Şi fac asta pentru că am descoperit un tânăr autor de perspectivă, pe care vreau să-l ajut să crească, dar să mă îmbogăţesc şi eu alături de ceea ce va fi evoluţia lui spectaculoasă. Dar ce zic eu „perspectivă”, este noua stea a poeziei româneşti, este chiar omul care ne va face să uităm de fostuleşti precum Eminescu, Bacovia sau Minulescu.

S-a terminat, începe o nouă eră a versurilor româneşti. Şi nu numai. Pentru că, pătrunşi de farmecul inefabil al strofelor lui, câteva edituri importante din lume deja au început să mă asalteze cu propuneri de traducere şi colaborare. Mă mai gândesc, adevăratele valori trebuie ţinute în ţară, pentru că fac parte din patrimoniul nostru cultural.

Dar de-ajuns cu vorbăria, acum o să vă împărtăşesc, în premieră, câteva dintre remarcabilele dezlănţuiri lirice ale celui care va fi supranumit „geniul poeziei de cimitir” sau „bardul morţii”. Vă voi pune aici ultima lui creaţie, care este un adevărat regal pentru simţul artistic. Mai vreau să menţionez că operele sunt luate cu copy/paste, deci mâna mea nu s-a interpus peste savoarea neţărmurită a meşteşugitelor stihuri.

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, vi-l prezint pe Mihai Ivănescu.

Transport funerar
.N-au răbdare, şi-ar dorii
Ca defuncţi dacă ar fi,
Drumul lor ar fi mai lin
Transportaţi la cimitir,
Plecînd veseli de la voi
Pe ultimul drum cu noi;
Duşi în dric de lux maşină,
În meniu colivă bună,
Bucuroşi ne părăsesc
Sunt ,mîndrii că nu trăiesc;
Din morminte,din capele,
Ei ne fac cu mîna semne;
Cică să veniţi şi voi
Pe ultimul drum cu ei !.

Nu vreau să-l laud mai mult decât merită, dar observaţi cât de subtil şi aproape firesc face trecerea de la teluric la supranatural? Naturaleţea asta este întotdeauna apanajul celor aleşi, doar al lor. Sesizaţi cum „i-ul” în plus de la „dorii”, deşi pare o greşeală gramaticală grosolană, nu face decât să întârească sentimentul de „dorinţă”? Iar modul cum aruncă aproape brownian virgulele, nu vă duce pe loc cu gândul la viaţa de apoi? Nu simţiţi cum vă vine pe buze, aproape singură, continuarea firească a unor vresuri de asemena anvergură? Rostiţi-o, eliberaţi-vă, daţi-i drumul să iasă, ziceţi după mine: morţii mă-sii!

Să trecem acum la master piece-ul creaţiei Ivănesciene. La poezia care va răsturna toate ierarhiile şi va face parte din programa şcolară a tuturor instituţiilor de învăţământ din Ţara Românescă. Este o adevărată osmoză între viaţă şi moarte, scrisă sub forma unui epitaf funerar ravisant (de asemenea copy/paste curat).

Epitaf funerar.
Pentru toate fetele virgine moarte, cu vîrsta 14-24 ani, din cimitirele Bellu,Ghencea,Străulești.Băneasa,Colentina,Sf. Vineri,Reînvierea;Sf. Gheorghe-Pitești;Palas-Constanța.

Privesc la tine cu multă dragoste
Ca un canceros sperînd la citostatice,
Ca frunza ce-a căzut în cimitir
Mă rog acum la Sf. Valentin,
Că de-ai murii-iubirea mea
Să vi să fi vecina mea ;
Privind la tine cu tristeţe multă
Iubirea mea acum defunctă,
Că se zvoneşte că tu pleci,
Şi-n cimitir acuma ești.
Vino draga-n cimitir
Sa luăm colivă si vin,
Mortii toţi să ne privească
Ăştia vor sa se iubească,
În epitafe funerare
Romantic fum de lumînare:
Cît ar fi noaptea de lungă,
Mortii ar zice că e nununtă;
În clopotniţă te-aş lua
Pantalonii jos ţi-as da,
Si-ar ofta morţii de ciudă,
Ca pe ei nimeni nu-i pupă;
Şi ne-om iubi în tăcere
În cîntec de cucuvele.
Dar tu venişi aici defunctă
Adusă-n cimitir cu lume multă,
Înmormîntată printre morți cu funcții mici sau mari,
Săraci sau bogaţi în pomeni şi în colivă tari,,
Şi între ei se vor lupta
Să cucerească păsărica ta,
Veselă şi cu tămîie afumată,
Acum de morţi admirată .
Mai bine acuma de era’
Chiloții tăi pe culmea mea;
Chiloţii tăi a tămîie mirosea’,
Scurtă a fost viaţa ta;
Ai plecaat din astă lume
Şi-ai luat păsărica cu tine,
Şi de zgîrcită ce erai
Că mie nu mi-o dădeai;
La tine mă gîndesc cu dor,
Cu mine de-ai fi stat în fundul gol;
Acuma eu m-am consolat,
N-o să mai stai cu altu-n pat ;
Cu mine-n pat dacă dormeai,
Precis acuma că trăiai.
Păcat de păsărica ta,
Te-ai dus la cimitir cu ea;
Mai bine acuma de trăiai,
Şi numai mie mi-o dădeai !.
Într-o noapte în cimitir la tine am intrat,
Și inimioara ta am prelevat,
Că n-am putut s-o am cît ai trăit,
Pe marginea gropii cu tine moartă se ne iubim m-am mulțumit;
De sus rușinată luna se holba la noi și ne privea,
Romantic noaptea ne cînta în cimitir o cucuvea,
Și eu sînt mulțumit de necrofila dragoste cu tine draga mea !.

Nu am cum să comentez această capodoperă. Cuvintele mele sunt mult prea sărace pentru cât de mult transmite ea. Pot doar să mă uit în gol şi să plâng. Dar pentru voi, iubitorii de frumos, am să las aici link-ul către opera completă a maestrului, aflată pe o banală pagină de Facebook, total neîncăpătoare pentru un asemenea talent uriaş, denumită gingaş şi diafan: Poezii odioase. Citiţi şi umpleţi-vă inimile de bucurie.

Acum trebuie să închei, aştept un telefon foarte important. Încerc să-i obţin un prim contract cu una dintre editurile de elită ale acestei ţări. Editura „Profesor Doctor Al. Obregia”, cunoscută şi sub numele de „Spitalul 9”. Suntem în negocieri dure, pentru ca nu vor să-l lase pe tânărul geniu sa creeze, fără să-l oblige să îmbrace o cămaşă albă, cu mâneci foarte lungi. Iar eu încerc să-i conving că trebuie legat şi la picioare. Ca să fim siguri că nu fuge.

P.S. Voi înţelegeţi ca omul ăsta este în stare de libertate? Adică merge unde vrea el, interacţionează cu alţi oameni, fără să-l întrebe nimeni de sănătate. Există şanse să-l întâlniţi la Mega Image, la coadă la pâine sau, desigur, în vreunul dintre cimitirele capitalei. Insprirându-se.

mihai_vasilescu_poezii_odioase