Păi, na, doar ne tragem din dacii liberi, era de așteptat să fim tot un fel de miez din dodoașcă. Nu înțelegeți ce zic, nu? Păi stați să vedeți ce articol am citit ieri. Nu-i știam pe ăștia de la dezvăluitorul. ro, dar par să fie concurență serioasă pentru cocoon și efemeride. Așadar, să spicuim din articol aberație.

mihai_vasilescu_dezvaluitorul1

Băejnebun? Deci acum 2000 de ani, ăia nu aveau altceva mai bun de făcut decât să scrie despre o țară care nu exista nici măcar în imaginația lui Gelu, Glad sau Menumorut? Da, pare perfect credibil!

mihai_vasilescu_dezvaluitorul2

Deci, cum? „Eu (Dumnezeu) sunt cu tine și te voi păzi în orice cale vei merge”? Ce-i drept a cam avut grijă de România. Ne-au făcut turcii peșcheș după cum au vrut mușchii lor (necredincioși, de), după care a mai urinat cu jet pe noi (dar cu grijă mare, să nu se stropească) și ne-a lăsat cu comuniștii încă vreun sfert de veac. Dar, în cele din urmă nu s-a dezmințit, și-a întors Bărbosul fața și către neamul ăsta. De mai bine de douășcinci de ani huzurim în lux și bunăstare. E limpede că n-are cum să fie altfel, aici este „casa lui Dumnezeu, poarte cerului”. Mi s-a luat un văl de pe ochi, nu știu de ce nu reușeam să-mi dau seama singur. Noroc cu cercetătorii ăștia.

Stați că mai am. Tot despre România este vorba și la faza asta: „Și-a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească”. Muhahaha. Deci ăștia susțin că Adam a fost român. Nu dac liber, român get-beget.

Băi, ageamiilor, dacă Adam era „băețaș” de pe la noi, lumea n-ar mai fi existat astăzi. Cel puțin nu în forma sa actuală. Păi în primul rând că nu-și mai permitea Eva harfele alea răsuflate. Când mi-o ți-o trosnea al meu peste ochi, în serile când dădea iama prin rachiul de ambrozie, o lăsa mai moale duduia cu șarpele, merele și figurile ei de strămoașă primordială.

-Unde-ai umblat, fă, până la ora asta? Mi-e foame și n-ai făcut nimic de mâncare, ‘tu-ți crucea mă-tii de femeie!

-Am fost să mă plimb și să cânt la harpă, omule. Aveai nectar în cămară…

-Făăă, nectar să beți tu cu mă-ta! Pune mâna și fă o ciorbă, că-ți umflu botul ăla care spune numai prostii!

Și, preventiv, îi dădea două-trei perverse la coaste, așa, să-l știe de domn și stăpân.

Ca să nu mai zic că fura din Eden până și ultimul cui, de nu mai rămânea nor pe nor, și-și bătea p*la de sfântul Petru:

-Moșule, ia trage-mă de deget, să-ți arăt o chestie tare!

Frate, voi vă dați seama că în jurul nostru sunt oameni care cred toate aberațiile astea? Altfel nu le-ar mai scrie. Uite, bonus, vă dau să citiți o mostră de delirium tremens în stare pură. Luați și vă minunați.

mihai_vasilescu_iliescu

sursa foto