– Aici dați ceva gratis pentru angajați?

Casiera ridică ochii din caserola mea cu varză călită și se uită întrebător la personajul cu chef de vorbă din spatele meu care trecuse elegant pe lângă amănuntul că mai eram și eu pe-acolo și încă nu terminasem cu ce-aveam de cumpărat. Omu’, pe genul pachiderm de minim 150 de kilograme distribuite absolut neuniform, în sensul că cele mai multe dintre ele se depuseseră infam pe burta-i imensă, lingea grațios o înghețată Joe, în timp ce nevastă-sa, cu ochii-n pământ, aranja disciplinată produsele pe bandă.

Tanti de la casă îl studiază scurt și-l întreabă defensiv:

– Sunteți coleg cu noi?

Ăla se uită superior și pufnește de-a dreptul jignit de presupunerea c-ar putea lucra la Billa:

– Cine? Io? Nuuu, întrebam așa dă curiozitate.

Femeia îmi scanează în sfârșit varza și-i răspunde sec:

– Nu.

Pachidermu’ mai dă o limbă pe înghețată și râde disprețuitor:

– Eram sigur. ‘Re-ați ai dreacu’ cu supermarketurile voastre că nu vă mai satură Dumnezeu. Dacă nu iera România pă harta Europei unde naiba își mai vindeau produsele lor dă doi lei?

Moment în care, printr-un soi de miracol, mă observă și pe mine. Îmi face șmecheros cu ochiu’:

– Păi, nu?

Io nu-i fac cu ochiu. Dau cu cardul, plătesc și-i răspund cât pot de serios:

– Să știți că varza călită e bună. 

Și plec în timp ce elefantus giganticus rămâne cu cornetul la jumătatea drumului către gură. Ce-i drept am mai apucat să aud un „e bună pă dracu”, dar deja eram departe.

Ce voiam să spun, hipsterilor, corporatiștilor, bicicliștilor, fetelor bătrâne cu câte 3-4 pisici, unde sunteți, bă, unde naiba ați plecat? Haideți mai repede înapoi c-am rămas în București dăcât eu și cocalarii.

De fapt, dacă mă gândesc c-am ieșit la cumpărături într-un short răpciugos și-n tricoul decolorat, de casă, pot să zic: haideți mai repede înapoi c-am rămas aici doar NOI, cocalarii.

P.S. Poza e pentru like-uri pă Facebook

mihai_vasilescu_pisica