Text scris de Elena.

Azi e despre voi două. Despre cea care ai fost și cea care te-a înghițit. Te-a înghițit și apoi s-a transformat în balaurul cu două capete.

Buunnnn! Ești tânără și frumoasă. Sau nu. L-ai cunoscut și s-a îndrăgostit de tine. Ești în perioada în care plăcerea lui e dorința ta.  Ai mobilitate. Și nu mă refer la faptul că poți să-ți miști măinile și picioarele, nebuno. Că toți facem asta. Ci la mobilitatea pe care o ai în pat. Iți amintești de cifre, aka 8, și îl faci la mare artă. De nota 10! Cu talent! 6 si 9. Alte cifre norocoase. Doar că nu le joci la loto. Le combini în numar. Sau numere. Știi exact că el e norocul tău. E zeul tau și vrei să-i vezi plăcerea. Și să i-o oferi. Și faci tot ce-ți stă în putință și tot ce ți-a spus mă-ta să nu faci, ca să fie sclavul tău. Și tu sclava lui. Și-ți aduci aminte de școala și de materiile pe care le urai, dar, de care acum, brusc, parcă-parcă ai prins drag.
Îti amintești de zoologie și stai capră. Știu suna urât „capră”. Dar e mișto poziția. Știi și tu asta! De istorie. Și stai în genunchi. De chimie și de amestecul de fluide. De anatomie și formele geometrice. Și de limbi. Nu alea străine, fată. Parcă sună mai bine în română, când îi spui șoptit sau urlând (după caz): ce bine mă fuți!!  Că și el își dă ochii peste cap de plăcere, tot în limba română.

Cel mai tare îmi place de tine că ai idei. Nu, nu esti idioata dacă ai idei. Era doar un banc ăsta. Idioată ajungi mai târziu. Puțin mai târziu. Ai răbdare!

Fată, și-ți vin niște idei de-l faci să vorbească singur pe stradă. Îl fuți pe unde-l prinzi.

În cabina de probă de la mall, unde ai intrat să probezi o rochiță. La vrăjeală, așea. Că tu n-ai nevoie de rochița aia nenorocită. Oricum o s-o dai jos. Îl tragi după tine și îi arăti cât de slabă ești tu la scris si ce bună ești la oral. Dacă întelegi ce vreau să spun. Dap, un oral. Scurt și la obiect. În mașină, când va întoarceti de la mare arși de soare. Te uiți tu așa la el și parcă nu ți se pare suficient de „ars”.  Și îi arați tu ce înseamna să fie ars, încins. Acolo în trafic. Hmmm… E terminat. E al tau pe viață. În pădure, când sunteți la gratar cu prietenii. În parcare, în mașină. În lift, peste tot. Îl vrei și te vrea.

Chiar și în garsoniera în care stați cu chirie. Și poate n-aveți ce mânca azi, dar vă hrăniți unul cu altul. Cum sari tu ca o panteră pe el când ajunge acasă dupa o zi de muncă istovitoare. Și cum scoți tu din el toată tensiunea acumulată. Anacondă ești. În duș, când vrea să se spele. În bucătarie, pe blat. În hol. În cameră. Pe masă, sub masă. În paștele mă-tii de femeie mișto care ești tu.

Băi, și cum viața asta este o curvă nenorocită, totul ia sfârșit când fraierul ăsta, pentru care ai făcut tu toate astea, vine într-o zi acasă cu o cutiuța. De catifea roșie. Și în cutiuță e „balaurul cu două capete”. Ăla care are o piatră, se pune pe deget și care începe cu „i” și se termină în „nel”. Și e doar din patru litere. Da, fată inel. Care inel, deși nu e al Arabelei, începe să te transforme pe nesimțite. Azi îți dă dureri de cap, mâine sindrom pre-menstrual care ține câte două luni și tot așa.

Treptat începi să-ți dai seama că ție materiile alea nici nu prea ți-au plăcut. Și le dai dracu’. Și uiți de capră, de panteră, de anacondă, de cifre, de limbi, de blat… Uiți tot! Că doar te-ai măritat, gata cu maimuțăreala. O femeie căsătorită are alte priorități. Iar sexul devine principalul motivul de oboseală cronica. Brusc te-ai îmbolnăvit. O să începi să te culci devreme. Înaintea lui. Și îi vei ucide orice speranță că „ce mișto fi viața lui”. Sexul e din ce în ce mai rar și dacă se poate și scurt, e perfect pentru tine. Parcă te și vad stând pe spate și așteptând să se termine odată. El, nu tu. Tu, ceapa mă-tii, ai obosit. Tu ai făcut tot ce a trebuit doar până când l-a mâncat pe el în cur să vină cu inelul ăla nenorocit, futu-i mama lui de inel!

Paradoxal însa, în aceeași perioadă, începi să realizezi că îți plac hainele largi. Capoatele de casă. Înflorate. Și pijamalele alea lălâi. Moartea ta. Și moartea pasiunii lui. Este că parcă dormi mai bine în mizeriile alea decât în dezabieul ăla negru din dantela? Este, toanto!

Și-ți plac petele pe tricouri și pantalonii gauriți. Și le porți din ce în ce mai des prin casă. Și drumul către cosmetica l-ai pierdut. Ai păr. O arzi ca maimuțele acum. Trusa cu farduri ai pierdut-o. Pizda ma-sii, ducă-se! N-ai tu nevoie de d-astea. Chiloții tanga au fost înlocuiți de tetra. Dresurile fine, de ștrampi. Maiourile sexy, de bleizere sau cum morții mamii lor le-o spune.

Și o arzi în continuare pe blatul din bucatarie, dar de data asta nu cu fundul tau ci cu fundul de lemn. Pe care toci ceapă pentru tocăniță și carnea de porc pentru gulaș. Și uite așa ajungi să devii expertă în bucatarie. Și bucătaria devine locul tău preferat. Și când vine fraierul de la muncă, tu ieși cu fața buhaită de aburi și cu mirosul de rântaș în păr, pe piele și declari satisfăcuta:

– Am facut o ciorbă de porc și o tocană de legume cu șuncă, de te lingi singur pe degete.

Doar ca el, tâmpito, nu vrea să se lingă singur. Te vrea pe tine! Aia care erai la început. Femeia aia mișto de care își amintește din ce în ce mai vag acasă, dar pe care o regăsește din ce în ce mai mult în… colega lui de birou. Și uite așa apare ea, colega, într-o ecuație în care tu ești „semnul întrebarii” iar ea este „rezultatul final”. Colega care pâna la urmă o să-l facă să se întrebe un singur lucru atunci când te mai vede, rar extrem de rar, ieșind din bucătărie: cine morții mă-sii e asta?

mihai_vasilescu_inainte_dupa