Trebuie să mă duc să iau nisip pentru pisică. Și mă grăbesc ca naiba, că începe meciul. Ale dracu’ mâțe, n-ar putea să facă și ele direct la wc ca toți oamenii? Nu, frate, trebuie să le cari tone de nisip. Și mai sunt și pretențioase, una n-ar folosi d-ăla ordinar, pentru construcții. Numai „arfe” și „rășini” au în cap, dacă nu miroase litiera a păducel și izmă, fac blocaj renal pesemne. Mda, cred că dau drumul la un start-up pentru dresat pisicile, să le învăț să se pișe direct la budă și să mai tragă și apa. E bună ideea, mă înviorez și deja simt cum încep banii să vină. Dar deocamdată mă grăbesc, că meciul nu stă să m-aștepte pe mine.

Vad magazinul pe stânga. Fuck, trebuie să tai linia continuă sau s-o mai frec în trafic încă douăzeci de minute ca să pot să intru în parcare. Aleg să risc. Fac frumos stânga, peste linia continuă, și exact în momentul ăla îl văd. Pe el, polițistul de la circulație. Băga-mi-aș, cred că s-a teleportat, acum o secundă nu era acolo. Avem contact vizual și-mi face semn spre marginea drumului. Aia e, ridic mâinile în semn de „știu ce-am făcut”, dau din cap a „aveți dreptate” și trag pe dreapta. Agentul se apropie tacticos de mine, dar până să să se prezinte, îmi scapă din gură și se aude tare prin geamul deschis:

-‘Tu-ți gâtu’ mă-tii de pisică, m-ai lăsat fără permis!

Polițistului îi apare o umbră de zâmbet pe față, dar și-o alungă repede, când își amintește că legea nu râde. În schimb, se apleacă și se uită bănuitor prin mașină.

-Bună seara, aveți o pisică aici, cu dumneavoastră?

-Aaa, nuuu, e acasă. Dar mă grăbeam să-i iau niște nisip și să ajung acasă, că începe meciu’. Da’ nu e vina ei. M-a scăpat gura.

-Sunteți stelist?

Geez, cred că mă trădează fața, de unde naiba si-a dat seama?!

-Ăăă… aș putea să vă mint și să vă zic că țin cu dinamo, poate scap mai ușor, dar nu pot să fac asta. Da, sunt stelist.

De data asta zâmbește pe bune, cu toată fața. Hai, îmi zic, că acum începe balul, îmi ia permisul și mă mai ia și la mișto cu Jiji și fcsb-ul. Dar n-apuc să mă dezmeticesc și aud:

-Mergeți să luați nisipul și să nu mai faceți niciodată stânga peste linia continuă, ca azi.

Dau să zic un bogdaproste, să fie de sufletul lu’ mamaie, dar tot nu apuc să deschid pliscul, că mă amuțește definitiv:

-Sper să le dea Marica două, acolo, la ei acasă.

A salutat cu mâna la tâmplă, făcut stânga-mprejur și dus a fost. Dom’ șef, să-ți dea ăl de sus sănătate și avansări în grad multe. Și să nu-ți pară rău că ți-ai făcut pomană cu mine. Cred că era prima ilegalitate la volan în ultimii doi-trei ani (dacă nu socotim și viteza). Știi, eu sunt fraier din ăla care stă în coloană și-i respectă pe ceilați conducători auto din trafic. De-aia ziceam că poți să ai conștiința liniștită.

P.S. Am ajuns la timp la meci și abia acolo am aflat că Marica nu e nici măcar rezervă. Păcat, dom’ șef, sigur le-ar fi dat două, acolo, la ei acasă.

mihai_vasilescu_pisica

sursa foto