Prin vară așa dădusem o fugă la maică-mea la Vâlcea  (nu de alta, dar se simțea de la București niscaiva miros de salată de vinete, cu roșii și telemea d-aia grasă de bivoliță). Intuisem bine, fix de la mama se simțea. Mă rog, făcuse și cartofi prăjiți, dar ăia sunt ca banii, n-au miros.

După ce-am băgat în fizic până nu mă mai puteam mișca fără să mă sprijin de pereți, hai la cumpărături să-și ia chestii pe care nu le poate căra singură. Mergem, punem în coș, hai la casă să plătim. Iar acolo, din obișnuiță, am scos cardul și beep-beep, aia fost. În mașină, femeia dă să-mi plătească, iar io îi zic să-și vadă de treabă că, pe lângă că nu-mi trebuie banii ei, nici nu umblu cu cash la mine. La care face ochii mari:

– Cum adică nu umbli cu cash la tine? NICIODATĂ?!

– Iegzact, NICIODATĂ.

După care, sfătos:

– Nu înțeleg de ce nu faci la fel, doar ai văzut ce simplu e.

Maică-mea tace și începe să rumege informația.

– Auzi, da’ de unde știu câți bani mai am pe card?

M-a pufnit râsul:

– Tu oricum știi mereu cât și ce bani cheltui (știț’, mama era șefa la bani și pe vremea când trăia taică-meu), dar dacă chiar ai dubii, verifici instant la primul bancomat.

– Păi și dacă am nevoie pentru mers la doctor sau mai știu eu ce?

– Da’ cine te oprește să scoți o sută-două de lei cash după ce iei pensia? Și dacă mai ai nevoie, mai scoți, că doar sunt ai tăi, faci ce vrei cu ei.

N-a mai comentat nimic, dar s-a uitat la mine cu aceeași privire pe care mi-o arunca și când afla c-am luat cinci în teză la matematică. Și mereu afla, nu știu cum naiba, că io nu-i spuneam. Partea bună e că acum măcar nu mi-am mai luat și cafteală. Atâta doar că a mai asistat o dată cum plătesc lejer cu cardul minunata sumă de 2 lei și treij’ de bani, că uitasem să luăm o sticlă cu apă plată. Și iar a făcut fața aia.

Mno, probabil vă întrebați nedumeriți de ce v-am povestit toate astea. Stați așa că aflați acum.

Săptămâna trecută m-am dus s-o iau de la aeroport (te dai naibii, e cosmopolită, merge în vizită la nepoți la Londra, nu te pui cu madam Vasilescu), iar de-acolo, odată recuperată trebuia s-o trec prin tot Bucureștiul ca s-ajungem în Militari unde urma s-o urc în autocarul care merge la Vâlcea. Îndrăzneț demers, nu? Mai ales într-un București unde drumul ăsta poate să țină de la o oră la cât ți-o fi norocul.

Evident, pe drumul de costișă către Militari i s-a făcut femeii foame și sete, iar pe mine m-a luat un pipi de nu mai știam unde e frâna și unde accelarația. Așa că vrând-nevrând am oprit la prima benzinărie care ne-a ieșit în fața ochilor ca să rezolvăm rapid. Când am ieșit de la toaletă, am aruncat scurt un ochi spre mașină, maică-mea ia-o de unde nu-i. Dar n-apuc să mă întreb unde naiba a întins-o, când aud de undeva din lateral dreapta:

– Tu vrei ceva?

Maică-mea, cu un sandviș și-o sticlă de apă în mână, se pregătea să plătească. Clatin din cap că nu. Și-atunci, out of nowhere, s-a produs a opta minune a lumii: distinsa făptură care mi-a dat viață a scos cardul contactless, l-a trecut peste POS și beep-beep, gata plata. Am rămas cu gura atât de căscată că am mai reușit s-o închid la loc doar când m-am urcat din nou la volan.

Ce voiam de fapt să spun, dacă am reușit s-o conving pe maică-mea (care are o rezistență la nou și la tehnologie mai ceva ca funcționarele de la poștă) să plătească cu cardul, e aproape imposibil să nu reușiți și voi cu ăi bătrăni ai voștri. Și-ar fi păcat măcar să nu încercați, nu de alta, dar de ce să ia alții banii ăștia:

Între 6 noiembrie și 31 decembrie, Visa da startul campaniei nationale de iarnă „Convinge-i pe ai tăi să plătească cu Visa” în care fiecare tranzacție realizată cu un card Visa are șansa de a câștiga 500 Euro /zi, iar prima tranzacție făcută în acest an cu un card Visa poate câștiga 10.000 de euro.

Maică-mea zice că știe deja ce face cu ăia zece mii de euro, sunt ca și cheltuiți, o parte i-a programat pe căprării și cu o parte cică de când voia ea să mergem împreună la Paris primăvara.

Senior woman with credit card against