7,304 cititori

Pistolul cu capse

M-am gândit mult până m-am hotărât să scriu textul ăsta. Pentru că reprezintă una dintre cele mai ciudate şi neplăcute amintiri din copilăria mea (aveam undeva între 10 şi 12 ani, nu reuşesc să-mi dau seama exact). Povestea, deşi s-a întâmplat mult înainte de adolescenţă, mi-a schimbat pe alocuri modul de-a gândi sau de a acţiona. Până la urmă, mi-am zis că fac bine s-o scriu aici, poate scap de ea de tot.

Mai ştie cineva cum arătau pistoalele cu capse de pe vremea “ailaltă”? Sărăciile alea de plastic, cu sistemul lor absolut ilar prin care încercau să facă să pocnească nişte capse aflate pe o rolă de hârtie, care se introducea în “butuc”. Ştiţi cum? Cam pe sistemul rolelor de la casele de marcat din zilele noastre. Iar ca să bubuie capsele sau măcar să scoată un pic de fum, trebuia să ai noroc nu glumă. Se întâmpla foarte rar, spre deloc. Pe scurt, azi nu l-ar cumpăra nici dracu’, pe atunci nu cred că exista băieţel care să nu-şi dorească o armă din aia la brâu.

Problema este că nu prea se găseau. Bine, nu că asta ar fi vreo noutate, nu se găsea mai nimic pe vremea aia, de ce ar fi făcut pistoalele cu capse excepţie? Şi totuşi, printr-un soi de mini-miracol, într-o zi când m-a trimis taică-meu să joc la loto, am intrat şi în tutungeria de lângă. Nici măcar nu ştiu ce m-ar fi îndemnat să fac asta, pentru că ţigări nu aveam de cumpărat. Probabil doar aşa ca să casc gura. Iar acolo, în chioşcul ăla prăpădit, pe unul dintre pereţii care ţineau loc de vitrine, atârna EL, pistolul meu cu capse. Nou-nouţ, mirosind a plastic proaspăt, mă strigase şi eu venisem.

De prisos să vă mai spun că i l-am cerut vânzătorului, l-am admirat, am apăsat de câteva ori în gol trăgaciul, i-am simţit greutatea, am întrebat dacă au capse de rezervă, m-am asigurat că nu visez şi chiar ţin în mână ceea ce urma să fie un vis devenit realitate.

Am zbughit-o spre casă şi le-am cerut alor mei bani, ca să mă pot întoarce să-l cumpăr. Nu mai ţin minte cât costa, dar nu avea cum să fie mai multe de 40 de lei. Surpriză, când au auzit pentru ce-mi trebuie banii, am fost refuzat şi trimis la plimbare. Şi dacă pe mama am înţeles-o, refuzul lui taică-meu m-a lăsat cu gura căscată. Frate, suntem bărbaţi, vorbim despre un pistol, cum mama mă-sii să-mi zici “nu”? Cum să nu empatizezi cu vânătorul ancestral din genele noastre?

Mort de nervi şi dezamăgire, am conceput în grabă planul B. Ştiam că a doua zi, duminică, venea pe la noi mătuşă-mea de la Tecuci. Şi o dată cu ea, soseau şi speranţele mele că, până la urmă, am să-mi văd visul împlinit. Nu existase dată să vină şi să nu-mi plaseze discret nişte bani, ca să am şi eu de-o ciungă. Cu toate astea în cap, m-am pus pe aşteptat. Era sâmbătă, deci nu mai aveam mult.

Pe naiba, habar nu aveţi cât de greu putea să treacă timpul. Ca să nu vă mai spun că toată ziua de sâmbătă m-am învârtit pe lângă tutungeria aia nenorocită. Duminică dimineaţă am fost din nou prezent acolo şi la prânz abia aşteptam să mergem la gară ca s-o luăm pe mătuşă-mea. Dacă ar fi vrut cineva să mă omoare, n-ar fi trebuit decât să mă mintă că nu mai vine. Cred că făceam atac de apoplexie pe loc. După două zile de aşteptare infernală, nu cred că aş fi dus o asemenea veste. Şi vorbesc cât se poate de serios. Nu te joci cu un copil care simte că este pe cale să i se îndeplinească una dintre dorinţele cele mai arzătoare.

Până la urmă, cu chiu cu vai, s-au scurs cele patruzecişiopt de ore şi a apărut mătuşă-mea. Exact cum bănuiam, mi-a dat nişte bănuţi ca să am şi eu de-un pamplezir. Şi a început partea a doua a chinului: să treacă ziua mai repede şi să se facă odată luni dimineaţă! Pentru că, evident, tutungeria abia atunci se deschidea. Seara, pe la şapte-opt, am mai trecut o dată să-l văd pe El, pe pistolul meu cu capse. Mi-am lipit faţa de fierul forjat din care erau făcute gratiile de la geamul chioşcului şi l-am admirat din nou în toată splendoarea lui. Era acolo, pe perete, negru şi lucios în lumina blândă a serii de vară, îmi zâmbea. De-acum nu mai aveam decât să aştept să se facă opt dimineaţa, ca să mâ întorc după el.

Nu cred că am dormit vreun minut în noaptea aia. Sau, dacă s-a întâmplat, mă trezeam imediat ca să mă uit din nou la ceas. Iar şi iar şi iar, având impresia că n-o să se mai facă dimineaţă niciodată. Până la urmă s-a făcut. Mi-am luat banii şi am fugit spre tutungerie. Când am ajuns, deja deschisese, dar nu trecuseră mai mult de câteva minute. Am intrat, mi-am aruncat privirea spre peretele-vitrină şi am înlemnit. EL, pistolul MEU cu capse, nu mai era acolo, dispăruse.

L-am întrebat pe vânzător şi a ridicat sec şi rece din umeri:

Nu avem pistoale cu capse!

Nu am să înţeleg niciodată ce s-a întâmplat, îl văzusem cu ochii mei duminică seara. Mă îndoiesc că s-a vândut în cele două-trei minute de când se deschisese tutungeria. Şi chiar aşa să fi fost, cred că mi-ar fi zis vânzătorul. Nu, pur şi simplu n-am să înţeleg niciodată ce s-a întâmplat. N-a fost să fie al meu. Am ajuns acasă cu lacrimile şiroind pe obraji, incapabil să le transmit alor mei drama pe care tocmai o trăisem.

