Text scris de Elena.

Pentru sfânta zi de 2 ianuarie, cunoscută în popor și sub denumirea de „revelionul amantelor” (pe 31 și 1 nu mișcă nimeni în front de lângă „aia luată cu acte”), vreau să-i ajut pe amărâții pe care i-a luat penisu’ târâș și-au considerat că puzzle-ul vieții lor nu e complet dacă nu-și trag și-o amantă. Toate sfaturile sunt din experiența personală de la o prietenă care vă vrea binele. Așadar, frumoșilor și minunaților, băgați la cap și nu vă faceți vreo amantă (nici sub amenințarea cu smulsul unghiilor sau epilarea inghinala cu smoală) dacă:

1. Ești puturos

– Nu faci nimic în casă, ești mamăl și tatăl lenei, nu participi la curățenia de sâmbătă, dar te-ai gândit tu (de fapt, nu te-ai gândit dăloc) să ascunzi sub pat telefonul cu care-ți păstrezi relația cea fierbinte. Și, mai ales, când îl găsește “legitima”, nu spune sus și tare că e telefonul lui Gelu, prietenul tău ăl mai bun, care te-a rugat să i-l ții tu. Riști să fie nevastă-sa lângă Gelu, când e luat la întrebari, și n-o să recunoască nici mort.

– N-ai gătit în viața ta nici măcar două ouă cu cartofi prăjiți, dar lași în frigider resturile de la o minunăție de pulpă de rață cu portocale pe care o găsește nevastă-ta când se întoarce de la mă-sa, unde a stat cinci zile. Nu, nu ține explicația c-ai vrut să-i faci o surpriză, dar n-ai mai rezistat și-ai mâncat din ea, pofticiosule mic.

– Nu mai zic că nu ești în stare să-ți speli hainele singur, dar controlează măcar buzunarele blugilor înainte să-i arunci în coșul cu rufe. Explicația conform căreia ai lăsat intenționat în ei o cartelă de Telekom, deși tu ești pă altă rețea, ca să vezi dacă rezistă la detergent și apă, o să-l facă să râdă și pe fiu-tău, deși are doar trei ani.

– N-o trimite pe nevastă-ta la mașină să-ți aducă berea din portbagaj, fix în ajunul Crăciunului, dacă știi că ții acolo un cadou frumos împachetat care n-o să apară niciodată sub brad. Nu, toanta n-o să creadă că ți-au spart hoții mașina, fără să lase nicio urmă, și-au furat fix cadoul ăla.

2. Ești prost

– Atât de prost încât să-i faci cadou telefonul tău vechi nevesti-tii, fără să dai înainte resetare generală, atât lui cât și cardului de memorie. N-o să-i placă deloc pozele și filmulețele alea „vechi, iubito, dinainte să te cunosc”, dar care sunt datate acu’ două săptămâni.

– Atât de prost încât să-i dai numărul de fix amantei, mai ales dacă știi că și aia e atât de proastă încât e în stare să sune și sa se prezinte drept “iubita ta”. Neveste-tii, desigur. Da, știu, e una, o bagaboantă care a vrut să se răzbune pentru c-ai refuzat-o, tu nu faci d-astea. Fidelule!

– Atât de prost încât te-ai jucat cu amanta, în mașină, de-a „doamna profesoară și elevul repetent”, dar și-a uitat aia ochelarii de vedere în portieră. Chiar dacă ai prezență de spirit și spui că-s ai noii tale șefe, venită în control pă zonă, o să aflăm de la șeful tău (ăla vechi) că singura zonă controlată a fost cea dintre degetele tale mari de la picioare.

– Atât de prost încât strângi de prin toată casa pozele cu tine și nevastă-ta, le arunci într-un sertar și le uiți acolo, iar singura explicație pe care-o găsești e că te-ai îmbatat, te-ai lovit de bibliotecă și-au căzut toate. Inclusiv aia din dormitor care era bătută-n cuie.

3. Ești ghinionist

– Dacă știi că n-a avut mă-ta bani să cheme ursitoarele alea bune la botezul tău și au venit doar două babe din sat care s-au îmbătat și au uitat să-ți zică dă noroc, nu ieși niciodată cu amanta în oraș, dacă nevastă-ta nu-i acasă. Sau sun-o-n paștele mă-tii înainte și întreab-o pă unde bănănăie, ca să te ferești de zona minată. Da, știu, care erau șansele ca, într-un oraș cu aproape patru milioane de locuitori, să vă întâlniți în aceeași cârciumă toți trei? Well, uite că erau.

– Ca și cum n-ar fi suficiente toate necazurile care te lovesc, dîn pricină dă stres si imunitate scăzută, că doar ești așa un delicat, ai ajuns la spital. Dacă tot te-au internat oamenii ăia, a doua zi dimineață, convoacă direcțiunea, toate schimburile de asistente și pe cei doi portari de pe tura de zi, ca să-i implori să-ți facă două programe de vizită diferite. Insistă pe cuvântul „diferite”. Dacă nu vor de bună voie, mituiește-i la greu. Nu de alta, dar spectacolul cu soția și amanta, nimerite amândouă în salon, la aceeași oră, o să scadă dramatic moralul tuturor bolnavilor din aripa nouă a spitalului care au asistat, fără voia lor, la întâlnirea de gradul trei.

Cam astea ar fi. Hai, cu plăcere, bă, deștepților, harnicilor și norocoșilor! La mulți ani!

 

sursa foto