Ce voiam să vă-ntreb, ați mai ieșit din casă de când au început școlile?

Dacă răspunsul e afirmativ, o să vă mai întreb și dacă v-ați uitat un pic în jur, gen la elevii care vin și se duc la și de la școală. Și vă întreb asta pentru că, deși habar nu am ce spun statisticile despre obezitatea infantilă, la o simplă privire așa cu ochiul liber, poți să-ți cam dai seama că situația e groasă. Sau, mai bine zis, situația e grasă. Băbăiatule, cred că mai bine de jumătate dintre copiii și adolescenții din România sunt grași sau, dacă nu sunt grași, au fizic de greiere biped.

Nu știți ce înseamnă fizic de greiere biped? Lasă că vă explic eu. Este atunci când curul și burta sunt cele mai dezvoltate părți anatomice și, din orice parte s-ar uita omul la tine, arăți cam ca un greiere uriaș.

În plus, dacă te uiți atent la ei, o să mai observi o chestie bizară. Mulți nici nu știu să meargă cum trebuie, ori își târșesc picioarele, ori le au în X, iar timidele lor încercări de a alerga sunt aproape penibile. Treabă care te duce și mai al naibii cu gândul la greieri bipezi. Și toate astea pentru că, nu numai că n-au făcut niciun sport în viața lor, dar singurul fel de mișcare pe care-l cunosc este cu degetele pe tastatură.

Știu, știu, acum o să mi se servească placa aia cu “în ziua de azi nu mai ai cum să mănânci sănătos, pentru că toate produsele sunt pline de mizerii, de conservanți, de e-uri și de pizda mă-sii”.

Well, eu cred că asta e doar o scuză penibilă și că azi, dacă chiar vrei, poți să găsești pe piață ce vrea mușchiul tău să-i dai copilului. Vrei pulpă de prepeliță în aspic? Îi iei pulpă de prepeliță în aspic. Vrei brânză de cangur, nuci braziliene sau cotlet de iac? Apăi exact asta îi cumperi.

Desigur, știu și că suntem săraci și că mâncarea sănătoasă, sau bio, sau naturală, e mai scumpă decât majoritatea produselor alimentare pe care le găsești la raft. Dar, să ne înțelegem, eu mă mișc în zone destul de civilizate ale Bucureștiului, cu școli bune, cu licee bunicele, deci nu vorbim despre adolescenți care nu au de niciunele pe-acasă și cresc doar cu cartofi, pâine și parizer. Nu de alta, dar e suficient să le văd hainele de brand, adidașii de firmă și telefoanele pe care le butonează, ca să trag concluzia că în casele de unde vin ar exista bani pentru mușchi de vită la grătar și salată de rucola cu anghinare. Așa că, să-mi fie cu iertare, dar, cel puțin în cazurile observate de mine, scuza cu sărăcia pică și mai rămâne o singură ipoteză viabilă, aia în care părinții sunt total dezinteresați și nesimțiți.

Nu ai cum să nu observi că fiu-tău sau fie-ta începe să aibă curul mai lat decât umerii, șolduri de vădană și trei rânduri de colăcei pe burtă, dar în loc să faci naibii ceva, e mult mai ușor să ridici din umeri, în timp comanzi pizza pentru tot familionul și mai cauți un serial pe Netflix. E mult mai ușor să-i dai bani să meargă la fast-food, decât să pui mâna să gătești chestii sănătoase și să-l trimiți cu pachet la școală. E mult mai ușor să pretinzi c-ai vrea să te ocupi de el, dar n-ai niciodată timp, așa că mai bine-l lași să zacă pe canapea cu un laptop sau un telefon în față, în loc să-l duci să facă sport de trei-patru ori pe săptămână. Pe scurt, e mult mai ușor să nu faci nimic, și să-ți găsești mii de scuze, în loc să pui naibii mâna și să faci ceva până nu e prea târziu.

Și uite-așa, o să ne plătim singuri pensiile pentru că generațiile astea vor fi gata bolnave înainte să intre în câmpul muncii.