Cert este că de la întâmplarea asta, am început să mă tem de lucrurile pe care mi le doream cu ardoare. Ani de zile mi-am impus să mă fac că nu-mi pasă prea mult de vreo chestie pe care mi-o doream, de frică să nu dispară peste noapte, exact cum se întâmplase cu pistolul MEU cu capse. Şi cred că nici în ziua de azi nu s-a estompat complet senzaţia. Altfel nu aş fi scris textul ăsta, nu?

La voi cum stă treaba? Aveţi ceva de genul ăsta? Ceva ce să vă fi dorit cu intensitatea de care numai un copil este în stare şi să dispară în neant?

P.S. Modelul era identic cu cel din poză. Doar ca al MEU era negru complet.

mihai_vasilescu_pistol_capse

sursa foto

201 de păreri la “Pistolul cu capse

  1. @Mihai, eşti un adevărat Ion Creangă, jur. Eşti minunat. Acum dacă stau să mă gândesc la întrebarea pe care ai pus-o…hmm, nu-mi aduc aminte, copil fiind, să-mi doresc ceva atât de tare şi să n-am parte de el. Chiar nu reuşesc. Şi nu pt că îmi luau ai mei tot ce doream, nici vorbă, ci pt că ştiam că mai mult mă amărăsc şi că nu erau posibilități.
    Dar oricum…your story rocks!! :*

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @AnnaD, ah, şi nu-l suport pe Creangă. :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 3

    • Haaai, cum?? Tocmai Creangă? Atunci eşti cine vrei tu, @Mihai. Vin sărbătorile, poți face asta 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @AnnaD, serios. Nu-i halesc nici pe el, nici pe poetul nepereche.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 3

    • @Mihai, fiecare cu gusturile lui. Şi mie mi se par siropoase poeziile poetului nepereche, cum îi zici tu. Şi nici pe Creangă nu m-am omorât să-l citesc prea mult. Acum na, din nou, fiecare cu gusturile lui. You still cool anyway 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 2

    • @AnnaD, :*

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Nici ”Povestea Pulii?” 🙂
      Cărți! Cărți la greu! Bătălie pe Jules Verne! În adolescență cărți despre al II-lea război mondial care veneau la pachet cu te miri ce (nu, nu cuvântările lui Ceaușescu, zău!) sau …nu veneau deloc. A, și camion d-ăla mare de-ncăpeai în el dacă erai mai mititel 🙂 . Deși eu nu prea eram mititel atunci când m-am trezit că vreau și eu unu-d-ăla. Și nu costa decât 35 lei!!!

      Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 0

    • @VictorR, nici măcar aia. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  2. Cand vei avea copii, aplicand principiul tau, le vei cumpara absolut tot ce-si doresc? E cam periculos!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 4

    • @Emil, cumva nu ai prins ideea. Unu, eu am copil. Şi doi, nu despre asta era vorba în text.

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

  3. Mda, urâtă senzaţie… Toţi am trecut prin aşa ceva… Fiecare am avut “pistolul nostru cu capse”.
    Dar să revin la pistol: ţii minte ce jocuri se încingeau printre blocuri? Unii eram indieni, alţii cowboys, bandiţi, şamd. Dacă n-aveai pistol, nu era nicio nenorocire: improvizai din nişte crengi răsucite, făceai poc-poc din gură şi erai cel mai tare. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Bobses, da, frate, exact aşa. Dar cu pistolul ăla aş fi fost “băieat”. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 9 Thumb down 0

    • Cel mai tare era să joci “pac -pac” (așa-i spuneam noi jocului) la țară sau în pădure.

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

  4. Eu cred că a fost un aranjament mârșav între vânzător și tatăl tău ( pe el îl bănuiesc mai sadic) . Am avut și eu un vis de genul ăstuia al tău, cu pistolul, dar nu mi s-a împlinit nici acum! Am vrut un Pegas! Dar ai mei n-au avut cum să mi-l cumpere, pentru că eram doi copii în casă, și nici banii nu curgeau din buzunarele părinților, ba mai degrabă, dimpotrivă! Așa că înțeleg deziluzia ta. A mea devenise deja o stare de permanență. Încă mai plâng după o bicicletă Pegas!

    Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

    • @miha68, când să aibă loc aranjamentul? Seara era pistolul acolo, dimineata dispăruse.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

    • Îți poți lua acum! Am înțeles că se fabrică iar! Cea cu coarne și șa lungă, bineînțeles! Dar va mai produce aceiași emoție? Din experiența mea, nu cred!

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @gheo, da, nici eu nu cred că mai e acelaşi lucru.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Si eu voiam Pegas, din ăla cu șaua lungă. 🙂 N-am avut parte.

      Pistol nu mi-am dorit, fată fiind, dar banda aia de hartie ce-o mai pocneam pe câte-o bordură, cu cate-o piatră in mâna. Mi-amintesc și de mirosul ala de fosfor, de scăpărici de chibrit 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  5. Chiar zilele trecute mi-am adus aminte ca, atunci cand eram copil si petreceam perioada sarbatorilor la bunicii de la tara (pe atunci erau “mamaie” si “tataie”) plecam cu totii la colindat, prin zapada, cu sosetele de lana ude, cu ilicele inghetate…Ma bucuram la fiecare leut primit si strambam din nas la nucile, merele si covrogii pe care batranele ni le indeasau in sacose (bine, la plecare ne mai serveam si noi cu cate un carnat si o bucata de toba care atarnau la streasina casei). Dupa ce se terminau sarbatorile, ma ardea buzunarul in care aveam banii. Imi doream atat de tare sa ii cheltui! Si intr-un an mi-am dorit foarte tare…gume tigareta! Stii, din alea albe sau roz, pe care cand le bagai in gura se sfaramitau, nici o sansa sa faci vreun balon sau ceva cu ele…Si mi-am luat de toti banii gume tigareta! Vorbesc de cateva sute de lei la acea vreme! Nu va mai spun ca atunci cand a venit taica-miu de la serviciu si m-a vazut in fata blocului cu gura plina de “guma” (nici nu mai puteam respira!) m-a rugat “politicos” sa o dau afara si dupa aia mi-a tras o mama de bataie…O perioada nici nu am vrut sa mai vad guma de mestecat…Ma durea curu’ de la atata guma!

    Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 0

    • @Georgian, nu am înţeles pentru ce te-a bătut. Pentru că ai cheltuit banii tăi, pe ceva ce îţi doreai?

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Mi-am luat-o pentru ca am cheltuit banii “pe prostii”. Argumentul lui a fost ceva de genul ” ‘bai copil tampit, in loc sa iti iei o pereche de tenesi, ti-ai luat mizeriile alea?!?!”…Din pacate nu am scapat nici pana in ziua de astazi de obiceiul de a da banii pe porcarii!

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @Georgian, dovadă clară că bătaia nu folseşte la nimic. 🙁

      Comentariu beton! Thumb up 21 Thumb down 0

  6. Uf. Eu am tot vrut bicicleta ,promisa mereu pentru la anul . Mi se scurgeau ochii după toate pegasurile si asa se scurgeau si anii aia care nu veneau cu promisiunea . Imi amintesc cum a facut tata o glumă bună, răspuns la intrebarea mea :*Iti cumpărăm bicicleta la Pastele cailor!* Eu am zambit bucuroasă ,nu stiam sensul expresiei ,si se radea bine in jurul meu . Dar impactant asa ca in amintirea ta a fost altceva ,de care nici eu nu am reusit sa scap pana azi ,la 38 de ani. Eram cea mai mica, a treia fata ,aterizata tarziu de tot față de celelalte si ,cu mama casnică si cu trei copii de tinut in scoala, nu aveau bani de hăinuțe pentru mine. Nu aveau combinat cu a-și nu da seama si li se parea ok si practic sa port toate ciurucurile. Asa ca am indurat an de an toate hainele surorilor mai mari ,pana la suferinta. Ieseam din casa cu capul plecat ,urând tot ce aveam pe mine. Si azi imi cumpar haine de parca nu as merita,cu un feeling imens de culpa si de nepotrivire.Asta a fost cea mai nasoala si nemeritata greutate a copilariei si adolescentei. Am tras anul asta doua trei sesiuni de cumparaturi ,asa mai zdravene,la mai mare! 🙂

    Comentariu beton! Thumb up 33 Thumb down 1

    • @gabi, doamne, nasol de tot. Cred şi eu că te-a marcat. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 9 Thumb down 0

    • Si io am avut treaba cu Pegasu’. Am luat premiul I din a-I-a pana in a-8-a cu promisiunea va vine daca-l iau “anul asta” pe premiul I ( in fiecare an se reinoia promisiunea). In a -8-a mi l-au luat, la mana a doua, pe vremea aia. Si la o sapt s-a rupt cadrul ….. de atunci m-am ferit sa imi doresc ceva prea mult ca atunci cand se intampla sa nu vina una nasola dupa ….. din pacate parca a fost un ciclu permanent dupa 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @George, deci ştii prea bine ce zic.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Chiar ca! Hainele noi! Aveam parte doar din an in paste. Același sentiment de vinovatie cand imi cumpăr dar nu ma las! :)))
      Al meu tata mai avea una: sa nu dormim mai mult de ora 7 dimineața. Sa nu irosim ziua. Si in ziua de azi fac la fel, ma trezesc cu noaptea in cap indiferent de ora la care m-am culcat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 0

    • o veste buna : mi-am cumparat bicicleta !:))) O cheamă Bowie !

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • ,,cu a-si nu da seama” ….ai folosit google translate?…vai de capul tau.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 2

  7. Pe atunci erau alte vremuri, mai normale, nu ca cele din ziua de azi. Si parca si timpul avea rabdare, ca sa-l citez pe Liviu Rebreanu in Ion !!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 3

    • @Sorin, nu era nimic normal, doar ni se părea nouă. Normal ar fi fost să găsesc pistoale de cumpărat la orice librărie.

      Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

  8. Este totusi o poveste trista.. cred ca vanzatorul de la tutungerie a observat cat de mult il doresti si a vrut sa iti ia bucuria din ochi .Cred ca si mie mi-a trecut prin mana asa ceva insa nu m-a impresionat prea mult ..avand un frate mai mare care vroia mereu sa ma lichideze cu unu ca asta . Insa ai invatat ceva din povestea asta . Acelasi lucru cred ca se intampla si cu fata aia care o doresti prea mult cand esti copil

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Cornel, acum, matur, m-am gândit şi eu la asta. Copil fiind, nu l-am suspectat niciun moment. Vezi cât ne schimbăm?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  9. Am și eu două! Una cu tutungeria și alta cu chioșcul de ziare. Iată!
    1- La tutungerie. Spre deosebire de tine, tata era fumător și cîteodată mă trimetea să-i iau țigări. La una din vizite am văzut în tutungerie un binoclu. Chinezesc, roz! 25 de lei! O gașcă de bani pe vremea aia! Ce să fac? Am așteptat să mă trimită mama la ceva cumpărături cu bani mai mulți și cînd s-a întîmplat, am luat binoclul! Nu mai zic ce bătaie mi-am luat, s-a dus mama la vînzătiare, a rugat, a implorat să-i dea banii înapoi! Nici vorbă, n-a vrut aia neam! Atunci de oftică mi l-a spart! Am plîns de m-am rupt!
    Peste ani, cînd m-am facut mare mi-am luat unul la fel, dar nu a mai avut acelaș farmec. N-ul mai am nici pe ăsta, l-a spart fata mea cea mare cînd era mică!;
    2- Chioșcul de ziare! Povestea e asemănătoare cu a ta! Am văzut, dar n-am putut! Pe timpuri exista o revistă pentru copii, cu surprize, PIF. Cine era șmecher rău avea abonament la Poștă, cine nu, trebuia să stea la coadă la chioșc. Așadar fiind vară și vacanță m-am dus la chioșc cu noaptea în cap, pe la 2-3 dimineața! Am stat singur pînă pe la 5 cînd a venit ziarista! Apoi a venit mașina cu ziare și PIF-ul! Două bucăți! Am fost fericit nevoie mare! Următoarea săptămînă la fel! În a treia săptămînă,dezastru! Vine mașina cu doar unul, pe care firește că l-a luat chioșcărița, spunîndu-mi să nu mai vin că în continuare v-a veni doar unul pe care îl va lua ea pentru copilul ei! Iar am plîns de oftică! Atunci am înțeles că există multă nedreptate în lume și că dacă ești mic n-ai nicio șansă.

