Mi-am trăit copilăria și adolescența în teroarea de a nu orbi sau de a nu-mi crește păr în palmă. Știți voi de ce. Ca să aflu, de pe internet, că niște cercetători australieni (puteam să jur că sunt britanici, dar și australienii tot supuși ai Reginei sunt, nu?) recomandă masturbarea ca mijloc de evitare a cancerului de prostată și de reducere a stresului. Păi bine domnule, așa ne-a fost vorba? Și eu care credeam că de la abuzurile de ofrandă adusă zeului Onan am ajuns să port ochelari. Nțțț.

“Dacă a scris la gazetă sau au zis la radio, e sfânt”. Prin ’91, m-am plimbat câteva zile cu o revistă Magazin după mine. Era numărul în care anunțau că s-a inventat primul perpetuum mobile și un triumf al ingineriei genetice: măgarul cu față umană. Evident, când a ieșit numărul următor, aveam să aflu că singurii măgari cu fețe umane eram eu și toți cei care puseseră botul la o păcăleală de 1 Aprilie. Mno, mai fă azi glume din astea, când orice puști de patru ani știe să caute pe google.

Legendele urbane demitizate. Fiți sinceri, câți dintre voi n-au spus mai departe povestea fetiței oarbe a Margaretei Pâslaru? Câți dintre voi nu auziseră, din surse sigure, că Florin Piersic l-a bătut pe Nicu Ceaușescu la coadă la benzină? Mai era cineva care nu aflase că același Nicu Ceaușescu l-a împușcat pe Duckadam la o partidă de vânătoare? Sau povestea tipului care pune pariu că înfige cuțitul într-un mormânt, noaptea în cimitir, și albește tot când vrea să se ridice, pe motiv că îl înfipsese prin propria-i manta. Credea că-l ține mortu’. Mă rog, la asta mai exista și varianta hardcore în care curajosul face infarct. Na, mai poți să debitezi din astea azi?

Da’ bilețelele de dragoste și “oracolele”? Astea unde sunt? Unde naiba îi mai scriu ăștia mici colegei bune din prima bancă:

Ești o floare, ești un crin,
Ești parfumul cel mai fin.
Ești o floare a dimineții,
După care mor băieții.

Mă rog, versiunea modernă ar fi:

Ejti o floare, ejti un crin,
Ejti parfumul ce-l m-ai fin.
Ejti o floare a dimineți,
Care moare toț’ băeți.

Scrisorile, pe hârtie, la care munceai câte două-trei zile și-apoi te duceai frumușel la poștă să le expediezi. Eu mai aștept răspuns la una și în ziua de azi. Roxana, se aude?

Casetele audio derulate cu creionul. Știe cineva ce vreau să spun? Sau toți sunteti nesimțit de tineri?

Revistele și casetele video porno. Ați trăit degeaba dacă n-ați cunoscut emoțiile dinaintea delectării cu o revistă porno pe care ai băgat-o în casă, strecurată în ghiozdan, printre caiete și manuale sau vârâtă la spate, sub haine. Reviste care aveau toate același defect: li se lipeau paginile ceva de speriat. Mai are rost să vă povestesc ce trăiri încearcă zece-cinșpe băieți, strânși în fața aceluiași video, la primul lor film porno?

Discuțiile în contradictoriu, la bere. Ți se ia, serios, nu mai are niciun farmec că nu mai poți să te contrazici până în pânzele albe despre cum se numea inventatorul insulinei sau cum o chema pe iapa lui Don Quijote. Ai scos telefonul din buzunar și gata, moare toată discuția. Păi și restul serii ce naiba mai facem?

Ultimul, dar nu cel din urmă, Chuck Norris. Da, da, chiar el. Cine naiba să-l mai ia în serios pe bătrânul Chuck, după avalanșa de miștouri din online? Chiar și eu, care am bunăvoință, am mai încercat să mă uit la câte-un film cu el, dar să mor io dacă nu-mi venea în minte unul și același lucru: Chuck Norris s-a născut într-o cabană construită de el.

Cam astea mi-au venit în cap, dar dacă mai știți altele, nu vă sfiiți.

mihai_vasilescu-onan