Aseară m-am oprit la megaimaju’ de la mine să-mi iau două pachete de țigări. Ca de obicei, am avut ghinion. Din cele două case deschise, am ales-o pe-aia unde aveam o singură persoană în față. Well, ce să vezi, ceea ce credeam eu că e un coș cu produse aflate la reducere (știți voi, din ăla cu foarte multe chestii în el, amplasat strategic lângă case să mai ia lumea câte ceva „la impuls”) s-a dovedit a fi chiar coșul tipului din fața mea. Practic omul se pregătea să cumpere jumătate din magazin. Am dat să mă mut la casa cealată. Din nou, ghinon. Până să mă lămuresc eu cum stă treaba, se închisese.

Așa că acu’ stăteam și făceam treișpe-paișpe așteptând să-i scaneze ăluia jumătatea de magazin pe care avea de gând s-o care acasă. Nu prea înțelegeam unde are de gând să vâre toate alea, da’ m-am gândit că o fi venit omu’ cu vreo basculantă sau ceva.

Mdeci cum mă perpeleam eu rugându-mă să nu mă lase răbdarea, îl aud pe tipul cu coșul:

– Aveți deschis și de 1 Mai?

Băejnebun, ce naiba îți mai trebuie să știi dacă au deschis de 1 Mai? La câte ți-ai cumpărat azi, ar mai trebui să calci într-un magazin abia după ce dă bruma.

Nu pot sa bag mâna în foc, da’ cred că și tanti de la casă gândea cam același lucru. S-a uitat lung la om, apoi la banda plină, apoi din nou la el și-a rostit apăsat:

– Avem, cum să n-avem, se poate să n-avem?

Și-a continuat să scaneze cu obidă.

Cinci pungi de sticks-uri și-un croissant cu vanilie mai târziu, îl aud din nou:

– Da’ de ce? Nu trebuia să fie liber?

Ahahaha, stai că lu’ ăsta îi pare rău c-a cumpărat juma’ de magazin de azi, când ar fi putut să mai dea o raită printre rafturi și pe 1 Mai. Mă simțeam aproape răzbunat.

– La noi liber? Niciodată, stăm aici pe baricade.

Dăcât că omu’ meu era pus pe conversație. Cred și eu, ce naiba poți să faci în timp ce ți se scanează toată producția pe o zi a unei țări în curs de dezvoltare? Așa că nu s-a lăsat:

– Păi de ce?

Ei, dragii mei, în momentul ăla tanti de la casă s-a îndreptat de spate, a ridicat capul sus, s-a uitat în ochii ăluia și-a zis cât se poate de serios:

– De ce? Dacă ieșiți afară o sa vedeți de ce.

Ăla, senin ca un copil:

– Afară, da’ ce-i afară?

Și dezorientat se înălța pe vârfuri încercând să se uite în parcarea din fața magazinului să vadă oare ce-o fi afară. Tanti l-a lăsat cât să mai scaneze un bax de conserve cu ton și i-a dat-o:

– Au adus materialele din care ne fac statuie.

Moment în care io am început să ma tăvălesc de râs și-am întrebat din spate:

– Bronz?

Iar tanti mi-a răspuns fără sa clipească, în timp ce trecea peste scaner niște cabanoși la ofertă.

– Nu, ipsos. Reducereee…