aveam vro 23 de anisori) agat o tipa „pe fir” si stabilim o intalneala „pe neve”. M-am facut gingas si-am luat s’un trandafir de la Argentina florareasa din colt si ma postez la biserica din cartier. Vine si ea. Cu 15 cm peste mine, corp frumos cu fata de cal. Las’ ca nici eu nu eram Alain Delon. Ne imprietenim, ne plimbam, urcam la mine, in final adormim. Dmineata se trezeste si incepe sa planga in hohote! „Am belit-o! Ce dracu am facut???” Iar cu voce tare: -Iubire, ce se intampla? – Am sa-ti spun ceva si nu stiu daca ai sa ma ierti (hohotea ea). „AM BELIT-O! SIDA! O arunc pe geam si ma duc dupa ea!” era in capul meu. – Zi iubire ce e? (imi tremura si barba, si inima. si chilotii). Ea plangand: – Sunt maritata!!! Nu stiti cum i-am pupat ochisorii si obrajorii si urechiusele si tot ce mai nimeream. Imi venea sa urlu: ” Sunt viu!!! Doamne iti multumesc! Sunt viu!” – Lasa iubire ca ne descurcam noi…

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.