Mă enervează de mor când o aud pe-aia cu „ar trebui să fii mândru că cineva a considerat că un text scris de tine merită furat şi republicat, plus că au dat sursa, ce mai vrei?”. Ei bine, uite că nu sunt mândru deloc. Iar cei care spun asta, deşi cred că nu au intenţia, practic îmi desconsideră munca. Înteleg de ce judecă aşa, până la urmă ce mare lucru am făcut, nişte cuvinte aruncate pe un blog, să zic merci că m-au băgat în seamă. Well, sunt curios dacă ar mai gândi la fel dacă cineva le-ar fura ceva făcut cu mânuţele lor (o masă, un scaun, un tablou, un mărţişor, o ulcică, orice), ar recunoaşte de unde le-a ciordit, dar asta nu l-ar împiedica să le pună în vânzare şi să facă bani cu ele. Iar lumea din jur, în loc să strige „hoţii”, să aplaude şi să zică „ce tare!”.

Da, să preiei un text INTEGRAL, fără să ceri aprobarea celui care l-a scris, este furt, chiar dacă se menţionează sursa. Iar cei care fac astfel de porcării ştiu prea bine asta, dar se bazează pe faptul că nu prea ai ce să le faci. Da, există varianta să-i acţionezi în instanţă, dar ţi-e silă numai când te gândeşti ce-ar presupune un efort de acest gen în România. Exact din acest motiv, se fură pe rupte, pentru că nu se apucă nimeni să-i dea în judeactă.

Dar uite că există o cale de atac la care băieţii nu se aşteptau. Aşa că v-am scris un scurt tutorial despre ce aveţi de făcut dacă vreunul dintre site-urile jegoase care au umplut online-ul v-au furat un text (expunere.com sau cyd.ro sunt două exemple care-mi vin absolut întâmplător în minte). Ideea este a lui Ovidiu Eftimie, dar o s-o expun un pic mai detaliat.

Pasul 1. Se accesează frumuşel unul dintre site-urile pe care le găsiţi la o simplă căutare pe google după „whois domain” sau „whois database”. Primele două care or să vă apară sunt acesta şi acesta.

Pasul 2. Scrieţi numele site-ului prăduitor în câmpul dedicat (e mare, în mijlocul paginii) şi o să găsiţi societatea juridică care a înregistrat domeniul pe care publică şmanglitorii (ca să fie limpede v-am pus cum arată rezultatele pentru expunere.com şi cyd.ro, sunt toate datele care vă trebuie acolo).

Pasul 3. Dacă domeniul respectiv este înregistrat în România, ştiţi ce aveţi de făcut. Mail către firma respectivă: „Bună ziua, unul dintre site-urile înregistrate de dumneavoastră [numele siteului] nu respectă legislaţia în vigoare pentru drepturile de autor şi a publicat un text scris de mine, fără să-mi ceară consimţământul. Vă rog să procedaţi în consecinţă, altfel voi fi nevoit sa mă adresez organele abilitate. Acesta este articolul care mi-a fost furat [link catre textul original] şi acesta este cel care apare pe siteul reclamat [link catre textul furat], mulţumesc, cu stimă” şi aţi terminat povestea. Doar că, fiind vorba despre România, rămâne de văzut dacă ne şi bagă cineva în seamă.

Pasul 3 bis. Dacă domeniul respectiv este înregistrat în altă ţară, nu se schimbă decât limba în care vom trimite emailul. Şi o să folosim chiar „template-ul” creat de Eftimie. Adică acesta: „Copright infrigment on a domain provided by you. The site [numele siteului] had used a copyrighted text on their site without my consent wich is a violation of your TOA, to be precise: 6.2.c. „You will not use Your Registered Domain Name to distribute malware, to abusively operate a botnet, or for phishing, piracy, trademark or copyright infringement, fraudulent or deceptive practices, counterfeiting, or otherwise engaging in any activity contrary to any applicable laws€”. The stolen copyrighted work: [link-ul catre furăciune], the original text (mine) [link-ul către textul original]„.

Pasul 4. Vă puneti pe aşteptat. N-o faceţi degeaba, pentru că ăia de pe afară ştiu de multă vreme ce înseamnă copyright şi nu glumesc când e vorba de aşa ceva. Şi să vedeţi ce, în nici două ore chiar o să primiţi un răspuns pe email, iar articolul incriminat dispare ca prin minune. Sau, iar asta chiar îi doare, furăcioşii sunt constrânşi să reducă textul la maxim 500 de caractere, iar articolul complet se poate citi doar printr-un link catre siteul/blogul vostru. Aceasta este de altfel singura alternativă legală. Pe care, evident, nimeni dintre cei care fură texte nu o foloseste, pentru că ar însemna să redirecţioneze aproape tot traficul către cei de la care au furat.

Toată „procedura” descrisă mai sus ţine maxim zece minute. Poate chiar mai puţin, că v-am lăsat eu aici tot ce vă trebuie. Dar şi dacă ar dura un pic mai mult, este un preţ mic, pentru beneficiile pe care le oferă. Dacă toţi cei care-şi văd munca furată şi folosită de alţii ar proceda aşa, uşor-uşor s-ar mai curăţa din marasmul care a început să umple mediul online.

P.S. Desigur mai există şi o variantă alternativă. Faceţi un printscreen cu furăciunea, îl postaţi pe Facebook cu tag la pagina celor care v-au furat textul şi cu intenţia vădită de a face scandal. Dar asta are efect şi în funcţie de cât de tari sunt nervii ălora. Dacă-i doare la bască, s-ar putea doar să vă enervaţi şi mai rău, fără niciun rezultat.

P.P.S. Dacă există cineva care mai ştie vreo altă metodă, îl rog s-o lase aici.

mihai_vasilescu_texte_furate

sursa foto