Weekendul trecut am dat o fugă la Fabrica de ciment Holcim Câmpulung, invitat în calitate de blogger. Și, pentru că la întoarcere am văzut o postare prin care o prietenă  își manifesta nedumerirea în această privință (se întreba ce-ar putea căuta niște bloggeri acolo și de ce așa de mulți în același timp) m-am gândit să fac clar acest aspect: ce-or avea în cap oamenii ăia de la Holcim de ne-au chemat acolo? Ocazie cu care se va lămuri și a mea prietenă. Știu sigur că citește pe aici. Ah, evident, în comentariile la postarea respectivă s-a făcut și vechea glumă cu „Anton”. Că, na, doar era vorba despre „beton”. Păi atunci, hai să o facă si eu mai jos pe-aia cu „Marcu”. 🙂

Buuun, să le luăm pe rând. De ce mai mulți bloggeri? Pai, este foarte simplu, pentru că fiecare dintre ei are formată o comunitate pentru care scrie și care nu coincide cu a celuilalt. Deci, dacă matematica nu minte, mai mulți bloggeri care scriu, mai mulți cititori care află despre ceea ce tu, Holcim, ai de comunicat. În plus, mie, de exemplu, nu-mi place să scriu după comunicate de presă primite pe email. Rețin ce mă interesează și despre aia scriu. Mă gândesc că mai sunt și alții care procedează la fel, deci iar se justifică să aduci mai mulți bloggeri, pentru că poți să ai surpriza ca fiecare dintre ei să povestească despre altceva. Cam atât, pe prima sper c-am lămurit-o.

Acum să trecem la a doua nedumerire a prietenei mele. De ce bloggeri la beton? Ce are o fabrică de ciment de comunicat așa de important că trebuie să apeleze la campanii cu publisheri? Well, cred că la fel au gândit și cei din conducerea fabricii, în 2014, când fetele de la departamentul de comunicare au propus să înființeze o pagină de Facebook oficială. „Hai, fetelor, să fim serioși, ce să facem noi aici, la ciment, cu pagina? Nu mai bine puneți voi mâna pe niște lopeți?”. Doar că, să vezi drăcie, fetele nu s-au lăsat și-au făcut-o. Plus că s-au mai ținut de năzbâtii de gen concursuri și postări despre oamenii din spatele procesului de producție. Bref, ca să n-o mai lungim, la ora asta pagina lor de Facebook are cei mai mulți fani din Europa, ca parte a grupului Lafarge Holcim.  Așadar, s-a demonstrat din plin că au ce să comunice în mediul online. Până la campanie cu bloggeri mai era un singur pas.

Care a fost făcut în iunie anul trecut, la prima ediție #bloggerbeton. Rezultatele? 21 de articole pe bloguri și vizitatori unici 30.000. Adică niște cifre bune spre foarte bune. Și atunci? De ce să nu faci și a doua ediție? Și-a treia, și-a patra și câte mai vrei, atâta vreme cât obții rezultatele scontate. Nu pare logic?

Acum, să vă zic două-trei chestii pe care le-am reținut de la fața locului și care mi se par interesante. Uite, pe mine dacă mă întrebai care sunt cei mai mari poluatori de mediu, sigur-sigur îți menționam și o fabrică de ciment printre ei. Well, băieții de la Holcim își îndeplinesc în avans normele de poluare impuse ce UE. Mai precis, se află pe undeva pe la nivelul anului 2030 în această privință. Acum să-mi spuneți voi în ce domeniu mai e România la fel de avansată? Aud?

Reușesc să folosească deșeurile industriale și menajere pentru producerea energiei necesare la incălzire. Asta poartă numele de „co-procesare” și cei de la Holcim reușesc sa le utilizeze în proporție de 100%. Adică folosesc până si cenușa care rezultă în urma arderii la ceva. Iar asta este posibil pentru că au una dintre cele mai moderne instalații de co-procesare din europa. Știați chestia asta? Eu, nu. Și mi se pare tare.

Și ultima pe care v-o mai spun. În fiecare an cei de la Holcim organizează „Weekend-ul Porților Deschise”, exact cum a fost când am mers noi. Vreți să știți câti oameni le-au trecut pragul în două zile? Peste 600. Și majoritatea, peste 60%, au fost copii și tineri. Iar chestia asta chiar mi se pare „wow”. Gânditi-vă de câte ori v-ați dus voi sa vizitați o fabrică de la noi. Exact!

Gata. Nu vă zic mai multe. Dacă vreți să mai aflati chestii de pe acolo, au mai scris Cetin și Sabina, iar Mariciu și Panduțu au trântit câte un vlog (în care, desigur, mă puteți admira și pe mine în toată splendoarea). Sau aruncați un ochi pe pozele de aici, să vedeți ce față am. 😀

mihai_vasilescu_holcim