Tot citesc că degrabă chemătoriul de mineri ar fi în stare gravă și că s-ar putea să ne facă un preafrumos cadou de Crăciun. Și anume să plece spre veșnicele plaiuri ale vânătorii.

Iar eu nu-mi doresc cadoul ăsta DELOC. Nu vreau să aibă noroc încă o dată, nu vreau să moară fără să facă măcar câteva zile de pușcărie. Nu vreau să ne mai sfideze încă o dată cu zâmbetul ăla al lui de bunic sfătos, zâmbet despre care eu cred că stă la baza distrugerii acestei țări. Cine a trăit sau a încercat să supraviețuiască în România anilor ’90 știe exact despre ce vorbesc. Practic nu puteai să zici ceva rău despre nen-tu Ilici fără să riști să fii linșat pe stradă. Și totul a plecat de la zâmbetul ăla pervers de kgb-ist care știa exact că se pișă pe viitorul acestei țări. Ceea ce a și executat.

Iar dacă ar fi să fie exact cum îmi doresc eu, nu numai că nu mi-aș dori s-o mierlească, ci să trăiască mult de tot, doar că fără nicunul dintre privilegiille pe care le are acum. Să simtă pe propria-i piele cum e să-ți cheltui pensia în două zile, pe medicamente, după care să mănânci doar pâine cu cartofi și ceai până la următoarea, să simtă cum e să pornești caloriferele doar o dată la două săptămâni, în ziua în ziua în care faci baie ca să te poți duce la doctor. Să simtă cum e să dai nas în nas cu administratorul care-ți zbiară în față: „Nea Ioane, cum facem? Deja e a treia lună în care n-ai plătit întreținerea. Vrei să te dea ăștia afară din garsonieră?”

Pe scurt, vreau să simtă prin fiecare por umilința de a fi și bătrân și sărac în această minunată țară numită România, umiliță pe lângă care moartea să i se pară o dulce izbăvire.

Cam asta e ce mi-aș dori și mai ales ce i-aș dori.

Dar n-am eu norocul ăsta, o să rămână doar un vis frumos. În realitate, o să moară repejor, fără să facă nici măcar o zi de închisoare, întărindu-mi astfel concluzia că nu există nici Dumnezeu, nici dreptate pe lumea asta.

 

mihai_vasilescu_iliescu_mineri