Acum vreo două săptămâni, exact pe când mă întorceam acasă de la chestia asta, am văzut pe scuarul din mijlocul străzii un tip culcat pe jos. Nu era în pericol să-l calce vreo mașină, pentru că în zona unde mă aflam (în „Leu”), sensurile de circulație sunt delimitate de un strat generos de iarbă și flori.

Dar pentru că era foarte cald, pentru că nu l-am zărit făcând nicio mișcare și pentru că n-am văzut să intereseze pe cineva soarta lui (deși era o coloană nesfârșită de mașini care treceau fix pe lângă), m-am hotărât să opresc și să mă dumiresc ce e cu el. Mă gândeam că nimănui n-are cum să-i facă bine să-l bată soarele în cap timp de câteva ore. Și chiar era cald în ziua aia. Așadar, am pus mașina pe avarii, am tras lângă bordură și m-am dus la el.

Evident, era mort de beat și mai degaja și un miros greu, amestec de transpirație, pișat și băutură, pe care soarele îl făcuse să ajungă la cote greu suportabile. Am tras adânc aer în piept și am încercat să respir numai pe gură. I-am pus mâna pe umăr și l-am zguduit un pic:

-Omule, ești bine, trăiești, pot să te ajut cu ceva?

A deschis ochii, s-a uitat confuz la mine și apoi a început să se miște. Gizăs craist, ceea ce fusese până atunci un miros greu de suportat s-a transformat într-o duhoare înfiorătoare. Efectiv nu știam dacă rezist mai mult de două minute lângă el, deși respiram pe regim de avarie, de parcă mă antrenam asiduu pentru campionatul mondial de stat cu capul sub apă fără tuburi de oxigen. A mormăit ceva absolut neinteligibil din care nu mi-am dat seama ce zice, așa că am repetat:

-Pot să te ajut cu ceva?

Deschide iar ochii și îmi aruncă o privire bizară:

-Mnu.

Acu’, ziceți și voi, ce era să fac? Să-i zic „a, ok, scuze că te-am trezit din somn” sau să încerc să ajut bețivanul cumva? Așa că am mai făcut o încercare:

-Omule, zaci în soarele ăsta de ore întregi, nu cred că e bine. Hai măcar să te duc undeva la umbră.

Și mi-am însoțit vorbele cu gestul de a-l trage de umăr, ca să se ridice în picioare. Ei, abia ăla a fost momentul când a deschis complet ochii, s-a uitat cu scârbă la mine și m-a întrebat hotărât, deși ușor împleticit:

-Tu știi cum mi se spune mie?

Cred că fața mea buimacă i-a indicat că nu are rost să aștepte un eventual răspuns, nu, nu știam, așa că a continuat absolut suveran:

-LE SOLEIL!

Și s-a întors pe partea cealată, absolut deranjat că i-am întrerupt siesta.

P.S. Până la urmă l-am convins să-l ajut să se ridice și să-l duc la umbră. Trebuia să-l vedeți pe fratele vostru cum traversa ditamai bulevardul, cu Regele Soare, beat rangă, sprijinit de umăr. A, și toată circulația oprită.

P.P.S. Să fiţi sănătoşi, care pe unde sunteţi zilele astea, şi să vă bucurați cum vreţi voi! Aveţi grijă cu mielul, ouăle şi drobul, că sunt grele ca naiba. Nu vă aşezaţi pe lângă tâmplari, că ăştia învie când ţi-e lumea mai dragă!

mihai_vasilescu_regele_soare

sursa foto