Pe cuvântul meu c-aș crede în zodii dacă măcar o singură dată aș auzi la horoscop chestii din astea normale de care ne lovim cu toții zi de zi. Ia fiți atenți aici cum ar trebui să sune un horoscop adevărat.

BERBEC

Atenție! Astăzi vine mă-sa la voi. Degeaba încercați să vă fofilați și să inventați o ședință până târziu. O să stea trei zile. Condoleanțe!

TAUR

Dacă tot sunteti semn de purtător de coarne, astăzi o să vă lămuriţi și de ce. Trebuie doar să veniți mai devreme acasă.

GEMENI

O să constatați că toate proiectele pe care le-ați început se duc pe apa Sâmbetei. Șefii vă consideră incompetent. Spre seară or să vă încerce gânduri de sinucidere. Dar veți eșua lamentabil, ca de obicei.

RAC

Indiferent cât de vigilent vei fi, astăzi o să-ți dispară din cont o sumă de bani imensă. Nu știm cine ți-o fură că nu e treaba noastră. Haidi, pa.

LEU

Spre seară un țăran cu Logan tunat îți va taia calea la Unirii. O să vă porcăiți în trafic jumatate de oră. Seara unuia dintre voi o sa se încheie la “Urgențe”. Nu știm a cui, rămâne să aflați diseară.

FECIOARĂ

Astăzi este posibil să vă găsiți marea iubire. Dar nu garantăm nimic. Mâine dimineață se poate dovedi că e tot un porc, exact cum au fost și cel de ieri și ăla de alaltăieri.

BALANȚA

Felicitări pentru cele cinci perechi de pantofi pe care le veți achiziționa la prânz. Sunt șanse să purtați macar două dintre ele. Dar nu anul acesta.

SCORPION

Astăzi aveți parte de o mare surpriză: vă luați adio pentru minim 30 de zile de la permisul de conducere. Vestea și mai buna este că nu va trebui sa dați examen din nou.

SĂGETĂTOR

În sfârșit dă rezultate dieta la care lucrați de ceva vreme. Astăzi veți slăbi primele 75 de grame. Spre seară bucuria dumneavoastră o să fie completă. O să vă iasă în cale pe neașteptate un prieten vechi: șaormeria de la Dristor.

CAPRICORN

După o lungă perioadă de absență, soția o să se uite din nou cu admirație la dumneavoastră în timp ce faceți dragoste. Din ușă. Încercând să-și dea seama cu cine sunteți în pat.

VĂRSĂTOR

Astăzi ați putea să realizați o mare parte dintre lucrurile pe care vi le-ați propus pentru săptămâna în curs. Dar mai e și mâine o zi.

PEȘTI

După căderea serii o să fiți nevoit să schimbați un bec. Veți reuși. Dar o să aveți nevoie de multe becuri.

sursa foto: freepik.com