Azi o să vă spun o poveste.

Se făcea că, aici, pe acest blog, o cititoare ar fi lăsat într-o zi un comentariu din care reieșea că și-ar vinde un rinichi ca să poată merge la concertul lui Ed Sheeran. Am citit și-am trecut peste comentariul ei, ne-am văzut în continuare de vieți. Dar nu toți.

Vinerea trecută, un alt cititor al acestui blog mi-a trimis un email cu câteva cuvinte: Dacă trec azi pe strada unde ai biroul, ieși la o țigară? Mi-aș dori să ne cunoaștem.

I-am răspuns grăbit că „da”, să vină și-o să ne cunoaștem. Și-a venit. Mi-a scris când a ajuns și m-a așteptat să ies. Doar că, prins cu treabă, i-am văzut muuult prea târziu emailul. Când am vrut să ies, deja plecase. Mi-am cerut scuze și-am convenit că rămâne pe altădată.

Marți, adică ieri, același om mi-a scris din nou: Vin azi în zonă la tine. Ai timp de-o țigară? I-am zis că am, să-mi scrie când ajunge. Și-a venit din nou. De data asta am ieșit. Ne-am salutat, ne-am strâns mâinile și ne-am aprins țigările. Și-atunci, de nicăieri, omul îmi zice:

– Am văzut pe blog că vrea să mearga cineva la concertul lui Ed Sheeran și n-are bani de bilet. Vreau să-i fac o bucurie. M-am uitat pe net cât costă cele mai bune locuri și vreau să-i dau eu banii.

A băgat mâna în buzunar, i-a scos și mi i-a întins. Eu am rămas mut. Foarte mut. Cel mai mut. Ca să nu stau așa ca prostu’, fără să fiu în stare să îngaim nimic, m-am apucat să-i număr. Măcar să fac ceva util cu mâinile. Și i-am numărat de două ori.

– Ăăă… sunt prea mulți. Nu cred că biletul costă atât de mult.

A râs.

– Știu, dar vreau să se bucure de toată ziua aia. Să facă ce-și dorește ea.

Nodul meu din gât deja se transformase în ghem. Și era al dracului de greu să mai respir, darămite să mai scot cuvinte. Tăceam și trăgeam din țigară. Era tot ce puteam să fac.

Mi-a mai zis atât:

– Te rog mult, ia tu legătura cu ea și nu-i spune de la cine sunt. Spune-i doar că sunt de la cineva care-a vrut s-o facă să zâmbească.

Ne-am stins țigările, ne-am strâns din nou mâinile și-am plecat amândoi. Am mărit pasul ca să nu se observe că-mi intrase praf în ochi sau ceva. De la vânt. Că ieri a bătut vântul toată ziua.

Mulțumesc, omule, mulțumesc că m-ai făcut să cred că mai exista speranță.