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • @gheo, ce flash-uri mi-ai stârnit. Da, ştiu binoclurile alea. Triste şi poveştile tale. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • offf . …. PIF …. ce surpize misto avea …. cred ca mai am o catapulta de la PIF pe undeva ….

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Pif cu surprize…..daaaaaaa…..si Rahan !!!!!!! Of ce vremuri……..

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da’ revista Cutezătorii nu? Capitaliștilor! 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  10. Bicicleta! Aia promisa de tata mie si surorilor mele (suntem trei) daca luam premiu. An de an aceeași poveste: noi luam premiu la scoala si el se făcea ca uita. Nici bani nu aveam dar noi nu ne-am pierdut speranța. Am căpătat ce ne-am dorit cand aveam 14 ani. Si-a luat tata bicicleta, mare, cu cadru. Cum am prins ocazia am luat-o la plimbare, am învățat aa merg pe ea stand pe portbagaj, era prea mare pt mine. Mi-am facut fundul praștie de la el, dar pana seara victorie! Mai grav a fost cand am ajuns casa (se intunecase) si m-a luat tata la o tura de bătaie pentru ca nu m-am întors pe lumina, bicicleta neavând ochi de pisica, deci neadaptată sa te plimbi cu ea pe întuneric in siguranța. Concluzia: nu am mai putut sa stau jos vreo săptămana :)))

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Ana, şi nici măcar nu v-o luase vouă, copiilor. Şi-o cumpărase pentru el. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  11. Textul e f. bun și se simte încărcătura. Eu am avut noroc. Cumva, maică-mea a știut cum să creeze un echilibru între a-mi da și a-mi refuza, repetînd argumentația logică pentru refuzuri, pînă mi-a intrat în reflex un mod de gîndire. Nu spun că ai tăi n-au știut, e posibil ca nici eu să nu fi avut cu adevărat o dorință așa mare. Chiar nu-mi amintesc să-mi fi dorit ceva atît de tare încît să am o frustrare profundă (pe care o înțeleg însă). Am simțit asta mai tîrziu, ca adult. Doar că nu lasă aceeași impresie. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Akafix, da, este complet diferit ce simţi ca adult. Pe mine m-a marcat pistolul cu capse.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  12. He he . Am și eu o intamplare din asta . Tot așa , acum vreo 15 ani cred că era, tot în jurul vârstei de 10 ani . Erau pe vremea aia niște figurine de astea cu superman . Și nu e ca și cum n-aș fi avut figurine cu superman , da asta era specială , i se scotea costumui si puteai să îi pui haine de Clark Kent . Ce să mai , visul oricărui copil ! Mi-am dorit jucărioara aia timp de 1 an . La noi în oraș nu se găsea . Și s-a făcut vară , și și-au făcut ai mei drum până la Craiova . Și au stat vreo două săptămâni acolo cu treabă . Evident , mi-au promis că îmi aduc o jucărioară din aia . Între timp , eu fiind exilat la bunici, numai la asta mă puteam gândi . Au trecut cu greutate cele două săptămâni și s-au întors ai mei . Ce credeți că am primit ? Un binoclu . Da , un binoclu !
    Cred că de-asta îmi cumpăr eu acum toate gadgeturile inutile , pentru că mi-au lipsit jucării pe care le voiam la timpul lor .

    Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Alex, futu-i binoclul mă-sii! Ce-or avea în cap de nu respectă ce promit?

      Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 0

  13. D’ aia zic ca-i bine copiii sa stie de mici la cat pot sa aspire. Asta cu “Daca indraznesti sa visezi la orice, pana la urma se va indeplini “e o gogorita din filmele americane. Daca ai o stacheta prea inalta o sa te poticnesti de ea pana cand n-o sa-ti mai doresti deloc sa sari. Eu n-am avut dezamagiri in copilarie si nici mai tarziu pentru ca am invatat de foarte mica sa-mi vad lungul nasului.

    Se dezbate încă. Ce zici? Thumb up 4 Thumb down 10

    • @Tara Luipapuravoda, nu-mi dau seama dacă trolezi sau nu. Era o aspiraţie înaltă un rahat de pistol de 19 lei, nu? Iar asta cu “lungul nasului” este scuză perfectă a celor mediocri.

      Comentariu beton! Thumb up 15 Thumb down 0

  14. Eu am gasit un pistol din asta prin iarba, in jurul blocului si tin minte ca era metalic (sau cel putin butucul si tragaciul) pentru ca se simtea greu in mana si crezi ca m-am putut bucura mult de el? Noo..a venit un alt copil mai mare din cartier si m-a prostit din cuvinte (eu fiind mic si naiv) cum ca era al lui si ce bine ca i l-am gasit caci il pierduse cu o zi in urma si eu, in naivitatea mea, i l-am inmanat frumusel! Stupid noob me! 😛 ..la fel am patit si cu o masinuta din aceeea metalica in care i se deschideau usile din fata (tin minte si acum ca era un model de Volvo 740) si am tinut la ea mult timp pana am pierdut-o/uitat-o pe undeva..ce rau imi parea dupa ea! 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @George, poate chiar il pierduse. Doar îl găsisei.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • am serioase indoieli ca il pierduse..pur si simplu m-a fraierit profitand de faptul ca eram mai mic si mai prost 😛 (tipul era genul “smecherasul cartierului”)

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @George, lasă, nu era bine să te bucuri de un lucru pentru care plângea alt copil. Bine că ţi l-a luat, sunt convins că nu s-a bucurat de el.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 1

  15. Eu am fost mai norocos !!! Am avut asa ceva si era parnaie de misto !!!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @sorin, da, mă, fă-mi în ciudă. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  16. Toate lucrurile pe care mi le-am dorit cu adevarat, din tot sufletul, cu ardoarea aia de copil, au trecut pe lângă mine. Sau le-am primit atunci când deja depășisem momentul si nu mai trezeau deloc acelasi entuziasm, sau aceeași emoție. Așa ca am dezvoltat același instinct de autoapărare: nu-mi mai doresc sau cel putin încerc sa nu mai dau atâta valoare unor lucruri. Sau persoane, pentru acelasi motiv. Și făcând asta simt ca pierd la fel de mult ca atunci când îmi doream foarte mult ceva fără ca acel lucru să se petreacă. Pentru că nu mă mai bucur de teamă să nu dispară… Pfff! Tare complicat.

