Lângă cooperativa unde dau cu sapa e o… hmmm… o chestie, o instituție sau ceva, care are o parcare imensă. Nu știu dacă realizați cam ce înseamnă o trebușoară de genul ăsta exact lângă piața Victoriei, dar vă zic eu că e aur curat, e visul umed al tuturor șoferilor care caută disperați câte juma’ de zi un loc de parcare și ajung tot la flăcăii ăia cu parcări particulare care iau între 6 și 10 lei pe oră.

Well, mulți dintre căutătorii ăștia de comori descoperă vrând-nevrând și mina de aur despre care făceam vorbire mai sus. Evident, toți se reped la ea ca la fata morgana, doar că nu e așa de simplu, instituția (sau ce-o fi) are barieră și bariera e acționată de un portar. Nu c-aș vrea să insinuez ceva, nici nu bag mâna în foc, da’ sunt aproape convins că portarii își rotunjesc și ei cât de cât veniturile pe seama șoferilor disperați. Nu c-ar face-o intenționat, dar știi cum e, nu poți să n-ajuți omu’ la nevoie, nu?

Vineri eram încă la muncă, zăceam pe terasă prefăcându-mă că gândesc intens, când a început scandalul în parcare. Tanti portăreasa, care era pe tură, o făcea albie de porci pe șoferița unui golf care tocmai voia să iasă.

Motivul oficial al scandalului? Respectivul golf nu avea ce să caute într-o parcare privată.

Motivul real? Tipa cu golful ori intrase în parcare înainte să se schimbe tura portarilor, ori reușise să se strecoare cumva neosbservată, ori plm habar nu am, cert e că tocmai și-o lua pe cocoașă de la portărița a cărei vigilență fusese ultragiată.

Și-acu’ nu numai că nu voia să-i ridice bariera, dar o amenința și cu poliția. Sau bătaia. Sau ambele la un loc. Nu se înțelegea foarte clar. Oricum, totul era pe un ton foarte ridicat, spre urlet așa.

Entuziasmat brusc, m-am ridicat de pe scaunul pe care zăceam ca s-aud mai bine. Și să văd când începe păruiala, desigur. Da’, spre marea mea dezamăgire, n-am mai apucat.

Exact pe când credeam că portăreasa o să facă apoplexie sau o să-i sară ochii din cauza nivelului decibelilor zbieretelor pe care reușea să le producă, geamul golfului a coborât încetișor și mâna șoferiței a ieșit afară ținând delicat o bancnotă.

Tanti a tăcut brusc.

Geamul golfului a urcat la loc, bariera s-a ridicat și mașina a început să înainteze însoțită de cuvintele dojenitoare ale portăresei:

– Altădată să nu se mai întâmple, da?