Unul dintre lucrurile care-mi plac la perioada asta nebună pe care o trăim este c-au început să apară tot felul de meserii care acum câțiva ani ar fi produs minim sprâncene arcuite a neîncredere. Serios, ia imaginați-vă ce față ar face cineva care a prins doar nomenclatorul de meserii de pe vremea cealaltă, dacă i-ați zice că pe lumea asta există cetățeni care se ocupă cu statul pe Facebook sau tăietori profesioniști de jamon. Cam cum s-ar uita la voi? Exact.

Iar mie chestiile astea îmi plac pentru că sunt dovada clară că, atunci când faci ceva din tot sufletul, ai toate șansele s-o transformi în ocupația ta de zi cu zi și unii să te mai și plătească pentru asta.

Fix la asta m-am gândit zilele trecute când mi-a ajuns sub ochi un comunicat de presă pe care eram hotărât să-l ignor suveran, dacă nu mi-ar fi sărit în ochi cuvântul „tapster”. Este că habar nu aveți ce este și cu ce se mănâncă? Dacă mă opresc cu textul aici și fac concurs de răspunsuri corecte, probabil rămân fără niciun câștigător. Las’că nu e nicio rușine, nici eu n-auzisem.

Ia fiți atenți aici ce este și ce face un tapster. Tapsterul este pentru bere ce este somelierul pentru vin sau barista pentru cafea. Ați prins-o? Practic tapsterul știe cum să te facă să treci de la o bere băută de sete, la o bere băută cu artă, este cel care demonstrează că excelența fabricării berii se regăsește în procesul de servire.

Jobul a fost inventat și scos pe piață de oamenii de la Pilsner Urquell care-și doresc de la tapsteri un singur lucru: fiecare bere consumată să fie turnată la modul desăvârșit de fiecare dată, pentru că numai așa stratul cremos de spumă va păstra prospețimea berii și va face ca fiecare înghițitură să aibă gustul perfect.

Simplu, nu?

Dar chestia cea mai tare abia acum urmează. Dacă aveți cumva vreun gând de schimbat job-ul cu unul cool, v-a pus ăl de sus mâna in cap, cei de la Pilsner sunt puși pe recrutat cetățeni cu abilități de tapster din spațiul carpato-danubiano-pontic. După ce-i aleg, îi duc frumșel la Plezn, acolo unde e fabrica mamă, îi bagă într-un proces intens de training, urmând ca, după instruire, să-i reîntoarcă pe plaiurile mioritice sub formă de tapsteri profesioniști care vor avea grijă ca berea Pilsner să aibă același gust oriunde ai vrea s-o bei în România. Ceea ce nu sună deloc rău, dacă e să mă întrebi pe mine.

Bref, dacă vă tentează, mai aveți timp doar până pe 31 august. Tot ce aveți de făcut este să intrați pe site și să vă înscrieți. Restul fac ei.

P.S. Ah, să nu uit, dacă vreunul dintre voi ajunge tapster profesionist, PRIMA bere pe care o toarnă într-o halbă de pe teritoriul României va fi a mea, da?