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @Flamma, înţeleg EXACT ce zici. La fel am păţit şi eu.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  17. Uau, pistolul cu capse!! Am avut, exact modelul din poza. Bineinteles, am terminat rola de capse si altele…din parti. Dar…aveam pistol.??
    Am avut si eu o “fata morgana” dupa care am alergat mult si pe care mi-am dorit-o mai mult ca orice. Dar eu nu merg atat de departe in timp. Ma opresc pe la jumatea anilor ’90, cand abia intrasem la liceu. Mi-am dorit o chitara electrica. Pretentios, nu??? Tin sa precizez ca, inca de prin clasa a 2-a ai mei m-au dus la cursuri de chitara clasica. Intai la Casa Pionierilor din sector, apoi cu un profesor de la Lipati, apoi la Cercul Militar. Am urmat cursurile astea pana am intrat la facultate, am “prestat” si prin vreo 3 concerte cu public mai restrans. N-am sa aflu niciodata de ce au insistat cu asta, pana a inceput sa ma pasioneze, din moment ce nu au intentionat niciodata sa ma impinga spre o cariera in aceasta directie. De cate ori le spuneam despre chitara electrica, raspunsul era acelasi:”Nu avem bani pentru prostii d-astea. O sa iti iei cand o sa ai banii tai.”
    Asa ca ma consolam cu chitara “rece”, ma mai rugam de “Zapada” , de la standul cu chitari din magazinul Muzica, sa ma lase sa “chelabadesc” nitel si cam atat. Ne stransesem mai multi colegi de liceu si visam ca ne facem trupa, repetam intr-un beci, cu tobe improvizate, chitari reci la care adaugam efectele din gura (?) si o orga pentru copii.
    Va intrebati daca pana la urma mi-am cumparat chitara mult dorita? Bineinteles. Dar nu din salariu, cum imi tot ziceau ai mei. Prin anul 3 de facultate am castigat vreo 7 milioane lei vechi la pariuri, pe un bilet pus cam la misto (eram mare parior pe atunci). Si am dat 4,5 mil. pe o chitara. Nu era putin avand in vedere ca, 2 ani mai tarziu m-am angajat fix pe acesti bani.??
    Chitara am cumparat-o, dar era tarziu. Pasiunea trecuse, gasca s-a spart, fiecare cu ale lui. Apoi, mai tarziu, mi-am cumparat alta mai smechera, dar….degeaba. Am vandut-o acu’ 1 an si am pastrat doar chitara rece, obiect de muzeu deja, cu care am inceput sa cant.
    Scuze daca am aberat atat.
    P.S.@Mihai……am avut pistol cu capse, sic!???

    Comentariu beton! Thumb up 20 Thumb down 0

    • @Ionut, fără capse, era degeaba. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ionut…daca e un singurul lucru pe lumea asta, pe care sa il regret din tot sufletul, este ca nu am reusit niciodata sa invat sa cant la chitara….in liceu aveam un coleg care canta si eu faceam versurile…omul avea si voce…asa ca toate gagicile erau lipite de el…degeaba incerca sa arunce putina lumina si spre mine, ca nixam….:(

      Cand termin misiunea in Sudan, caut si ma inscriu la cursuri de chitara…o sa-mi stea al dracului de bine, dar nu are a face..tot voi invata sa cant..:)

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

  18. Cat de bine te inteleg. Am un fetis cu rechizitele pentru ca mi-am dorit un penar chinezesc si desi a stat la coada la Big, mama nu a mai prins si a venit acasa plangand. DAR! Ai mei au facut rost de un Neckermann. Acolo la jucarii erau tot felul de papusi cu accesorii. In mod firesc eu imi doream o Barbie. N-am avut rude “in afara” care sa imi cumpere. Asta a fost. Ma uitam si visam la ea in catalog. La Revolutie aveam 9 ani. Cand au inceput sa apara si la noi papusile Barbie pe mine ma interesau tricourile cu Nirvana. Acum am doi baieti. Avem Lego, Transformers, trenulete, elicoptere, masini cu telecomanda si un sac de masinute de fier. Adica tot ce si-a dorit sotul meu. Pana cand intr-o zi (recent) mi-am luat o Barbie cu par lung si blond, cu rochie de printesa, cu pantofi, diadema, margele si alte accesorii. Ti-am povestit tie poate scap si eu de nebunia asta.

    Comentariu beton! Thumb up 23 Thumb down 0

  19. Mi-am mai adus aminte de o intamplare, fiind deja adolescent…Dupa “revolutie” mi-am dorit foarte tare o pereche de blugi…blugii “Piramida”!. Mamă, erau visul oricarui adolescent, era maximul in fashion prin ’90 si ceva… Nu am avut pana atunci blugi, imi doream foarte tare numai ca pentru parintii mei erau destul de scumpi, mai ales la noi in provincie. Se gaseau numai la cateva chioscuri, din aceea adusi din Turcia. M-am dus la ai mei sa le cer bani, numai ca m-au conditionat cu o nota buna la examenul de treapta a doua. Eram ultima generatie care dadea examenul asta si ai mei ma chinuiau cu invatatul. Am invatat, am fost cu o nota in primii 10 din liceu, iti dai seama ca a doua zi eram la taica-miu infipt in usa cu fata de “nu plec de aici fara bani de blugi!”. Mi-a dat 1.600 de lei (tin minte si acum, erau tot din aia de 100 de lei cu fata lui Balcescu) si mi-a spus pe un ton apasat: “Fii atent, daca-i pierzi, te omor! Sa nu vii acasa fara blugi!”. Stiti ce am facut? Am pus banii intr-un buzunar si l-am prins cu ac de siguranta! Vara fiind, nu aveam cum sa maschez acul ala, era unul mare ca pentru prins chilotii unei gagici din alea de care iti plac tie! Asa ca am mers prin tot orasul cu mana pe langa buzunar, fara sa o misc, de rusine sa nu se vada acul de siguranta! Mi-a tremurat mana, si aveam ochii in lacrimi cand am dat banii si mi-am luat blugii! Imi aduc aminte ca vreo luna nu i-am mai dat jos! Cred ca erau afara 40 si ceva de grade dar eu purtam cu mandrie blugii “Piramida”!

