Am pornit agale spre mega. În fața mea merge o femeie, nici prea tânără, nici prea bătrână, care… vorbește singură. Nu înțeleg clar ce spune, doar frânturi de cuvinte, dar e clar că se adresează cuiva care nu e de față.

O ocolesc ușurel, încercând să nu-mi simtă prea mult prezența. Trec de ea, mai fac un pas, doi, trei și deodată aud din spate:

– Nu vă supărați!

Arunc repede de tot o privire în jur. Pe o rază de câteva sute de metri nu mai e nici țipenie de om, deci e clar că eu sunt cel vizat. Mă întorc:

– Da?

Femeia grăbește pasul. Ajunge în fața mea.

– Nu vă supărați, ne faceți și nouă o poză?

Clipesc nedumerit, mă mai uit o dată în jur crezând că-mi scapă mie ceva, constat încă o dată că e singură și pun întrebarea până s-apuc să gândesc:

– Nouă?

Dă din cap aprobator:

– Mie și cățelului meu.

Și în timp ce rostește asta, scoate un samsung care arată surprinzător de bine îngrijit.

Habar nu am cum să reacționez. Apuc mecanic telefonul și-i activez camera. Femeia își aranjează rochița gri și-și trece de două ori mâna prin păr. E blondă. V-am zis că e blondă? Gata, acum e pregătită. Încadrez și fac poza, apoi îi dau telefonul. Îl ia și se uită lung la ecran. Mărește un pic să vadă mai bine. Într-un final, zâmbește mulțumită:

– Mulțumesc frumos!

Și pleacă trăgând după ea o zgardă imaginară în care merge vesel un cățel fericit.