Am fost zilele astea la Vâlcea, acolo unde timpul pare că a încremenit. Mă rog, poate nu în tot orașul, dar când intru în casă la mama, tot flash-uri din copilărie am în cap. Când am mai văzut și un Oltcit, perfect funcțional, demarând în trombă din fața blocului, tabloul a fost complet. Mai aveam un pic și începeam să caut în debara bananele învelite în ziar și ascunse de privirile mele pofticioase, cică să nu le mănânc crude. Aiurea, oricum asta se întâmpla. Naiba avea răbdare să le lase să se coacă și oricum le găseam de fiecare dată, indiferent cât de bine le-ar fi pitit.

Uite-așa, cu gândurile astea defilându-mi prin tărtăcuță, m-am trezit întrebându-mă ce s-o mai fi întâmplat cu brandurile de pe vremea „cealaltă” (cine s-ar fi gândit acum treizeci de ani că „Eugenia”, pe care o primeam rest la pâine, o să ajungă un „brand”, ha?). Una peste alta, am încercat să mi le amintesc și să-mi dau seama ce s-a ales de ele sau dacă măcar mai există în zilele noastre. Vă spun din start că n-am făcut niciun fel de research pe net. Dacă nu le-am întâlnit pe unde îmi fac eu cumpărăturile, e ca și cum n-ar exista.

Mno, le-am luat după cum mi-am adus aminte și m-am rezumat la cele care erau mai prezente în ochii mei de copil. Adică dulciurile și băuturile non-alcoolice. Că nu mă interesau pe mine, pe vremea aia, Guban, Clujana sau Adesgo și nici berea Azuga.

Eugenia – ce e acum pe piață dau clasă la cele ce se găseau în „Epoca de Aur”. Crema era nemâncabilă și cu biscuiții puteai să-ți spargi lejer dinții. Sau capul, dacă arunca cineva cu una după tine.

Cicolata „Rom” – este incomparabil mai bună acum. Plus că au gamă mult mai largă. Ocazional, mai halesc câte una, chiar dacă nu-mi place romul.

Bomboanele CIP –  am văzut ceva de genul ăsta, dar par atât de hidoase (sunt mult mai mari) că n-am avut niciodată curajul să-mi cumpăr.

Mentosanele – le mai știți? Ați văzut pe undeva?

Bomboanele Olimpic (cred că era și un „y” pe acolo, dar nu sunt sigur) – de curiozitate și tot aș încerca. Dar cred că-s moarte și îngropate.

Guma de mestecat „Gumela” – din azbest dacă ar face-o azi și tot ar fi mai bună decât porcăria aia care ți se fărâma toată în gură și avea gust de găinaț amestecat cu făină. Să nu mă întrebați de unde știu ce gust are găinațul, da?

Napolitanele „Margareta”, trase în ciocolată – din când în când, îmi mai cumpăr „Joe”, încercând să le redescopăr gustul. Nicio șansă.

Ciocolata Kandia – or fi produs mai multe sortimente (cred că „Rom-ul era tot al lor), dar mie de fiecare dată îmi ajungea în mâini câte una din aia amară ca naiba. Cred că de atunci am început să urăsc ciocolata amăruie. Și nu mi-a trecut. O urăsc și azi.

Pufuleții – poa’ să se dea cu curu’ de pământ, pufuleți că ăia de pe vremea lui nea Nicu n-o să mai mănânc vreodată. Ca să nu mai zic că, tot pe atunci, printr-un miracol, am găsit unii cu ciocolată. Inegalabili!

Pufarinele – idem. Niciodată nu vor fi egalate. Astea de acum sunt neconsumabile.

Ínghețata „Polar” – doamne, era sărbătoare când prindeam la vreo cofetărie unde mai băgau, accidental. Știu c-au relansat-o, dar n-am avut puterea să mănânc. Pentru mine înghețată înseamnă „Nirvana” si „Haagen-Dazs”, restul sunt doar niște chestii pentru umplut vitrinele frigorifice.

Oranjada la plic, solubilă – cred că am mâncat câteva tone. Dar, ca să fiu cinstit, nu pentru că era foarte bună, ci din lipsă de altceva dulce.

Brifcor – să beți voi, că eu am încercat. Pe vremea ailaltă era fița maximă, când nu găseai Pepsi. Și nu găseai. Azi…

Cico – ei, da, cum naiba să lași brand-ul ăsta să moară? Măcar pentru că  treizeci de ani mai târziu lumea tot spune „te scot la un cico” și tot l-aș reînvia.

Lămâița – un fel de apă carbogasoasă colorată cu galben și îndulcită. O uram pentru că taică-meu nu concepea să rămână fără așă ceva în casă și când mi-era lumea mai dragă mă trimitea după nenorocita asta de „Lămâița”. O știți? Ați prins-o?

Aurora – din punctul meu de vedere era exact același lucru cu „Lămâița”, doar că se numea altfel.

Frucola – prin București am auzit vorbindu-se despre ceva numit „Quick Cola”. Eu nu-mi amintesc să fi avut așa ceva în Vâlcea, dar știu sigur că am băut jegul ăla de Frucola. Era horror, dar nu găseai altceva rece, pe stradă, vara.

Mai ziceți și voi, că memoria mea are și ea o limită.

mihai_vasilescu_epoca_aur

sursa foto