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Georgian, “Piramyde” se numeau. Am avut trei perechi. Eram ăl mai şmecher om din lume. :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • bufanti 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  20. Vechea poveste :” Dai banii pe prostii!!!” Fir-ar dar nu-s banii mei??? Asta a fost drama copilariei/adolescentei!!!! Si acum mai am “șocuri” de genul? dar imi trece repede cand ma bag in banii “altcuiva”?

    Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

    • @kya, a propos de banii altcuiva, omu’ ăla unde a dispărut de tot? 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Să facă bani ? ce n-ai ințeles??? Sunt femeie cu “sechele”…. Ce trebuie tratate prin ședințe de shopping? stai sa vezi câte are el de povestit(frumoase, fiindca el a vazut mereu partea frumoasa a lucrurilor?, deh, optimistul?)

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @kya, i-ai dat interzis aici, este? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • El muncește pe bune, nu ca alții care “visează la pistoale negre pe pereti”, daaaa????? interzis?????? vaaaaiiii “această afirmație ne doare”? păi eu i-am zis de blogul tău și cât am râs astă-vară citindu-ți “minunățiile”?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @kya, să-l aud eu că zice la fel. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai Are dreptate Kya..ea mi-a “divulgat” blogul tau pe care il citea de cele mai multe ori razand cu pofta 🙂
      Cat despre interzis… cand ne-om da noi interzis la ceva, tu ai sa cultivi ce vrei tu la ferma ta de pe luna.. (apropos..se mai vand locuri oare ? :)) ) si ai sa ne povestesti patanii de pe acolo 😉
      De citit stai linistit ca nu scapi asa usor de mine,te citesc zilnic! Doar ca e o perioada foarte aglomerata si la munca si acasa.. de exemplu,aseara dupa ce am infulecat ce ti-am trimis pe messenger, a trebuit sa curat centrala inainte sa fac focul.. apoi am reparat chiuveta la baie ca stropea pe langa sita cu led-uri 😀 apoi reparat sistemul de operare la “laptoc” ca datorita unui update nu mai functionau niste softuri de programare… pe scurt: cam busy.
      Dar, de regula, intre inlocuit un condensator si un circuit integrat,imi fac timp si de tine 😀 >:)
      Si legat de articolul de azi… ca tot mi-am facut timp sa iti scriu 😀 sa iti fac in ciuda? 😀 eu am avut doua pistoale! 😛 unul identic cu cel din poza si unul alb total. cel alb cumparat si cel negru luat la schimb pe o “masinuta de fier” la care se deschideau usile… stii tu despre ce vorbesc 😉 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Bogdan, stiu, dom’le, că esti pe fază. Tocmai de-aia fac mişto, ştiu că citeşti, nu ai timp să răspunzi şi te oftici. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • Ooooo you are my heroooo? my knight in shining armor? bravooooo?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Mihai Nu te umfla in pene ca se referea la mine la faza cu “heroooo” si restul 😉 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Bogdan, n-aş fi aşa sigur. Muhahahaha!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Mihai.. Aaaaaaaa,pai nu iti spusei man… aia era doar pentru miiiiine ce ai vazut in poza si nu e toata, acolo era doar un piiiiic (asta ca sa iti fac in ciuda si pofta mai mare 😀 🙂 )….. Pt ea e câh 😀 :))) Doamna nu serveste “porcarii” ca acelea.. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • 😛 Bag sama ca vrei sa te mai oftic ca aseara… hi hi hi

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • “Noi”(femeile) de obicei alegem pe cei ce “au”?(voință, bani, pistoale?) asa ca… 1-0 pentru Bogdan??

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @kya, ai uitat să menţionezi şi slănina de la Selgros. :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai.. Aaaaaaaa,pai nu iti spusei man… aia era doar pentru miiiiine ce ai vazut in poza si nu e toata, acolo era doar un piiiiic (asta ca sa iti fac in ciuda si pofta mai mare 😀 🙂 )….. Pt ea e câh 😀 :))) Doamna nu serveste “porcarii” ca acelea.. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Bogdan, pffffff… bietul de tine. 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  21. in 1988 aveam 8 ani, aceste pistoale erau must have pt. orice copil, mai ales ca vedeam destul de des western-uri, unii le primeau de mos gerila. eu am avut o sansa unica in cazul armelor de foc. am primit un pistol de metal cu capse. cum se gasesc acum. made in germany. ca sa va dati seama erau tehnologic cum au fost armele automate in comparatie cu muschetele, in cazul vostru, cu cremene. problema e ca am avut doar 6×10 focuri si nu am putut impresiona multa lume, cand ieseam prin spatele blocului, le explicam indvidiosilor ca gloantele nu se trag asa aiurea si pistolul sare din teaca (desi nu aveam asa ceva) doar cand vreau sa omor pe cineva, adica foarte rar.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Ciprian, când am văzut prima oară un pistol din ăsta despre care spui tu, am crezut că nu există nimic mai mişto pe lumea asta.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  22. Eu mi-am dorit foarte mult in copilarie masinuta cu pedale. Tatal meu stiind dorinta mea arzatoare a facut rost cu chiu cu vai de o masinuta cu pedale, din tabla, albastra. Nu iti imaginezi bucuria mea dar care nu a tinut foarte mult pentru ca din metru in metru ii sarea lantul si nu reuseam nicicum sa ma bucur de o plimbare sanatoasa cu ea. Frustrarea a fost imensa !!!!In fiecare zi o scoteam in fata blocului si incercam sa o fac sa functioneze. Drept urmare cand s-a nascut fetita mea, acum 10 ani ,cadoul facut la implinirea unui an,
    a fost o MASINUTA CU PEDALE!! Bineinteles ca era prea mica sa o foloseasca, nu era nici prea interesata de asa un CADOU dar eu nu m-am lasat….chiar daca creste si nu i se mai potriveste masinuta ii iau alta pe masura ei.!!! ii place sau nu are masinuta cu pedale!!!

    Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

    • @cristina, ai avut măsinuţă cu pedale??? Deja eşti idolul meu!

