Vă pregătisem alt text pentru azi. După care am văzut postarea lui Dragoș și m-am gândit că se potrivește muuult mai bine cu evenimentele de azi, așa că v-am lăsat-o și vouă aici.

Eu, unul, voi iesi în stradă alături de românii din diaspora nemulțumiți de actuala guvernare din trei motive principale:

1) Am contribuit la zi – direct si indirect – cu peste o jumătate de milion de euro la bugetul de stat în perioada mandatului actualului Guvern (taxe si impozite personale si via companie, tva etc). Prin urmare, în calitate de contribuabil cu mult peste medie la buget deci de „acționar” în Statul Român SRL, consider că o prea mare parte din banii mei au fost risipiți nejustificat si irațional de actualul “management”.

2) În ciuda câtorva măsuri si decizii ok, consider că prin modul în care comunică si prin prea multe dintre acțiunile pe care le-a susținut de la preluarea mandatului si pânâ azi, Guvernul României mi-a jignit constant inteligența si bunul-simț prin promovarea în funcții cheie a unor persoane care, în mod evident, sunt total depăsite de poziția în care se găsesc, fiind incapabile de a-mi reprezenta just interesele de antreprenor si cetățean.

3) Înțeleg perfect (pentru că nu ai cum să te astepți pe termen lung la un răspuns civilizat în fața prostiei instituționalizate si manipulării aduse la rang de politică de stat) fenomenul social coagulat în jurul sintagmei „M–PSD”, dar nu susțin degradarea totală a comunicării publice. De aceea, cred că e necesar si chiar obligatoriu ca oamenii de bun-simț să îsi exprime public, vizibil, civilizat si argumentat nemulțumirea. Doar asa pot fi lăsate în minoritate miscările radicalizate (din ambele tabere) care, altminteri, vor duce în derizoriu orice tentativă de revenire la normalitate a societății.

Cred că acestă țară (deci si eu, cei dragi mie, colegii mei – cărora, apropo, eu nu-mi pot permite să le acord încă două zile libere, dupa 15 august…) merită lideri mai buni.

Acestea sunt motivele mele. Si de aceea voi fi diseară în stradă.