Acum vreo câtiva anișori, nu prea mulți, dar nici prea puțini, eram mai… ăăă… mai strâmtorat pe partea financiară. Pe genul că abia îmi ajungeau banii de la un salariu la altul, iar portofelul meu arata mai tot timpul ca un copil subnutrit suferind de rahitism: gol, dar umflat de la mărunțiș. Și n-aș zice că asta se întâmpla pentru că aș fi fost io din calea afară de cheltuitor, ci mai degrabă pentru că aveam un salariu din ăla umoristic. Adică te pufnea râsul dacă-ți spuneam cât câștig. Mă rog, tempi passati.

Treaba e că salariu nesalariu, mi se pusese pata pe niște adidași la care visam non-stop cu ochii deschiși. Dacă mă trezeai noaptea la trei și mă întrebai ce-mi doresc, despre adidașii aștia ți-aș fi vorbit până la ziuă. Dăcât că cei trei sute cincizeci de lei, pe care-i cereau în schimbul lor hulpavii de comercianți, depășeau binișor bugetul pe care mi-aș fi permis eu să-l cheltui cu nobilul scop de a mă încălța cu adidașii visurilor mele. Buget care era de fix 100 de lei și oricât mă socoteam și mă foiam, alți bani nu prea mai aveam de unde să scot.

Dar, până la urmă mi-a venit ideea salvatoare, mintea românului de e urmă, cum s-ar zice. Și anume, să bag la pariuri ca să fac suma care-mi lipsea. Bine, bo$$, simplu ca bună ziua, mă și mir cum naiba de nu mă gândisem până atunci. La fotbal oricum mă cam pricep olecuță, după anii petrecuți pe stadioane, mai aveam doar să aleg meciurile, să joc biletul și să încasez câștigul. Ce putea fi mai ușor de atât? Bani de cules de pe jos, vă zic.

Buuuun, acestea fiind stabilite, m-am înfiintat în prima agenție de pariuri și m-am pus pe ales meciurile care urmau să-mi aducă banii. Profesionist și calculat fiind, am exclus din start varianta unui singur meci care să-mi tripleze suma. Păi ce, eram nebun sa risc banii așa aiurea? Nu, nu, nu, mergem la siguranță maximă ca să eliminăm din start orice posibilitate de eșec. Pe scurt, m-am hotărât să aleg 13 meciuri SIGURE,  cele mai sigure din Europa la momentul ăla. De fapt, de-aia am și fost nevoit să aleg 13, erau atât de sigure încât favoritele aveau niște cote infecte. Dar nu-i nimic, pic cu pic se adună banii, nu? Toate la un loc dădeau exact cotă 3,5, adică fix suma de care aveam nevoie. Prin urmare, am bagat suta mea de lei voios și cu inima ușoară. De-acum mai aveam doar să aștept seara de duminică să mi se valideze pariul.

Și-au început meciurile. Primul, al doilea, al treilea, al patrulea, pe rând mi se confirma rezultat cu rezultat. Nici n-avea cum să fie altfel, doar exclusesem orice posibiltate de surpriză. Și uite așa nici n-am simțit cum s-au jucat doișpe meciuri. Evident, toate cu rezultatele scontate de mine. Mai rămăsese unul singur de jucat și gata. Dar ăsta al treișpelea aproape că nici nu mai conta, era o simplă formalitate, era cel mai sigur meci al meu. Dinamo Kiev cu nu știu ce sărăcie de echipă (nu-mi amintesc și mi-e lene să dau search), cert e că era cea mai slabă din campionatul Ucrainei.

N-am să uit în veci, în momentul în care am pus eu pariul, săracii ăștia care jucau cu Dinamo Kiev (în deplasare, adică acasă la Dinamo; explic pentru fete că poate nu-s așa în temă cu fenomenul) aveau linie de clasament 0-0-10. Adică zece înfrângeri pe linie și, în plus, nu marcaseră nici macar un gol. Erau praf, erau varză cu carne, erau cea mai slabă echipă ever din campionatul ăla nenorocit. Well, mai are rost să vă spun că au bătut la Kiev cu 1-0 și s-au pișat cu boltă pe biletul și adidașii mei? Nu mai are. Da’ nici eu n-am mai jucat la pariuri de atunci.

Bref, mi-am adus aminte de povestea asta când citeam comentariile de la textul de acum câteva zile și m-am hotărât s-o scriu, s-o las aici, pentru că sunt absolut convins că pentru treaba asta cu pariurile trebuie să fii făcut într-un anume fel. Să gândești și să-ți asumi lucrurile în alt mod decât muritorii de rând. Serios, sunt absolut convins că pariatul nu e pentru oricine și-i invidiez tare de tot pe toți cei care-și rotunjesc binișor veniturile pariind. Pentru că eu n-aș fi în stare. Iar când eu nu sunt în stare de ceva, nu mă pot opri din admirație pentru ăia care sunt.

De-acum, aveți cuvântul. Dacă aveți povești sau sfaturi cu și despre pariuri, băgați mare să le afle toți cei care-s tentați să se îmbogățeasca peste noapte.

P.S. Adidașii ăia tot i-am luat până la urmă. Da’ parcă n-am mai fost asa de bucuros. Știi cum e, când ți-e poftă de ciocolată vrei să mănânci atunci, pe loc, nu peste șase luni sau un an.

mihai_vasilescu_pariuri