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  23. Trista povestea, chiar daca povestita intr-un mod amuzant. Citind ce ai scris si au comentat ceilalti imi dau seama ca am avut o copilarie si adolescenta frumoasa chiar daca luam bataie, din cand in cand cu furtunul de la masina 🙂
    Eu eram inebunita dupa dulciuri, prajiturile alea facute in laboratoarele cofetariilor, ma lipeam de vitrina si aveam o fata de milog mai ceva ca al meu golden retriver. Dar sunt fericita posesoare a unei mame ce lucra ca maistru la o scoala profesionala, sectia ospatar, cofetar, bucatar, asa ca baleam la prajituri doar pana erau scoase din cuptor. O singura data i-am spus mamei ca nu mai pot dupa ce mancasem jumatete de tava de eclere si o bucata zdravana de nuga.
    Hai ca ma duc sa-mi cumpar o amandina! :)) :))

    Sper ca aceasta amintire si faptul ca ai impartasit-o cu noi sa te faca sa apreciezi mai mult atunci cand ai parte de ceea ce iti doresti, nicidecum sa nu-ti mai exteriorizezi dorinta.

    Cred ca era fun daca fiecare din comentariu ar fi inceput:
    “Buna sunt ……… si cu toate ca mi-am dorit foarte tare…… nu am avut parte” :)) :)) :))

    A vedea/constientiza ca sunt si altii ca tine ajuta 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

  24. Eu nu-mi amintesc sa fi avut vreo dezamagira asa de mare, dar omu’ meu e marcat si-acum de doua traume de-astea.
    Isi dorea f mult o geaca de-aia de fas subtire, “foita de ceapa”. Greu, greu, a convis-o pe ma-sa, invatatoare, dar ea nu stia exact cum arata. Si cand sa plece s-o cumpere, cand sa iasa pe poarta, tocmai trecea unu’ imbracat cu-asa ceva si asta a’ meu i-o arata. Cand a vazut soacra-mea “minunea” s-a intors scurt pe calcaie, zicandu-i ca ea nu da bani pe-asa o porcarie. Si n-au mai plecat la cumparaturi.
    Omu’ a facut temperatura in seara aia, de suparare.
    Cand a devenit parinte, i-a cumparat lu’ fi-miu tot ce-a vrut asta si-nca multe pe deasupra. Si cu toate ca-i adult acum si fi-miu, tot ii mai cumpara multe-multe. E-adevarata vorba aia cu sechelele.

    Comentariu beton! Thumb up 12 Thumb down 0

    • @moatza, săracu’ om, auzi să se întoarcă din drum. Pffff…

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  25. Pistolul tau la mine au fost ghetele de patinaj, pe la 5-6 ani eram pasionata de patinaj si-mi doream din tot sufletul o pereche de ghete (fara patine pt. ca pe vreamea aia eram la tara:-)))… bun, i-am tot spus mamei si tot traiam cu speranta ca-mi va cumpara. Intr-o noapte visez ca-mi cumparase mama ghetele…a doua zi, dupa ce m-am dat jos din pat (fiind convinsa ca visul meu era de fapt realitate) am rascolit casa sa gasesc locul unde mi le ascunsese mama… aproape o ora am cotrobait plangand, peste tot, prin toate sifonierele, prin toate cotloanele… Evident ca nu le-am gasit, si acum imi aduc aminte cum mama imi tot repeta saraca: Mai Cami, tu ai visat mama… nu ti-am cumparat!

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Camelia, pfuuu, acum îmi aduc aminte cât de nasol e să visezi ceva şi să pară real. Am păţit-o şi eu de multe ori, dar erau despre bani. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  26. Imi doream multe in copilarie ,dar deoarece { prin conjunctura vietii } ,am crescut intr-o casa de copii { si nu-mi-e rusine sa o spun } , nu aveam nici cui sa le spun ,si nici cum sa mi se indeplineasca. Dar ca si amintire , stiu ca cel mai mult imi doream sa am BANI ,pentru ca in camin ne dadeau cam de toate . in afara de bani{ de eram copii statului }. Intr-o zi cand aveam vreo 8 ani , ingrijitoarea ma striga ca a venit cineva la mine . Am ramas ,surprinsa pentru ca la mine nu venea deobicei nimeni .Ma rog, merg sa vad cine este ,era o femeie ca s-a prezentat a fi mama mea { nu am avut nici o reactie },.A incercat sa ma pupe ,sa stea de vorba cu mine ,iar dupa ce s-a terminat vizita m-a intrebat ce vreau sa-mi cumpere . I-am zis ca nimic ,dar sa-mi dea 25 de lei , era mai important sa manac niste gogosi super cu celelalte fete { la care mai veneau parintii }. Reactia ei a fost soc pentru mine ,cand a spus ca nu-mi da ca bla,bla bal .Pana la urma i-am obtinut ,cu mici santajuri “emotionale “. A plecat si am revazut-o cand aveam 18 ani .De aia cand am avut copiii mei nu le-am refuzat aproape nimic .

    Comentariu beton! Thumb up 30 Thumb down 0

    • @dede cati, pfuuu, povestea asta ar merita un articol separat.

      Îţi place sau nu: Thumb up 10 Thumb down 0

    • @Mihai . Vrei sa incerc ??? Doar ca nu stiu cum sa fac sa ti-o trimit .

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @dede cati, da, într-o zi când esti liniştită şi te chinuie talentul, încearcă să pui în scris. Vedem ce iese.

      Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • Cati, sunt un bărbat de 40 de ani, am barba care a început sa albeasca pe ici, pe colo…dar mi-au dat lacrimile citind povestea ta…Ma gândesc ca pistolul lui Mihai si tot ceea ce mi-am dorit eu atunci când eram copii sunt niste mofturi fatarnice…Sa cresti fără parinti, intr-o casa de copii din perioada comunista a fost o trauma dincolo de puterea noastră de intelegere! Însă faptul ca scrii atât de frumos si ca ti-ai întemeiat o familie cu copii, dovedeste ca esti o femeie puternica si cu mai multi oameni ca tine tara asta ar fi fost cu muuuuult mai frumoasa! Respect!

