Mi-am petrecut vreo doi ani din viată prin căminele studenţeşti din Grozăveşti. Aveam un coleg de cameră, tot din Vâlcea, cu care m-am înţeles absolut demenţial. Doi ani ne-am făcut de cap în nişte moduri de neimaginat. Mulţumesc ălui de sus ca mama nu se pricepe să intre pe net şi prin urmare nu-mi citeşte blogul.

Vă ziceam de colegul meu, super-băiat de altfel, dar care avea un singur defect: nu stiu cum reuşea să adune de pe străzi, la noi în cameră, cele mai ciudate personaje pe care le puteai întâlni zona aia. Vorbesc serios. Era în camera noastră o multiculturalitate internaţională, ceva de speriat. Plus că uneori ne mai ajungeau pe mâini şi cazuri sociale grave. Dacă aş fi prins alte vremuri, puteam să deschid o mică televiziune, ar fi scos ratinguri uriaşe cu „invitaţii” pe care-i găsea omu’ meu. Studenţi israelieni (pe unul îl bănuiam ca este agent activ al MOSSAD), iranieni fugiţi de la ei din ţară şi căutaţi de poliţie, beţivi autohtoni, curve minore şi majore, aurolaci etc etc. Pe scurt, cred că numai cine nu a vrut n-a trecut prin camera noastră de cămin.

Pe sistemul ăsta a ajuns să stea la noi un tip care era student de profesie. Nu stiu dacă aţi cunoscut genul ăsta de oameni care intrau într-o facultate, apoi în alta, în alta şi tot aşa la nesfârşit. Omul era de vreo opt-nouă ani în sistemul universitar şi nu dădea semne că l-ar fi părăsit prea curând. Nu muncea, trăia din te miri ce, şi-şi găsea mereu noi tovarăşi care să-l ţina pe băutură. Exact că în cazul lui Dan, colegul meu. În schimb, mintea-i mergea brici. Pe lângă inteligenţa nativă, avea şi o cultură generală solidă bine sedimentată în toţi anii ăia de şcoală care nu se mai terminau. Omul nu de prost repeta sau trecea de la o facultate la alta, ci pentru că aşa voia el să-şi trăiască viaţa.

Pe lângă toate calităţile mai sus descrise, mai avea una: era unul dintre cei mai urâţi tipi pe care-i văzusem eu vreodată. Şi a rămas în top trei până în zilele noastre. Genul ăla mic, crăcănat, cu picioarele mult mai scurte decât bustul, cap imens, disproporţionat faţă de trunchi, fruntea foarte înaltă, mult accentuată şi de un proces de calviţie aflat spre apogeu. De parcă nu era suficient cum l-a lăsat natura, se mai antamase şi cu Dan, cu care era într-o antiteză perfectă. Ăsta era înalt, bine făcut, brunet cu ochii verzi-albăstrui, exact genul de bărbat bine după care lăsau dâre, ca melcii, toate femeile pe care le întâlnea.

Ei bine, într-o frumoasă zi de weekend Dan, care fusese plecat la Vâlcea, s-a întors în Bucureşti mai devreme decât anunţase, ca să-i facă o surpiză prietenei lui din vremea aia. Doar că, până la urmă cel surprins a fost el, când a intrat în cameră şi l-a găsit pe noul amic adânc înfipt în prietena lui. Dar ştii cum, ziceai că forează la ea.

Evident, a urmat scandalul, băieţii cred că s-au şi troznit un pic, iar apoi despărţirile de rigoare. Vă daţi seama că din momentul ăla cei doi futăcioşi prinşi asupra faptului au dispărut din peisaj. Dar, ca orice om normal, Dan a întrebat-o pe târâtură de ce-a făcut asta. Uimit si el că femeia, care nu era urâtă deloc, nu numai că l-a înşelat, dar cu cine o făcuse? Cu o copie nereuşită a lui Bela Lugosi în Frankenstein. Ştiţi ce a răspuns micuţa bagaboantă? Că a vrăjit-o ăla cu inteligenţa lui, că nu mai realiza cât este de urât, iar când începea să vorbească îl vedea aproape frumos.

Mi-a rămas faza asta bine întipărită în creier, am luat-o ca pe o lecţie de viată importantă, chiar dacă nu mă afectase pe mine în mod direct. Dar n-o să vă spun concluzia la care am ajuns, că-mi sare în cap toată suflarea feminină de pe aici. O puteţi intui şi singuri.

Acum, ce voiam să stabilim împreună. Eu recunosc, sunt un tip superficial, n-aş putea niciodată să mă joc de-a doctorul cu o femeie urâtă, indiferent cât este de inteligentă. Poate să fie ea corespondentul feminin a lui Einstein, dacă nu-mi place, o să stăm de vorbă mult, foarte mult şi cam atât.

Dar voi? Cum stau lucrurile la voi? V-ar putea fermeca un partener ocazional de genul ăsta? Aţi putea să treceţi peste eventuale inconveniente de ordin fizic, vrăjiţi de discursul şi inteligenţa celei/celui care vrea să vă intre în fustă/pantaloni? Chiar aş vrea să ştiu, pentru că majoritatea face regulile, nu stilul meu egoist şi misogin.

mihai_vasilescu_urati

sursa foto1 şi foto2