Post scris de Duamna Vio.

Mi se pare uneori că e mai ușor să găsesc cocaină la mercerie decât un meșter bun care să repare diverse. Azi las încrâncenările deoparte și scriu despre problemele mele de duamnă muritoare și neajutorată în ale reparatului prin casă și nu numai. Hai, praduitorilor, că vine weekend-ul și sigur aveți planificată o sesiune de bormașină. Și dacă n-aveți voi, las că are vreun vecin. Zgomotul de fundal va fi asigurat și huruitul o să ajungă la voi că un tril care șoptește: “împrieteneste-te cu ăla de la 4, că la următorul cutremur o să locuiască la tine, cu casa lui cu tot”. Dar să nu divagăm prea mult. Și duomnii ăștia mânuitori de bormașină și făcători de minuni casnice sunt greu de găsit, de antamat și de adus.

De câte ori ți se sparge o țeava în patria asta a noastră, intri în panică rău de tot. Nu apa te sperie, ci că îți va lua cel puțin 1500 de ani până îl găsești pe THE ONE! Până dai de nea Gicu și îl convingi că îți arată casa ca o Veneție mai mică și că gondolă ciuciu și că tre’ să vina. Se dă greu și zice că e ocupat și că tot orașul tău e o țeava spartă și el nu mai face față. Îți vine să urli ca în 300: this is SPARTAAAA! Până la urmă, duomnu Gicu vine și îți explică. A, păi e groasă. Cum? Cine? Țeava? Ce? Situația, doamnă. Puteți dezvolta? Tre’ să spargem zidu’ asta aici și să înlocuim acolo și vedeți, eu sunt doar instalator, dar trebuie să aduceți niște meseriași cu zidul. Te trec toate transpirațiile. Abia ai reușit să îl aduci aici pe zeul țevilor cu sceptrul lui făcut din cheie franceză de aur și el zice că e musai s-o iei de la capăt? Să-l cauți pe echivalentul lui, Nicu?

Tragi aer în piept și îl strângi pe google de gât în timp ce îți pui omu’ să sune la toți amici lui de bere în căutarea meseriașului pierdut. Nici Interpolu’ nu caută așa de intens infractorii cum cauți tu acum pe unul care să spargă zidul, să îl lase pe Gicu să-și facă magia de rigoare. Si magia lu Gicu e necesară, că e oprită apa pe coloană și toți vecinii deja te urâsc de moarte. Suni, întrebi, te zbați, nimic. De ce nu există echivalentu’ smurdului pentru țevi? Un număr din ăla scurt unde să suni și să zici că te-a lovit nenorocirea. Nu știu de ce, dar cred că ar fi mană cerească.

La al șaptelea telefon, omu’ tău dă de Nicu. Ăsta se dă greu adus, dar după ce i se promite o vilă în Bahamas și un Ferrari, își mișcă bocancii plini de glet la domiciliul tău. “Deci să știț’ că eu aveam treabă multă azi, lucrez la un apartament la niște barosani și chiar am făcut un efort. Deci numa ca să știți că inteleg”. Omul începe să dea găuri unde a marcat Gicu pereții. Am uitat să zic că între timp Gicu s-a cărat, că avea de făcut o operație pe creier sau ceva la fel de urgent și-a promis că se întoarce mâine când e gaura făcută.

Boon. Nicu scoate unealta și bormagia se întâmplă. În urmă lui rămâne praf, moloz, faianța aia pe care n-o să mai găsești pe nicăieri, toată țăndări, și o gaură cât aia din stratul de ozon. Nicu rânjește mulțumit fasolea la opera lui de terminator în salopetă prăfuită, își așează basca pe cap și întinde mâna să îi pui un sfert de leafă. “Să trăiești, boss, că am venit ca pentru fratele meu”. Peretele arată ca după război și intuiești că o armată de gândaci îți va invadă în curând casa. Bine de toooot. Cuvintele lui Nicu, când îi spui că ești îngrijorat că ar putea să intre gândacii, sunt încurajatoare: “Pai ziceți mersi dacă nu intră și șobolani. Puneți și dumneavoasteă un cartonaș aici cu scotch, de la o cutie de pantofi, că uite ce de pantofi aveți”.

