Pe Laura n-o cunosc. Deloc. Știu doar că suntem prieteni pe Facebook și că, din când în când, scrie bine. Pentru mine e suficient.

Laura are douăzeci și-un pic de ani și, într-un acces de sinceritate, mi-a mărturisit că ar avea ocazia să schimbe job-ul unde prestează acum, cu un altul care i-ar plăcea la nebunie. Dar că îi este frică. Pentru că noul job e dintr-un domeniu în care nu a mai lucrat, despre care nu știe cu ce se mănâncă și-i e teamă, foarte teamă, că ar putea să dea chix. Vă sună cunoscut? Hai că n-are cum să nu vă sune, măcar o dată în viață tot v-a înghețat sângele în vene când a fost vorba să ieșiți din zona de confort.

Moment în care am făcut un singur lucru pentru Laura. Am întrebat-o ironic „ți-e frică?”, am răspuns tot eu „hai sictir” (știț’, așa-s io mai slobod la taste) și i-am dat să citească asta.

Două ore mai târziu, Laura a semnat contractul pentru noul loc de muncă, a plâns de bucurie cu mă-sa la telefon și mi-a rămas mie datoare cu-o bere.

Da, frate, despre asta e vorba. Cam asta înseamnă să poți să influența viața unui om. De-asta sunt mândru că scriu aici și tot de-asta mi se rupe pula mă doare în pălărie când unora nu le convine ce citesc. Dacă ai suficient creier, iei informația care-ți trebuie, o treci prin filtrul propriu și apoi vezi ce faci cu ea mai departe. Dacă n-ai, te duci să mai cumeri o shaorma și te plângi că viața e greu.

Atât.

P.S. Uite că uneori și relatiile astea virtuale capătă valențe de prietenie reală.

mihai_vasilescu_frica

sursa foto