La mine în bloc locuiesc doi cetățeni care… hmm, cum să zic cât mai elegant… care nu au toate țiglele pe casă. În sensul în care fiecare dintre ei se crede stăpân absolut și de necontestat pe locurile de parcare din fața blocului. Care locuri de parcare să nu vă imaginați că-s din alea plătite sau plătibile la primărie. Neah, sunt pe carosabil, adică acolo unde poate parca oricine, pentru că primăria îți dă mumu dacă te duci cu pretenții de rezervare parcare în mijocul drumului public.

Mbuuun, dăcât că acest aspect nu pare să-l deranjeze pe niciunul dintre cei doi cetățeni care trăiesc cu convingerea că mamele lor i-au împroprietărit pe viață cu locurile respective de parcare. Motiv pentru care fiecare și-a construit o adevărată strategie pentru momentele în care își găsesc locurile ocupate.

Cetățeanu’ 1 pune un bidon din ăla de 5 litri, pe jumătate plin cu apă, pe locul gol. Evident, de fiecare dată când văd câte unul, îl iau la șuturi până la ghenă. Am aruncat cel puțin douăzeci până acum, dar omu’, pe lângă loc de parcare pe viață, pare să aibă și propria lui fabrică de bidoane. Dacă treci peste obstacolul „bidon” și totuși parchezi acolo, când ajunge acasă îmi ridică ștergătoarele, intră în casă, începe să urle (da, da, se aude de la mine) și-o pune pe nevastă-sa să mă sune. Și femeia sună și plânge în telefon pe motiv că nu se poate înțelege cu nebunu’. Plânge pe bune, nu vrăjeală, până îmi înmoaie inima și mă duc să mut mașina numai ca să n-o mai aud.

O singură dată mi-am propus să rezist cu stoicism și i-am zis că nu-mi mut mașina nici mort la ora aia, dar tot am cedat până la urmă. A sunat femeia din nou și mi-a zis că Cetățeanu’ 1 s-a apucat să-i care palme lui fiu-său pe motiv că n-a avut grijă de locul de parcare cât a fost el plecat. Voi înțelegeți ce zic eu aici? Fiu-său ar fi trebuit să stea în parcare, cât era idiotul plecat, ca să nu cumva să parcheze cineva pe locul ăla. M-a imporat femeia să iau mașina de-acolo. Ce plm era să fac? Am luat-o.

Cetățeanu’ 2 are o strategie și mai bine pusă la punct. Are două mașini, două golfuri. Dacă pleacă pe undeva cu una dintre ele, o parchează pe cealaltă în așa fel încât sa ocupe DOUĂ locuri de parcare cu ea. Dacă totuși prinzi un culoar favorabil și te strecori cumva, trebuie să nu uiți să-ți lași suficient loc de manevră ori în față, ori în spate. Pentru că imbecilul vine și parchează bară în bară, practic își lipește mașina de a ta. Dacă nu ți-ai lăsat loc în partea opusă, acolo mori. Iar dacă din întâmplare trebuie să plece cu ambele mașini, vine cu o a treia, un ford, și ocupă cele două locuri de parcare ce i se cuvin prin dreaptă moștenire. No joke. Mereu îmi fac cruce și mă întreb cam cât de tristă trebuie să-ți fie viața dacă singura ta grijă sunt kkt-urile alea de locuri de parcare.

Să nu vă imaginați că sunt un ghinonist și-am nimerit eu singurii doi retardați de genul ăsta. Nici pomeneală. În cartier pare să fie plin de moștenitori din ăstia norocoși cărora mamele lor, generoase și avute, le-au lăsat spre veșnică păstrare și întrebuințare bucăți de stradă pe care sa le folosească sub formă de locuri de parcare. Altfel nu pot să-mi explic marea de bidoane de plastic care apare ca prin minune pe toate locurile de parcare libere, în fiecare dimineață.

Și ferească tatăl tâmplarului să parchezi pe vreunul dintre ele că ridicatul ștergătoarelor este cel mai blând lucru care ți se poate întâmpla. Până acum am la activ două dimineți cu cauciuc găsit pe jantă. Din nou, no joke. Noroc că în ambele dăți era sâmbătă și nu mă grăbeam nicăieri.

Ce voiam să-ntreb, cam ce risc dacă aștept un „proprietar” din ăsta și-i scap coarba aia pentru strâns prezoanele peste față? Sau macar dacă pot face ceva care să activeze cât de cât poliția română și să le scape niște amenzi. Am dubii pentru că nu văd motivele pentru care i-ar amenda. Și cred că știu si ei asta, de-aia își permit să se creadă pe parcarea moștenită la de la distinsele lor mame.

Sau măcar ziceți ce-ați face voi.

mihai_vasilescu_nervi