Mdeci să vă povestesc.

Pe 1 ianuarie, mi-am zis că e liber în oraș și să ies să mă mișc un pic cu mașina. Ceea ce s-a și dovedit perfect adevărat, era liber de ziceai că e părăsit Bucureștiul.
Atât doar că la primul semafor, bă, dar fix la primul semafor, cum s-a făcut verde, cum am auzit nelipsitul claxon din spate. În spate unde, evident, era o singură mașină. 
Pentru că sunt un tip săritor și bine intenționat, m-am gândit că poate omu’ are niscaiva probleme de sănătate sau ceva și la următorul semafor, am oprit în dreptul lui, am dat frumușel geamul jos și l-am rugat prin semne să facă și el același lucru. În mașină era un cuplu, el și ea, ambii pe la 55+. Eu oprisem pe partea ei. Și-ntreb:

– Nu vă supărați, de ce simțiți nevoia să claxonaţi când se face verde?

Femeia a rămas o fracţiune de secundă cu gura căscată, dar și-a revenit scurt, a ridicat din umeri și-a făcut semn spre cetaţeanul de la volan:

– Nu știu, vorbiţi cu soţu’. 

M-am executat, am repetat politicos întrebarea:

Nu vă supărați, de ce simțiți nevoia să claxonaţi când se face verde? Vă simţiţi mai bine?

La care omu’ s-a uitat în ochii mei cu o privire complet goală și-a răspuns sec: 

– Da.

După care a băgat a-întâia și a demarat nervos.

Ce voiam să zic, am văzut că toţi sunteți optimiști, la început de an am citit numai statusuri despre cum o să se schimbe o grămadă de chestii în noul an, dar mie mi-e tare teamă că 2018 a început exact cum s-a terminat 2017 și va continua fix la fel și în 2019 și în 2020 și în toți anii pe care îi vom mai trăi în țara asta numită România.

În țara asta în care ori nu vrem, ori nu putem, ori refuzăm să înțelegem că schimbarea trebuie să înceapă de la noi. 

Atât.

Postare preluată de pe profilul de Facebook (dar acolo n-o mai găsiți și-am zis s-o las aici)

mihai_vasilescu_schimbare