Hai c-am reușit să vă strâng la un loc tot ce aveți de făcut astfel încât de-acum încolo să vă bucurați de zboruri cât mai plăcute. Și voi, și cei din jurul vostru. Știu că m-am trezit cam târziu, perioada de concedii s-a cam dus, dar sunt la fel de valabile și pentru la anul sau pentru city break-uri. Așadar, aveți mai jos tot ce trebuie să știți atunci când vă pregătiți de un zbor low-cost, iar multe dintre ele se pot aplica chiar și la cursele normale.

  • Este foarte important să te așezi cât mai din timp la coada de la poarta pentru îmbarcare. Cu cât mai deveme, cu atât mai bine, astfel o să eviți pericolul ca avionul să plece fără tine. Nu te lăsa prostit de aparenta liniște a celor care stau pe scaunele din sala de așteptare. Nu vor decât să-ți adoarmă vigilența și, cum ai lăsat garda jos, să sară în picioare și să-ți ia locul.
  • Dacă ai optat doar pentru bagaj de mână, fă scandal și nu te lăsa intimidat de nimeni, chiar dacă trolerul tău are niște dimensiuni impresionante. În niciun caz să nu plătesti taxa suplimentară pentru bagaj de mână supra-dimensionat. Se știe că toate companiile aeriene sunt puse pe căpătuială și tu nu ești fraierul lor. Comunică-i asta scârbit fetei de la check-in. Iar dacă ai făcut check-in-ul online, râde-le în nas și zi-le că nu mai au ce să-ți facă.

  • Este vital să te urci primul în autobuzul care te transportă spre avion și, odată ajuns în el, să te proptești cât mai temeinic în dreptul ușii și să rămâi strong pe poziții, indiferent la încercările disperate ale altor călători de a intra și ei. Mai au încă două sau trei uși la dispoziție, tocmai pe a ta s-au hotărât s-o folosească?

  • Nu te culca pe-o ureche, încă n-ai ajuns PRIMUL în avion! Astfel, când se oprește autobuzul, ia-o la fugă disperat spre scară. Pentru buna dispoziție a celorlați pasageri, strigă tare în timp ce alergi: “cine-i ultimul e prost”!

  • Odată ajuns în avion, arată-le celorlați cine e șeful, stabilește încă de le început ierarhiile. Cea mai la îndemână metodă este să stai în picioare, pe culoar, și nu lași pe nimeni să treacă de tine. Fă asta macar cinci-zece minute și abia apoi ocupă-ți locul.

  • Dacă, în drumul tău, dai de vreun alt călător care te incomodează, nu-l lăsa nici să respire. Cum l-ai văzut că se oprește și încearcă să-și pună bagajul sus, îl împingi tare cu umărul şi mormăi nemulțumit spre el ca să-l faci să înțeleagă că tu ești grăbit. Să se miște naiba mai repede.

  • Nu respecta niciuna dintre indicațiile care vin de la membrii echipajului. Ți se cere să-ți pui centura sau să ridici parasolarul? Nu te conformezi nici mort. Cineva trebuie să le arate că nu pune botul la toate prostiile lor.

  • Du-te la toaletă exact când avionul rulează pe pistă și se pregătește pentru decolare. Atunci e cel mai liber și nu trebuie să stai la rând. Ignoră stewardesele care vor încerca să te oprească. Să facă bine să înțeleagă că tu exact atunci faci pe tine.

  • În timpul zborului, crești frecvența drumurilor la wc în funcție de locul pe care stai. Dacă ai prins loc la geam, te duci măcar de patru-cinci ori. E fun să-i ridici p-ăia de lângă tine în picioare și mai alungă din monotonia zborului.

  • Dacă ești fumător, tot la toaletă poți să-ți rezolvi liniștit dependența de tutun. Ușa se inchide ermetic, deci luzării ăia din avion n-or să știe ce faci tu acolo. Mai ales dacă ai grijă să sufli fumul direct în vasul wc-ului.

  • Ai grijă mare, jmecherii ăia din echipaj vor încerca să-ți vandă câte ceva de mâncare. Negociază la sânge și cu voce tare, hotărât, orice ți-ai cumpăra. Nu uita să le comunici că astea nu-s prețuri normale și că sunt niște hoți care vor să se îmbogățească pe spinarea ta. Plătește cu o hârtie de 100 de euro și apoi întreabă din minut în minut când o să primești restul.

  • Ai terminat de mâncat? Acum e cazul să te relaxezi sau să tragi un pui de somn. Descalță-te și, dacă scaunul se poate da pe spate, nu ezita. Doar n-o să dormi ca fraierul încălțat și stând în fund?

  • După binecuvenita odihnă, fă glume deochiato-porcoase cu stewardesele. Cu voce tare și hăhăiește-te zgomotos. Numai așa vor fi savurate și de ceilalți pasageri.

  • FOARTE IMPORTANT! Nu uita să aplauzi la aterizare. Ba chiar ar fi indicat ca tu să fii cel care dă tonul. În timp ce bați din palme, strigă tare de două-trei ori „Bravo”.

  • După ce ai terminat cu aplauzele și strigătele de încurajare, te ridici în picioare, dai bagajul jos și stai pe culoar. E important să faci asta câtă vreme avionul încă mai rulează pe pistă, altfel n-ai realizat nimic. Ignori suveran avertismentele stewardesei, deschizi telefonul și începi să-ți suni toate rudele și cunoscuții ca să-i anunți c-ai aterizat.

  • După ce vi se dă ok-ul pentru ieșire, repeți scenariul de la îmbarcare, cum te vezi pe scară, o iei la goană spre autobuz ca să fii sigur că ești primul.

  • La coada de la poliția de frontieră, te strecori prin învăluire cât poți tu de în față. Ca să nu bați la ochi, depășești doar câte o persoană, maxim două, în același timp.

  • Mai ai un singur hop de trecut: banda de bagaje. Norocul tău că aici chiar poți să te dezlănțuiești. Calcă-i pe fraieri pe cap, trage-i, dă din coate, fă orice ca să fii acolo în față, lipit de bandă, și să poți zbiera victorios: ăla negru cu mânere albe e al meu!

Gata, aveți tot ce vă trebuie pentru ca viitoarele voastre zboruri să fie ca la carte.