Am un amic care toată viața lui și-a dorit să facă sex cu o mulatră. Mă rog, cine-l poate învinui? Până aici nimic neobișnuit.

Revenind. Ziceam că omu’ visa la o mulatră mai dihai de cum visează un programator să facă softul ăla care-i va aduce milioane de euro. Și când zic „mulatră” să nu cumva să vă gândiți la vreo negresă, să n-audă de așa ceva. Omu’ visa la ceva pe lângă care Halle Berry să fie rățușca cea urâtă care-și plânge în pumni mai ceva decât tocilarele alea pline de coșuri pe care nu le bagă nimeni în seamă tot liceul. Da’ nu știu cum se face că rămânea doar cu visatul. N-avea noroc și pace să prindă și el vreo ciocolată cu lapte din asta, vorba regretatului Ilie Năstase.

Uite-așa treceau zilele, se scurgeau anii, iar omul nostru rămânea cu golul în suflet și tristețea-l măcina îngrozitor. Pe bună dreptate, de altfel, că e greu să te lupți cu neîmpliniri de felul ăsta. Poți să dai naibia în depresie și nu știi de la ce ți se trage, e de-a dreptul periculos, vă spun.

Dar până la urmă destinului i s-a făcut milă de el și karma i-a zâmbit șăgalnic în ziua în care a aflat că urmează să plece la Amsterdam. N-avea nicio importanță că se ducea cu treabă. Cui îi mai păsa de business atâta vreme cât urma să-și preumble pașii pe sub felinarele Cartierului Roșu? Mulatrelor, păzea că vine băieatu’! Și-a venit.

În prima seară s-a plimbat printre vitrinele Cartierului Roșu ca un diabetic obez scăpat într-o cofetărie cu laborator propriu. Dar tocmai pentru că oferta de prăjituri era atât de mare, pur și simplu nu s-a putut hotărî ce să mănânce. Pe principiul „lasă că mai e și mâine o seară”, s-a dus la hotel să reflecteze în voie ce să aleagă, cum să aleagă, chestii d-astea grele care necesită chibzuință îndelungată.

A doua zi, a reînceput selecția, de data asta cu temele făcute. Avea în minte clar desenat portretul robot al celei pe care urma s-o sacrifice pe altarul iubirii de mulatre. Chiar și-așa, a durat ceva. S-a plimbat, s-a coit, s-a gândit, s-a răzgăndit, se oprea într-un loc și dădea să intre, apoi își aducea aminte că parcă văzuse ceva mai mișto în altă parte. Una peste alta, procesul de selecție a durat câteva ore bunicele. Dar când a terminat, și în cele din urmă s-a hotărât, s-a felicitat din tot sufletul lui că nu s-a grăbit și nu s-a aruncat cu capul înainte la prima mulatră care i-a apărut în geam.

Un boboc de fată avea să-i fie parteneră vremelnică de sex liber consimțit, pe bani. O mândrețe de femeie căreia-i sclipea pielea arămie ca focurile bengaleze. O mulatră cu ochi negri arzători, cu pielea ca mătasea, cu o coamă brunetă și deasă care i se revărsa pe umeri. Ce să mai, avea în fața ochilor încarnarea visului lui de-o viață. Mai trebuia doar să plătească și putea să-l atingă. Ceea ce a și executat.

După ce-a marcat cash-ul, ravisanta făptură i-a zâmbit luminos, l-a dat cu o soluție pentru dezinfectat mâinile și apoi l-a condus în camera unde urma să i se dăruiască și să-i împlinească cea mai arzătoare dorință. Și i s-a dăruit. Total, deplin, ce să mai, al meu se simțea ca-n rai, era de parcă atunci făcea dragoste pentru întâiaș dată. Finalul… ăăă…iubirii a venit mult prea devreme, în el încă mai ardea o bucățică de flacără nestinsă, dar chiar și așa, tot se simțea ca și cum se născuse a doua oară.

Cu un zâmbet larg și plin de satisfacție pe față, pe loc a hotărât că trebuie să mai plătească prețul o dată, doar ca s-o mai simtă un pic în preajma lui pe femeia întrupată din zeițe. Dar înainte de asta, a zis că mai întâi iese până afară, să fumeze țigara de după și să-și mai pună un pic de ordine în gânduri. Că prea fusese frumos și prea se legaseră toate exact cum își dorise.

Pe drumul spre ieșire, ce coincidență minunată, în fața lui mergea unduindu-se toată mulatra cea frumoasă. Îi vedea talpile cum se mișcă, parcă plutind ușor deasupra pământului și nu putea să nu surâdă încântat gândindu-se că femeia asta răvășitoare fusese a lui chiar atunci și acolo.

Cum mergeau ei așa unul în spatele celuilalt, ca într-un dans mut al pasiunii seducătoare care-i mistuia pe amândoi, de undeva din dreapta se deschide o ușă și apare încă o făptură fermecătoare. Nu la fel de fermecătoare ca a lui, ca a lui nu mai era nimeni pe acest Pămânânt, dar pe aproape. Nou venita se uită la ei câteva momente și apoi întreabă duios:

– Fă, ai și tu o țâgare? Că io le-am terminat p-ale mele.