Pe la începutul anilor 2000, taică-meu a decis că vrea să candideze la primărie în satul lui natal. Și nu pentru că s-a trezit el într-o dimineață, s-a uitat în oglindă și și-a spus „cred că mi-ar sta bine primar”, ci pentru că omul chiar era implicat în viața comunității de-acolo. Avea o bucată de pământ pe care o lucra și-o bibilea din primăvară până târziu în iarnă și, când îl căutai, omul era mai mult la țară decât acasă.

Inginer de meserie, cu mult creier la purtător, și-a dat seama imediat ce merge și ce nu merge în satul ăla, dar mai ales ce s-ar putea face din postura de primar. Așa că, după ce s-a coit vreo câțiva ani, până la urmă s-a hotărât să candideze. Independent, desigur.

Și-a făcut platformă-program, a scris-o cu mânuța lui, s-a dus cu ea la dactilografiat, a făcut câteva mii de copii și-apoi a luat-o așa lejer, per pedes, din poartă în poartă. Intra, vorbea cu oamenii, le explica ce-ar vrea să facă și mai ales cum. Îi era ușor să se înțeleagă cu ei, acolo se născuse, acolo muncise pământul în ultimii 20 de ani, îi știa pe toți și toți îl cunoșteau. Nu era ca și cum le bătea la poartă Gheorghe de pe stradă, ci unul de-al lor.

Țin minte că găsise soluția pentru construcția unui pod peste albia unui râu, pod pe care ăia din sat îl așteptau de ani de zile ca pe sfintele moaște. Pentru că lipsa lui îi facea pe toți să ocolească în fiecare zi niște kilometri buni de tot și vara și iarna. Well, taică-meu găsise cum să atragă fonduri ca să construiască podul ăsta, era punctul de rezistență în platforma lui program. Se gândise bine, toți rămâneau cu gura căscată când auzeau că în sfârșit o să aibă podul pe care și-l doreau. Și toate astea în condițiile în care în sat era primar, de niște ani buni, un pesedist care nu numai că nu făcuse nimic pentru oamenii ăia, dar adresarea generală la adresa lui era: „hoțul ăla de primar”.

Well, ia să-mi spuneti voi acum ce credeți că s-a întâmplat. Aveți așa vreo bănuială că l-ar fi ales primar pe taică-meu? Greșit. L-au ascultat, au simulat că se bucură că vine unul care vrea să facă treabă, după care și-au zis în barbă „mai dă-l în plm p-ăsta cu proiectele și podul lui” și l-au votat tot pe pesedistul care-i fura de ani de zile (și cred că-i mai fură de acum). Pentru că de ce nu.

Îmi aduc aminte de toate cele de mai sus de fiecare dată când deschid televizorul pe un post de știri. Sau de fiecare dată când văd reportaje cu oameni care au ales să fugă departe, cât mai departe de România, pentru c-au realizat că aici efectiv NU SE POATE.

Și mă gândeam că în țara asta n-ai nicio șansă chiar dacă vrei să faci ceva. Te înghite imediat sistemul gândit și pus pe picioare de ăștia în ultimii 30 de ani, apoi te mestecă și te scuipă afară ca pe-o bucată de carne stricată. Aici sunt doar EI pentru EI, și nimic altceva nu contează.

P.S. Podul ăla nu s-a construit nici în ziua de azi. Sunt absolut convins că taică-meu, în încăpățânarea lui nebună, l-ar fi făcut.