Ești într-o relație de ceva vreme. Lucrurile par să se miște bine și în direcția în care trebuie. Până când, într-o seară, observi că iubi are o față cam tuflită. Dar pentru că tu ești prins cu niște treburi extrem de importante (cum ar fi noul Fifa abia lansat sau să numeri stelele de pe lângă Ursa Mare), te prinzi târziu că nu-i sunt boii acasă. În acest punct, numai începătorii sau inconștienții au îndrăzneala să întrebe senini, din prima:

– Ești bine? Te văd cam acră. Ți-ai mușcat limba?

Dar cum tu nu ești vreun ageamiu, o iei cu duhul blândeții:

– Ce-ai, beibi, s-a întâmlat ceva? Ești bine, e toul ok la job? Maică-ta e în regulă?

Desigur, pentru că ești un bărbat adevărat, vei ignora primul ei răspuns la întreabarea ta grijulie. Acela fiind un „mda” sau „eh”, din vârful buzelor. Și insiști, doar vrei să arăți că-ți pasă:

– Hai, iubito, că pe mine nu mă duci. Ceva s-a întâmplat. Te rog, spune care e problema. Te-a supărat cineva? Lasă că-l rezolv eu.

Și dai să te ridici ostentativ de pe canapea, deși tot ce-ai putea rezolva în momentul ăla, ar fi încă o bere rece. Acesta este momentul în care iubi cedează și-ți spune cu voce tremurândă:

– Ar fi ceva… Dar nu știu dacă să-ți spun…

Știind prea bine că aceasta este formula secretă care te face să te umfli ca un cocoș, să bombezi ostentativ pieptul și, în timp ce sugi din răsputeri burta, să declari răspicat:

– Trebuie să-mi spui ce s-a întâmplat. Acum, beibi! Știi că eu pot să rezolv orice dacă-mi pun mintea.

Și te uiți la ea semeț, cu atitudinea pe care ar avea-o Superman înainte să dea timpul inapoi cu două zile. Moment în care ea va trece cu seninătate peste bășina care-ți scapă, din cauza efortului de a sta cu burta suptă, și zice mieros:

– Știi, m-am gândit că n-ar mai trebui să avem secrete unul față de celălat. Ar trebui să ducem relatia noastră la alt nivel de încredere…

Tu faci ochii mari, Superman dispare instantaneu, dai sa spui ceva de genul „dar, iubito, eu am mare încredere în tine”, însă nu apuci, că urmează decisiva:

– Dacă vrei să-mi arăti cât ții la mine, dă-mi și mie parola ta de Facebook (aici, cei care n-aveți cont, puteți să înlocuiți cu „email”, „mess”, „telefon” sau ce mai folosiți pe-acolo).

Well, ajunși în acest punct, când Superman deja e mort sau se tăvălește în chinuri, ce naiba faceți? Asta era mica mea întrebare, pentru voi, de astăzi. Considerați normală o astfel de cerere? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce? Ah, evident, vreau să știu și părerea doamnelor sau domnișoarelor cărora le cere partenerul așa ceva. Unde se oprește accesul la intimitatea celuilalt într-o relație? Asta vreau să știu.

P.S. Răspunsurile de genul „i-o dau și o schimb a doua zi” sunt puerile și mai bine evitați sa scrieți o așa gogomanie, că face lumea mișto de voi. Peste șase luni dac-o schimbați, în următoarele două minute o să vă sune telefonul: „De ce-ai schimbat parola??? Îmi ascunzi ceva???!!!

mihai_vasilescu_despartire

sursa foto