Hai că m-am hotărât totuși să scriu câte ceva despre Barcelona ca să rămână aici. Că dacă dai search pe google găsești numai articole plătite sau chestii care nu intersează pe nimeni.

În general eu sunt un individ care nu e dispus să-și strice vacanțele cu căcaturi. În sensul că dacă am ales să merg la două stele și pe buget de austeritate, o să mă bucur la fel de tare de experiență ca și cum aș merge la cinci stele și cu bani gârlă la mine. Asta neînsemnând că nu sunt în stare să observ și minusurile și plusurile, doar că nu sunt dispus să le las să mă afecteze, dacă nu sunt chestii extrem de grave. De-aia o să las aici doar ce-am remarcat, absolut obiectiv, și pe pozitiv și pe negativ.

– Vremea. Barcelona e o destinație pe care ar fi ideal s-o vizitezi în mai-iunie sau septembrie-octombrie. Pentru că în iulie-august e cald nu jucărie. Dar, pentru că românii își iau concediu taman în perioada asta, dacă te-ai hotărât să te duci în Barcelona, trebuie să te înarmezi de la început cu multă răbdare. În sensul că, de pe la ora 12.00 la 16.30, trebuie s-o lași mai moale cu vizitatul și alergatul pe străzi. Sau, mă rog, poate îți priesc treijdouă de grade la umbră și-atunci poți să bagi toată ziua ca nebunul. Personal, am procedat în felul următor: până-n ora 11.30 băgam exterioare, după 12.00, până pe la 17.00, treceam la interioare: muzee, catedrale, terase, acvariu. Și-a funcționat de minune.

– Mâncarea. Mno, cred că e capitolul la care stau cel mai prost omuleții ăia. Eu sunt genul care în concediu mânâncă la cârciumă. Așa că am suficientă experiență să știu că trebuie să mă feresc de cele din zonele turistice și să le caut pe cele în care halesc localnicii. Asta e întotdeauna soluția cu care mergi la sigur, pentru că p-ăștia nu prea ai cum să-i prostești. În plus, caut să comand chestii tradiționale, specifice locului pe care-l vizitez.

Well, treaba e că spre deosebire de majoritatea locurilor prin care mi-am mai purtat superbul trup, spaniolii catalanii stau rău de tot la mâncăruri tradiționale. Serios, în afară de gazpacho, paella, vestitele tapas și o chestie de care ei sunt foarte mândri și care la noi poartă numele de cartofi prăjți cu ochiuri și șuncă, nu prea ai ce să comanzi. M-așteptam să am parte de un regal de fructe de mare, că doar e Mediterana la doi pași, practic sar scoicile și calamarii singuri în farfurie. Mare dezamăgire. Le au cam peste tot în meniu, dar porțiile sunt mici și prețurile măricele. Și nici măcar asta n-ar fi problema, ci că nu reușesc să le gătească în vreun mod mai deosebit sau apetisant. Peste tot găseai aceleași scoici în sos de vin, aceiași creveți all’olio, aceeași caracatiță la grătar sau nelipsitul calamar pane. Le-am încercat, evident. Concluzia? Știu cel puțin trei locuri în București unde le fac mai bune și costă mai puțin.

Desigur, nu e în totalitate vina cârciumilor. Dacă turiștii vor pizza, hamburgeri și cartofi prăjiți, atunci asta le dai și-o lași mai ușor cu fructele de mare. În fine, ideea e că nu moare nimeni de foame pe-acolo, încercam doar să vă spun că pe partea cu mâncarea ușor m-au dezamăgit. Și asta în condițiile în care am mâncat cea mai bună paella ever și cel mai bun gazpacho din lume. Dar n-ai cum s-o ții doar pe astea o săptămână că ți se ia.

Unde mai pui că eu încerc și Mec-ul din fiecare loc pe care-l vizitez. Evident am mâncat și la ăștia. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că ceva mai infect nu am halit niciodată. Și-mi era foame. Și când ți-e foame, știi cum e, o lași mai subțire cu pretențiile până te vezi cu mațu’ plin. Degeaba, era absolut infect. Cartofii i-am lăsat neatinși pentru că pur și simplu nu erau mâncabili. Deeperșii de la Mec-ul de pe Barbu Văcărescu sunt rafinament gastronomic pe lângă mizeriile alea sinistre.

În concluzie, să nu vă așteptați la festinuri pantagruelice că nu prea aveți de unde. Ieșiți din zona centrală, căutați câte-o cârciumă mai retrasă de pe vreo străduță laterală și comandați o paella marisco sau pâine cu roșii și jamon serrano. Plus sangria. Cu astea mergeți la sigur.

