Azi nu prea sunt pe-aici, dar v-am lăsat textul trimis pe email de colega Ioana ca să continuăm seria de articole despre cum se poate pleca spre o viață mai bună la străinii ăia haini și cu suflete negre. 

Dacă te-ai hotărât să pleci în Irlanda, și nu ai unde să locuiești, e destul de simplu să-ți găsești o chirie modestă, atât din punct de vedere al aspectului locuinței, cât și al părțîi financiare. Chiriile sunt ok, asta dacă nu vrei să stai în Dublin. Dacă totuși vrei în capitală, există șanse să găsești ceva  pentru care să nu fie nevoie să mori de foame, dar trebuie să te înarmezi cu foarte multă răbdare pentru că nu merge cu “am văzut o casă pe net, mă duc să o văd și gata”. Proprietarii sunt foarte pretențioși și greu de găsit/sunat. Mulți nici măcar nu acceptă să-i suni, vor să fie contactați doar prin e-mail, iar tu vei aștepta să fii programat pentru vizionarea casei/apartamentului odată cu alți zeci de oameni.

Partea mai nașpa e că Dublin e cam singurul oraș mare din Irlanda și cu cele mai multe posibilități de a-ți găsi un loc de muncă. Restul orașelor sunt destul de mici, iar ofertele din partea angajatorilor nu se găsesc chiar foarte ușor. Sigur, găsești pe net tot felul de joburi, și poți aplică fără probleme, dar în orașele mici ai șanse la fel de mici să te și sune cineva.

Ca să locuieșți în Irlanda ai nevoie de ceea ce se numește PPS NUMBER.  Pe care Îl obțîi destul de ușor dacă ai un loc de muncă. Poți cere angajatorului dovada că munceșți acolo și cu această dovadă te duci la sediu. Dacă nu ai un loc de muncă, dar vrei să faci un curs de orice fel, achiți cursul pe net și te duci cu dovadă plății cursului să obții acest Pps Number. De asemenea îți trebuie și dovadă de adresa, adică o factură pe numele tău sau,dacă stai la cineva, acel cineva te poate lua în spațiu ( cum se zice la noi).

Pentru obținerea unui cont în bancă e mai aiurea. Cei de la bancă nu acceptă decât anumite facturi care dovedesc că ai o locuința stabilă. De exemplu, dacă îți cumperi un modem pentru internet  (cum am făcut eu) și primești factură, nu ți-o vor accepta pentru că un modem de internet nu face dovada unei locuințe stabile, poți să-l ai și dacă tai pe stradă, gen. Și partea amuzantă, spre tristă e că dacă vrei să-ți pui net (mică paranteză, trebuie să ai linie telefonică în casă dacă vrei și net), ai nevoie de cont în banca. Eu am decurs la ajutorului unei prietene care și-a schimbat o factură (factură de la cei care îți iau gunoiul) pe numele meu și cu ea m-am dus la bancă. A fost o minciunică, dar nu am avut de ales.

Salariile sunt bune, poți să te descurci bine dacă nu bei și nu fumezi. Țigările mai ales sunt probabil cele mai scumpe țigări din lume. 11,12  euro pachetul.

Chiriile sunt foarte ok, cum am menționat mai sus, în orașele de pe lângă Dublin. Eu stau la două ore distanță de Dublin și plătesc 350 de euro pe un apartament cu un dormitor. Dar chiar și în acest oraș, în ultimul an, au crescut chiriile destul de mult. Acum un apartament de acest gen e în jur de 500. Partea bune ește că s-a aprobat recent o lege care spune că proprietarii nu au voie să îți mărească chiria decât la minim doi ani după ce te-ai mutat.

Majoritatea apartamentelor nu au gaze, totul funcționează pe curent erlectic , iar asta duce la niște facturi destul de piperate mai alesdacă apartamentul nu are pereții izolați cum trebuie (majoritatea apartamentelor sunt în stituația asta) . Pe timp de noapte curentul e la jumătate de preț, iar consumul de apă nu se plătește niciodată. Apa e gratis! Din punct de vedereal costurilor, cel mai avantajos e să locuiești într-o casă din afară orașului, dar pentru asta îți trebuie aproape obligatoriu mașină, pentru că nu sunt prea multe autobuze. Iar cele care sunt nu circulă la intervale apropiate de timp în orașele mici, vin și o dată la câteva ore.

Asigurările la mașini sunt scumpe, cu cât ești mai tânăr și mai neexperimentat, cu atât plătești mai mult(3000 de euro pe an). Mașinile nu sunt așa de ieftine ca în Anglia, dar dacă ai răbdare să cauți, găsești ceva la un preț ok. Depinde și de ce buget ai, normal. Un preț ok pentru o mașînă decentă ar fi cam 1200 de euro. În Irlanda aproape toată lumea deține permis de conducere.

Locurile de muncă sunt ok, irlandezii nu se dau în vânt după muncă, deci dacă lucrezi pentru ei sau printre ei, vei observa că sunt relativ leneși și își cunosc drepturile foarte bine. Legile sunt de partea angajaților și lumea pune pret pe ele. De examplu, dacă cineva se poartă urat cu tine la job, îi poți face o plângere și acel cineva poate fi dat foarte ușor afară pe acest motiv.

În concluzie, dacă ai un loc de muncă ok, ești asigurat, poți trăi bine mersi și cu salariul minim pe economie care este 9,25 euro pe ora. Oamenii sunt pașnici, corecți, educați, sociabili și înțelegători. Nu se grăbesc, nu te înjură nimeni dacă nu ai pornit imediat cum s-a făcut verde la semafor. Traiul e bun, iar dacă faci și o facultate aici sau un curs, ai  și maiai multe șanse să-ți găseșți ceva mai bine plătit. Partea cea mai urâtă e vremea, plouă mai mereu, dar te obișnuiești și cu asta atunci când nu prea mai ai alte griji în afară de a munci și a profita de un trai decent. Modalitățile de plată ale facturilor ți le alegi singur. Aici cei mai mulți optează pentru sistemul direct debit și nu mai trebuie să-ți smulgi părul din cap stand la cozi interminabile pe la ghișee.

Mulțumesc! O zi bună! Baftă dacă veniți încoace. 

mihai_vasilescu_irlanda