Astăzi mă gândeam să ne distrăm cu o ghicitoare ușoară de primăvară.

Să presupunem că eu aș avea un amic, pe numele lui R., amic care de ceva vreme (cam fo câțiva anișori) se află în căutarea unei doamne sau domnișoare cu care să-și împartă serile ploioase de toamnă, diminețile cețoase de primăvară și nopțile geroase de iarnă. Sau măcar să-l lase să se joace cu ea de-a facerea lumii.

Să presupunem că amicul R. a mers într-o zi la un botez unde a cunoscut o tânără care la o primă vedere prezenta un potențial ridicat de a deveni aleasa inimii lui. Lucrurile au stat chiar mai bine de atât, în sensul că potențialul s-a menținut la fel de ridicat și la a doua vedere. Ba chiar și la a treia. Ce s-o mai lungim, cei doi tineri frumoși și liberi s-au plăcut unul pe celălalt chiar de la botezul cu pricina. Motiv pentru care au găsit de cuviință să se mai vadă, să mai socializeze, să chestii-trestii.

Acum… hmm… cum să vă explic eu ca să nu par misogin și porc? Gata, știu. Să presupunem că tânăra domnișoară se afla și ea într-o perioadă în care trecuse ceva vreme (destulă vreme, un pic prea multă chiar) de când nu mai știa cum arată de aproape mielul cu o singură nară. Știți ce zic? Fata nu mai văzuse un pionier la ecluză de mai avea un pic și se închidea ecluza, iar pionierul mai avea foarte puțin și mergea la facultate. Ați prins-o, da? Prin urmare, amicul R. îi ieșise în cale la marele fix.

Buuun, zis și făcut. Cei doi minunați au ieșit de vreo câteva ori în oraș la un suc, la o măslină, la o plimbare sub clar de lună. Tânăra noastră deja își freca mâinile. Omu’ era politicos, manierat, numai bun de luat acasă ca să-i aline mâncărimea dintre degetele mari de la picioare. Cel puțin în teorie, pentru că în practică amicul R. cam lăsa de dorit. Discuții filozofice gârlă, o punea să asculte cum crește iarba, îi mai recita din Minulescu, o mai mângâia pe umăr la despărțire, dar când să vină vorba de jucat de-a doctorul, pauză. Nada. Liniște totală.

Azi așa, mâine așa, mâncărimea fetei era tot acolo și R. nu dădea semne că are de gând să i-o ostoiască prea curând. După încă o seară romantică prin oraș, terminată cu o strângere de mână și-un sarut tandru pe obraz, domnisoara se hotărăște să facă o ultimă încercare. Așa că, a doua zi pe la prânz, deschide chatul și-i scrie cavalerului cu încredere:

– Ce faci?

Două secunde mai târziu sosește și răspunsul pe calea sateliților de telecomunicații:

– Până acum făceam rău, dar acum dacă te-am auzit pe tine fac mult mai bine.

Femeia rămâne cu degetele blocate pe taste și ochii holbați în ecran. Pe când oscila între „bă, tu ești sănătos la cap?” și „lasă naibii rahaturile astea odată”, vine și decisiva:

– Îți mulțumesc frumos că te-ai gândit la mine!

De-aici încolo vă las pe voi să vă dați cu părerea. Ia ghiciți, l-a mai căutat vreodată tânăra cea dornică pe trubadurul nostru excesiv de politicos? Și dacă din întâmplare răspunsul vostru este „NU”, cam de ce credeți că s-a întâmplat una ca asta?

mihai_vasilescu_timid