Pentru că viața e complexă și prezintă multe aspecte, maică-mea mergea liniștita pe stradă când a călcat aiurea pe bordură, a căzut și și-a rupt mâna stângă. Ghinon, vorba lu’ domn președinte.

Ce face un cetățean din spatiul carpato-danubiano-pontic când își rupe mâna pe stradă? Se duce la nenea doctorul. Ceea ce a executat și distinsa mea mamă.

A ajuns la spital, a făcut formalitățile de la intrare și-au trimis-o la cabinetul medicului ortoped. Cabinet unde a așteptat răbdătoare vreo două ore, după care, ușor impacientată că totuși zace la ușa unui doctor, cu mâna ruptă, și nu se uită nimeni la ea, și-a făcut curaj și-a intrat.

– Bună ziua…

Domnu’ doctor s-a uitat sever și-a cuvântat aspru, chirurgical:

– Ce căutați aici? V-am chemat eu? Ieșiți afară!

Moment în care ușa cabinetului se deschide din nou și intră un asistent care, când dă cu ochii de maică-mea, se luminează tot:

– Aaa, bună ziua, doamna profesoară. Ce-ați pățit?

Da, da, ați ghicit, omul îi fusese elev.

Doctorul se oprește brusc din datul din gură. Se uită dezorientat când la maică-mea, când la asistent și dintr-o dată capătă miere-n glas:

– Doamna profesoară, păi de ce nu spuneți așa? Luați loc, vă rog! Ce s-a întâmplat?

Aș vrea să comentez multe, aș vrea să și-njur. Dar o să vă las pe voi s-o faceți.

Te-n dinți veață!