– Obiective turistice. Dacă mă apuc acum să înșir toate obiectvele turistice ale Barcelonei, nu mai termin de scris până în septembrie. Așa c-o să vă spun doar despre cele trei chestii care m-au lăsat cu gura căscată și care cred eu c-ar trebui văzute în orice condiții.

Casa Batllo. Fără îndoială e cea care m-a spart cel mai tare. Gaudi ăla n-a fost prea sănătos la cap, și-o demonstrează clar tot ce-a făcut prin Barcelona. Iar cu casa asta, mie, personal, mi-a pus capac. Am plătit câte 28,50 euro la intrare (dacă luam biletele online plăteam 24.50), dar și-a meritat fiecare bănuț. În banii ăștia e inclus un video guide (un fel de smartphone pe care trebuie să-l ții în mână) care-ți prezintă fiecare ungher într-un mod senzațional, inclusiv cu ajutorul Augmented Reality. Vă zic, dacă mergeți în Barcelona, nu vă zgârciți la 28.50 euro și garantez eu că n-o să plângeți după ei.

Plaja. Poți să te duci pe cea publică din zona Barcelonetta. E absolut superbă, e una dintre cele mai mișto plaje din Europa, dar este atât de plină de cetățeni întinși pe prosoape la soare că practic nu ai cum să te miști. În plus, dacă chiar vrei să-ți aloci o zi-două pentru plajă, mai trebuie să știi ca n-o să ai deloc parte de umbră. Nu gasești umbrele sau șezlonguri de închiriat. Așa că la prânz trebuie să te cam cari și să stai pe la terase până trece vipia. Terase la care nu prea merge să tragi de-o cola câte patru ore.

Prin urmare, recomandarea mea merge spre plaja privată Nova Icaria. E aproape de plaja publică, la trei sau patru stații de autobuz, e la fel de mișto, dar nu e nici pe departe atât de aglomerată. În plus, poți să închiriezi șezlong și umbrelă. Deci ai cum să stai liniștit pe plajă și când arde soarele cel mai tare.

Încă ceva. Nu te duci la plajă cu metroul. Stația e departe și-o să mai mergi între 20-30 de minute pe jos. Cauți un autobuz care merge la Barcelonetta și te lasă fix pe malu’ gârlei.

La Boqueria. Cea mai șmecheră piață pe care-au văzut-o ochii mei. Dar „piață” e un cuvânt prea sărac, e ca și cum ai spune despre Messi că e fotbalist. Boqueria este o experiență în sine. N-ai cum s-o ratezi, înseamnă c-ai mers degeaba la Barcelona. Rezervă-ți minim două ore pentru ea ca să te bucuri de toate tarabele alea și să guști din tot ce-ți face cu ochiul. Și-o să-ți facă.

– Transport. Vara, pe căldură mare, trebuie evitat metroul. No joke. Deși e extrem de bine pus la punct și te poți deplasa cu el în mai toate zonele de interes, are o mare hibă: există șanse să mori de cald pe peron. La propriu. Băi, oameni buni, știți voi senzația aia pe care o ai la București când afară e caniculă, intri la metrou și dintr-o dată te lovește peste față răcoarea aia plăcută? Ei, fix așa e și la Barcelona, doar că invers.

Dacă afară sunt treijdouă de grade la umbră, intri la metrou și dintr-o dată te lovesc peste față minim zece grade. În plus, peste alea treijdouă. Habar nu am de ce, poate au avut ei o problemă cu sistemul de ventilație tocmai când am fost eu, tot ce știu este că două zile la rând am ieșit de la metrou cu tricoul atât de ud pe mine că apa se scurgea la liber din el și din când în când îl mai storceam. Senzație care e cât se poate de neplăcută când mai ai câteva ore de colindat și tricoul ăla nu se usucă orice-ai face. Sau când intri în vagonul de metrou unde aerul condiționat duce temperatura cu 20 de grade mai jos. După câteva intrări și ieșiri din astea de la caldură infernală la frig și invers, începi să simți cum îți dă târcoale meningita. Motiv pentru care m-am reorientat spre autobuze. Care circulă impecabil și au o infrastructură perfect pusă la punct.

Mno, la o primă rememorare, cam astea ar fi.

P.S. Mă întreba cineva ieri cum se numește hotelul la care am stat. Praktik Vinoteca îi zice și-l las aici ca să-l mai ia și alții în considerare.