Dacă e sâmbătă, e Elena.

Cu vreo două-trei zile inainte de sfârșitul anului eram la prăvălie. Normal, unde altundeva?! Bănănăiam printre rafturi ca să iau pulsul clienților: ce își doresc, ce mai cumpără, câți bani au. La un moment dat mă abordează un client care avea o problemă cu tableta. Nervos tare, ce să zic. Reușesc să rezolv problema cu profesionalism, omul se calmase si dă să plece când brusc vede un laptop alb. Se uită la preț și mă întreabă: câte aveți pe stoc? Verific și îi raspund: 13.

– Ok, zice, vreau 13 bucăți.

Băejnebun?! Cum așa? Vii supărat că nu-ți merge tableta și de nervi iei 13 laptop-uri? Nu mai au xanax la farmacie sau cum?

Eh, cu întrebările astea în cap, dar și cu foșnetul banilor în urechi, toată tremurândă, mă apuc pe ritm turbo să-i fac actele de vânzare. Și în timp ce îi făceam actele îmi aruncă scurt:

– Mai vreau și 13 IphoneX, 13 Note 8 și 13 Mac-uri.

Deja aveam puls 200. Ca să nu mor de bucurie, povidența, mânca-i-aș gurita ei roșie, îmi trimite un coleg care-mi spune că un laptop alb e în service și că nu-i putem vinde omului decât 12. Pareză pe dreapta instantaneu. Stai să vezi că nu mai ia ăsta nimic. Ce-ai, mă?! Karma era de parte mea. Clientul meu, un tip extrem de prezentabil, îmbracat bine și cu gust, face doi pași în spate și trosnește scurt din degete:

– Bine, taie 13 și treci 12 la toate produsele.

Au zburat confetiile, au ars artificiile și au apărut băieții de la Flamingo Boys. Goi pușcă.

M-am apucat să-l tai pe ghinonistul ăla de 13 și să fac modificările. În timpul ăsta, domnul îmi explica că a lucrat în poliție, că s-a pensionat, că căsătorit și că are o fiică. Și că stă peste drum, deasupra la ING, adică exact în centrul capitalei. Iar toate produsele pe care tocmai le comandase voia să le doneze foștilor săi colegi de la Poliției Capitalei ca să-i ajute să prindă infractorii mai repede.

Când mă apropiam de finalizarea comenzii, mă întreabă:

– Credeți că mai pot adăuga ceva?

Ești nebun?! Bagă tot ce vrei și io-mi fac un tatuaj cu numărul de la factura ta fiscală. Ești de capu’ tău, cum s-ar spune.

– Mai treceți 2000 de tablete. 1000 le donez copiilor părăsiți de părinți și 1000 copiilor cu handicap locomotor.

Jur că mă uitam la el și fracțiune de secundă m-am văzut pe scenă în timp ce primesc diploma de merit de la CEO și cum colegilor mei prezenți în sala li s-a limitat vocabularul doar la un singur cuvânt (silabisit și urlat din toți rărunchii): E-LE-NA! Gata, venise soarele și pă strada mea, mânca-v-aș.

A doua zi, bănănăiam pe la raionul de IT, când aud din spate un trosnet scurt din degete:

– Domniță, am revenit.

În mod normal „domniță” mă umple de bube și reacțiile mele nu-s tocmai ale unui om sănătos la cap. Dar în cazul ăsta am zâmbit cu toți dinții pe care-i aveam la mine.

– Mai ai lista aia?

Păi n-aveam io lista? Cum să n-o am, că doar mă pregăteam s-o înrămez. Dădusem comandă pentru ramă, dar n-aveau lemn de abanos pe stoc.

– Adu-o! Că mai avem de completat. Mai bagă și 12 televizoare Sony, 12 home cinema și 12 console cu tot cu accesorii.

Apoi a plecat și-a rămas să-l anunț când am toate produsele pe stoc ca să plătească factura.

Pe 31 decembrie, la ora 19.00, fix cu o ora înaintea închiderii, mă sună colega mea de la casierie și-mi spune că mă caută o doamnă. Era soția clientului meu. Mi-a spus că i-a găsit un bon de comandă, emis de noi, cu cumpărături în valoare de 56.000 lei. Și să nu cumva să trimitem produsele la ei acasă, la adresa din buletin, că nu mai stau acolo. Stau la un centru social.

Apoi mi-a povestit ce se întâmplă cu ea și cu soțul ei. Femeia asta m-a tulburat atât de tare că pentru prima dată in viața mea am simțit dorința de a fugi departe de mizeria asta din țară.

Clientul meu a fost părasit de ambii părinți și crescut de bunici. Când au murit bătrânii, l-a preluat statul. La orfelinat a trăit traume greu de descris. Așa că atunci și acolo și-a jurat c-o să fie polițist ca să poată trăi într-o lume mai bună. După care a cunoscut-o pe ea, s-au îndrăgostit și s-au căsătorit, iar el în sfârșit a putut să se înscrie la Academia de Poliție ca să-și realizeze visul de a deveni polițist.

În timpul ăsta ea, soția, a rămas însărcinată, urmau să aibă o fetiță. Doar că într-o seară, când venea spre casă, un nenorocit a tâlhărit-o. A venit pe neașteptate din spate, i-a tras de lănțișorul pe care-l purta la gât și în același timp a împins-o cu putere. A căzut rău pe burtă.

Câtva luni mai târziu a născut. A fost momentul în care au aflat că fiica lor nu va putea merge niciodată pentru că nu-i vor mai crește picioarele. Iar el a fost nevoit să renunțe la școală pentru că, mai mult ca niciodată, aveau nevoie de un venit lunar constant. Și s-a angajat pe un șantier. Lăcătuș.

Dar n-a rezistat. După atâția pumni primiți de la viață, a hotărât să renunțe la a mai fi prezent în lumea asta nebună și s-a retras într-o lume a lui, o lume în care viața este exact așa cum și-a dorit-o. O lume în care el poate fi cine vrea să fie. O lume în care poate să-și trăiască toate visurile întrerupte atât de brutal.

Iar ea, ea este în continuare soția lui după atâta amar de vreme. Și, desi trăiesc în lumi paralele, ea găsește de fiecare dată puterea să intre și în lumea lui. Unde el este polițist, iar fetița lor merge. Și unde visează împreună cu el.

Iar eu voi continua să-i vând absolut tot ce își dorește. Chiar si visuri.