Șoferul de Taxify vorbește non-stop și conduce de parcă se pregătește pentru marele premiu de la Le Mans. Are și ceva noroc, l-a băgat aplicatia numai pe străduțe unde poa’ s-o calce liniștit.

Cu viteza n-am treabă, din partea mea să-i dea până-și rupe Loganu’ în două. În schimb mă termină nervos că nu-i mai tace gura. Și cel mai nasol e că pare să nu-l deranjeze absolut deloc că nu scot niciun cuvânt, iar eu mă gândesc serios să cobor înainte s-ajungem. Dar n-apuc.

Pe Barbu Văcărescu, ne oprim la semafor. În dreptul nostru alt Logan. Se face verde și-odată-l văd pe-al meu cum se învârtoșează tot și-o turează până-n roșu. Celălalt loganist s-a prins că e groasă și nu rămâne nici el mai prejos. Și-a început liniuța. Și dă-i blană, amândoi, portieră la portieră, urlau ambele motoare ca strungurile de la imgb.

De-zas-tru!

Ălălalt ajunge primul la următorul semafor și se uită la al meu rânjind larg. A fost și momentul când am grăit pentru prima dată. M-am uitat condescendent și l-am întrebat calm:

– Ești pe gaz?

– Da, pe gepeleu. De ce?

– Ai fost lent, n-ai văzut cum te-a făcut ăsta?

Ce voiam să vă zic, restul călătoriei s-a desfășurat într-o tăcere mormântală și cu maxim treizeci la oră.