Voiam să termin de ieri cu subiectul ăsta, dar vad că nu pot.

După scrisoarea de susținere postată de Doamna care încet-încet se îndreaptă spre titlul neoficial de „cel mai tare primar pe care l-a dat Bucurestiul vreodată”, am aruncat un ochi pe conturile unor artiști care erau extrem de vocali când venea vorba despre #muiepsd, #rezist și #fărăpenali. Oameni care erau adevărați militanți pentru o Românie liberă, scăpată de jugul pesede și alte fonfleuri de genul ăsta.

Well, cam ce credeți voi c-am găsit pe-acolo referitor la acest subiect direct legat de viața lor personală și profesională? NIMIC! Nu există, nu s-a întâmplat. Capul în nisip și viața merge înainte.

Și-am stat să mă gândesc cum așa ceva? Cum niște oameni care au produs mii de postări despre cât de nasol e psd-ul, niște oameni care înghețau de frig în Piață pentru principiile lor și pentru binele acestei țări, când a fost vorba despre ceva concret cu subiect și predicat, când niște nume mari din industria lor au făcut o mizerie, au putut să tacă din gură ca și cum nimic nu s-a întâmplat? Singurul care a avut ceva de zis a fost Marius Manole. Cinste lui.

Mai mult de atât, aveți aici un comentariu la textul de ieri, semnat „Lia Bugnar”. Un comentariu prin care doamna Bugnar, un reprezentant de seamă al breslei actoricești, justifică de ce nu dă share articolului meu și în general de ce nu ia atitudine față de colegii domniei sale care au semnat scrisoarea. Pe scurt, n-o interesează pentru că ce mare lucru s-a întâmplat și pentru că regăsește între semnatari cel puțin două nume de oameni foarte buni în ale teatrului, oameni pe care îi admiră enorm. Well, eu îi înțeleg poziția, dar doamna Bugnar uită un singur lucru: dacă amesteci o linguriță de căcat cu o găleată de ciocolată, vei obține o găleată de căcat.

Iar explicația este una singură: e ușor să luăm la mișto politicul, la nivel teoretic, e lesne să râdem de prostiile debitate de Veorica, Dragnea sau Tudorel, dar când e vorba despre ceva care ne-ar putea amenința în mod direct portofelul, o lăsăm mai usor cu principiile și cu politica. În plus, ce-a făcut Firea atât de nasol c-a bagat bani în artă? Chiar trebuie să ne luăm de ea și când face lucruri bune? Pentru că, nu-i așa, duamna Gabi dă banii din buzunarul propriu, nu pentru că teatrele de stat sunt instituții care trebuie finanțate indiferent cine e primar.

Cam asta, dragii mei, este diferența dintre #muiepsd la nivel teoretic și practic.

Inclusiv aici, pe blog, intră câteva mii de cititori în fiecare zi. Textul de ieri a fost citit de peste 8000 de oameni. Hai să presupunem că jumătate dintre ei nu aveau conturi de facebook și alți două mii n-au citit articolul până la final, deci n-au văzut rugămintea mea vizavi de share. Dar restul? Restul au ridicat din umeri și și-au zis „mai dă-l și-n plm p-ăsta cu actorii, artiștii și Firea lui”. Pentru că, nu-i așa, ce nu ne afectează direct nu ne privește.

Iar în timpul ăsta scrisoarea de susținere postată de doamna Firea făcuse, la ora la care citiți acest text, peste 3200 de like-uri și peste 600 de share-uri de la oameni care o susțin din convingere, fără să-i roage nimeni.

Desigur, o să ridicați din umeri, ce contează like-urile și share-urile? Iar eu vă spun că, da, contează. Cam asta o să fie diferența si la vot. Unii vor râmâne cu #muiepsd la nivel teoretic și aspirațional, în timp ce alții vor merge și vor vota cu psd-ul la modul cât se poate de practic și aplicat.

Așa a fost și până acum, așa va fi și de acum înainte. Pentru că suntem condamnați sa ne repetăm la infinit greșelile.

P.S. N-o luați ca pe un reproș, e o simplă constatare, așa suntem obișnuiți să funcționăm. Probabil și eu aș fi făcut la fel.

Three business men, hiding their heads in the sand. XXL size image. Image taken with Canon EOS 1 Ds Mark II and EF 17-35 mm 2,8 USM L.