Videoul ăsta e vechi, dar n-are importanță, subiectul e la fel de actual. Mdeci, la Perth, în Australia, un cetățean și-a prins piciorul între peron și metrou, iar filmarea surprinde momentul în care toți ceilalți călători s-au unit și-au împins garnitura de tren ca să-l poată scoate de-acolo pe ghinionist. No joke.

Well, mi-am permis sa fac un exercitiu de imaginatie despre cum ar fi stat lucrurile pe palaiurile noastre. Cam cum ar fi reacționat cei din jur dacă-l vedeau pe omul ăla înțepenit acolo. 

– Hipsterul cu jumătate de cap acoperit de căști: Wow! Ce cool e ăsta. Daca-mi trecea și mie prin cap, îmi trăgeam un selfie de minim 500 de like-uri. După care îi arată semnul păcii și intră liniștit în vagon.

– Cocalarul de capitală: “Boss, sa moară fratili meu, ce jmeker iești”. Îl bate ușor pe spate și reușeste să-i fure telefonul.

– Cele două piți care s-au împiedicat de el pentru că erau cu ochii în aifoane: “Fată, ce arfist e ăsta”.

– Cei trei-patru adolescenți plin de cosuri, cu ochelarii de soare pe ochi:  Vor face glume cu voce tare în speranța că le vor impresiona pe cele două piți. Dacă vreunul dintre ei chiar reușește să le stoarcă un zâmbet, va fi gratulat zgomotos, cu bătăi pe spate de toți ceilalți: “bine, cois, ești belea”.

– Bodygardul din vagon: “Dacă nu ieși de-acolo în momentul ăsta, dau prin stație și chem băieții”.

– Conductorul trenului: “Atenție se închid ușile”.

– Pensionara care urăște tot ce nu este născut înainte de tratatul de la Versailles: Uită-te la nesimțitul ăsta cum s-a așezat în ușă, special ca să nu pot trece.

– Tipul ăla care dă din coate, se foiește, face orice ca să fie el cel care se urcă primul în metrou: Frate, cât de tare, mai în față de-atât nu se poate. Trebuie să fac și eu asta cu prima ocazie.

– Bețivul care are impresia că nimeni din jur nu-și dă seama că e rangă de la prima oră: “Pardon, nu văzusem că v-ați așezat amândoi în ușă”.

– Un angajat Metrorex de la întreținere care a asistat la toată scena: Morții mă-sii, trebuia să se întâmple chiar la noi în stație. Nu putea și ăsta să urce la Romană?

– Un grup de turiști chinezi: Își fac toți poze cu el, după care pleacă să viziteze casa poporului.

– Tipa cu disfuncționalități ale glandei tiroide care înfulecă dintr-un sendviș cu șuncă, unt, cașcaval, jambon, roșii, ceapă caramelizată, mozzarela, măsline, catraveți, ardei, salam de sibiu și rucola: Se felicită în gând când realizează că piciorul ei n-ar fi avut în veci loc în spațiul ăla îngust.

– Studentul care tocmai a sosit de la Buzău și duce după el trei geamantane uriașe, un sac de dormit și două plase imense de rafie: “Nu vă supărați, mă ajutați și pe mine să bag gențile? Știți cumva dacă ăsta e metroul spre Berceni”?

– Un turist englez, fericit c-a descoperit țara cu cea mai ieftină bere la halbă din Europa: îi face încurajator cu ochiul, în timp ce-i strigă la ureche: “Mind the gap, man”!

Râdem-glumim, dar ceva e defect la poporul ăsta. Am asistat la nenumărate situații care ar fi putut fi rezolvate, cel puțin pentru moment, dacă cei din jur s-ar fi implicat, dar nimeni n-a mișcat un deget.