A doua zi de dimineață vine Gicu. Dimineață e pe la 10.00, pentru că poate. Nu contează că tre’ să ajungi la job. Jobul tău e să stai după curu’ lui, pentru că țeavă spartă. Punct. Se rezolvă cu țeava pe la 12.00. Încă o zi dusă ‘ulii de suflet. Și oricum se întoarce în glorie Nicu să repare peretele. Da-mi doamne putere . O să mă rog de acum pentru sănătate și țevi zdravene. Nu de alta, dar mai sunt câteva care au stat cuminți până acum. Seara te prăbușesti pe canapea de parcă ai săpat toată ziua la canalul Dunăre-Marea Neagră. Nu există Batman și nici șuperman. Există doar Gicu și Nicu și ei salvează lumea cu adevărat.

Nu trece nici măcar o săptămâna și în drumul tău spre muncă pierzi un flec de la pantof. Îți dai seama abia la birou că troncăni ca Bator al lu’ Fefeleaga. Ghinion. Ai evitat de mult să îi repari și azi au cedat. Tre’ să le pui flecuri că ai dat o căruță de bani pe ei și n-ai apucat să-i porți nici măcar juma’ de viață. Te gândești unde să îi duci și îți amintești de băiatul ăla de la Piața Sudului care era meseriaș. Prea departe. Îi duci la nenea Ticu, că n-or fi mare șmecherie niște flecuri. Dacă tot faci drumul, duci și ghetele alea fițoase de catifea cu piele și șnur de saten, că s-au dezlipit puțin la spate. Ești o duamna, ce gheata mea!

Și ajungi, și nenea Ticu le preia cu un zâmbet și cu o glumiță din aia libidinoasă de-a lui. Ar fi trebuit să-ți dea de gândit că nenea asta se uită câș, cu un ochi la tine și unul după tine. Că tocmai i-ai lăsat două perechi dintre pantofii tăi preferați. Pleci liniștită, că doar e în centru și e meseriaș în vârstă.

Te intorci după patru zile și găsești măcel. Hiperventilezi. Pantofii tăi arată de parcă au fost reparați în săptămâna cu școala altfel, de către un puști de clasa a doua. Ghetele sunt prinse prost și năclăite de lipic,i care e peste tot, numai unde trebe și cum trebe nu. Mai să leșini, dar te ții tare. Îl întrebi ce înseamnă asta? El spune cu o privire nevinovată: “Le-am reparat cum ați cerut. Nu văd vreo problemă. Uite ce frumoase sunt”. Păi, da, că de frumoase ce sunt le-am cumpărat, dar le-ați distrus. Și dacă flecurile se pot înlocui, la lipitura asta la cald ce să-i mai fac? Arată dezgustător! “Eeee…sunteti prea sensibilă. E normal să fie puțin lipici, dar dacă frecati cu un șmirghel se duce”. Mai să leșin! Șmirghel pe ghetele mele Lacoste din catifea și piele, cu șireturi de saten! Ține-mă, Doamne, că fac crima de la cismarie.

Ies aproape plângând de nervi. Și nu mă hotărăsc dacă sunt eu proastă de bubui sau pur și simplu nu mai există meseriași decenți. Nu că aș caută acul în carul cu fân, dar va întreb și eu: unde mama naibii au dispărut acești dumnezei, care ne cârpesc și ne repară?

La voi cum stă treaba? Tot ghinioniști? Sau sunteți bulănoși din ăia care au oricând în agendă numărul unui zugrav genial sau al celui mai tare instalator din Univers?

mihai_vasilescu_instalator2

 

sursa foto