      Comentariu beton! Thumb up 17 Thumb down 1

    • @dede cati..o spun cu tot curajul…m-ai vazut in poze, cred, pe fb…ia vazut ce fata de killer am…:))…iti imaginezi ca nu ma impresioneaza mare lucru in lumea asta si, am vazut destule, dar, cand am citit randurile tale, mi-au dat lacrimile…le-am oprit ca sunt la serviciu si nu se face, dar, te rog sa scrii si a ii trimiti lui Mihai …merita sa citim, chiar daca va fi o poveste trista, macar, noi, cei care citim, o vom aprecia asa cum merita…eu chiar te rog sa scrii…lasa talentul, ca asta nu conteaza..scrie exact cum iti vine tie, fara sa te gandesti la nimic altceva decat la povestea in sine..garantez ca va aveam minim 2000 de cititori…

      Comentariu beton! Thumb up 13 Thumb down 0

  27. Mai revin cu o chestie (da’, am acest prost obicei??). Observ ca sunt multi care isi “terorizeaza” copiii cu chestiile pe care ei, la timpul lor, si le-ar fi dorit. Foarte bine! Eu fac la fel. Nu e pentru mine bucurie mai mare decat sa merg in raioanele sau magazinele cu jucarii. As vrea sa le pot cumpara piticilor mei tot ce eu nu am avut fiindca nu existau sau nu erau bani. Si, da, ma joc acasa cot la cot cu ei.??
    Cat despre cei care sustin ca n-ar trebui sa-i alintam, sa le oferim tot ce putem ca ii invatam prost , ca pe vremea noastra etc……nu va suparati, dar ce reprezinta smartphoanele, tabletele, pc-urile, masina personala, hota, jacuzzi, Johnnie Walker, tigarile “straine”, cluburile si barurile unde dai 10 lei pe un….ceva, hainele, caruciorul plin de prostii din hypermarket, fitness, spa, lcd, plasme,dvd playere si lista poate continua? Astea sunt “jucariile” adultilor. Parintii nostri nu prea le-au avut. Asa ca, hai sa nu fim ipocriti. Daca noi ne permitem aceste jucarii, desi unii au trait si fara ele in trecut, de ce i-am priva pe copii de jucariile lor? Cand tu, ca parinte, dai 1500 lei pe un smartphone sau tv, dar nu-i iei copilului un lego (sa zicem) de 200 de lei fiindca e o “prostie” scumpa (cunosc cazuri), nu inseamna ca il inveti valoarea lucrurilor, ca il educi sa fie modest, nu. Inseamna ca esti un tampit egoist si zgarcit, pentru care copilul reprezinta doar o bifa pe o “to do list”. Mor cand ii/le vad cu haine de firma de milioane, cu telefoane si masini smechere, cum se duc in Doraly sa cumpere chinezarii ieftine si proaste pentru “da-le dracu’, sunt niste prostii de care ma impiedic prin casa. Nu-i trebuie mai mult!”

    Comentariu beton! Thumb up 18 Thumb down 0

    • @Ionut, credeam că nu mai există Doraly. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Mihai, exista. ?? Am cumparat prin vara o imitatie ieftina de lego de acolo, am stat impreuna cu fi-miu vreo 2 ore sa o montam (era un avion), lipseau piese, unele nu se potriveau, schema era incompleta. In sfarsit, dupa 2 ore, copilul a inceput sa miorlaie ca vrea avionul (deh, are 4 ani!), eu mi-am imbogatit colectia de injuraturi, asa ca i-am facut vant la gunoi si m-am dus sa ii iau un avion din lego…lego. A fost prima si ultima jucarie luata de acolo. De aia am scris chestiile de mai sus. Si nu prea as vrea ca piticii mei sa aiba “sechelele” pe care le avem noi cu pistoale, blugi, chitari, biciclete si masinute cu pedale. Asta nu inseamna ca fac risipa dar nici nu vreau sa aiba 5 jucarii urate si…atat.?

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

    • @Ionut, să pui mâna să-i înveţi să-mi citească blogul! 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Sau 3000 pe un smartfeon sau 6000 pe un tembelizor…. Da’ astea-s ptr tata! 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  28. Imi aduc aminte pantofiorii rosii de lac, cu bareta, ca cei purtati de Dorothy din Vrajitorul din Oz, aveam vreo 6-7 ani si m-am ridicat in fund noaptea, in somn, de parca ii tineam in mana, si cu cealalta ii mangaiam si spuneam: “Vai ce frumosi sunt, si sunt rosii!”, i-am visat, la propriu. S-a inmuiat mama, si a fugit a doua zi sa ii cumpere, ghinion, nu mai erau. 🙁 Mai era vesnica bicicleta promisa daca invatam bine, am luat premiul I din clasa I pana in a XII-a, si nu am primit bicicleta. Haine noi aveam rar, de care ma bucuram enorm, mai toate erau “mostenite” de la surori. Mi-am cumparat bicicleta mai tarziu, si pantofi rosii, desi nu indeplinesc dorinte, ca cei ai lui Dorothy. 🙂 In ciuda lipsurilor, consider ca am fost un copil fericit, cumva intelegeam ca nu se poate.

    Îţi place sau nu: Thumb up 8 Thumb down 0

    • @Lola, greu cu cinci copii, greu de tot. Îi înţeleg pe ai tăi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Asa este. Cred ca au facut maximul pe care il puteau face pentru noi, avand in vedere vremurile, resursele si posibilitatile. Cum am spus, am fost un copil fericit, mai fericit, cred, decat jumatate din scolarii de azi cu “aifoane” . 🙂 Asta nu inseamna ca nu mi-am dorit lucruri, doar eram copil, iar unele mi le amintesc si azi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Lola, nu ştiu cum m-aş fi împăcat cu “rămasul lucrurilor” de la fraţii mai mari. Cred că e niţeluş frustant.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Na, ca incep ca imi amintesc lucruri 🙂 Ramasul ca ramasul, dar purtatul aceleiasi geci, sora pe o fata, eu pe cealalta (misto geaca, cu doua fete) m-a deranjat un pic 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Lola, da, da, nasol. Şi când o voiaţi amândouă cum procedaţi?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Ne-am descurcat noi o luna – doua, pana au apucat parintii sa ne mai cumpere o geaca 🙂 Eu mergeam la scoala dupa-amiaza, ea o lua dimineata si seara uneori, ca era mai mare si incepuse sa mai iasa. Era naspa caci ea era cea mai apropiata de varsta cu mine, iar celalalte geci din casa erau prea mari pentru mine 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Lola, ah, a fost o situaţie provizorie. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  29. Eu aș vrea să istorisesc altceva legat de celebrul pistol cu capse. Toată copilăria am fost băiețoasă, drept pentru care stocul meu de jucării conținea motorașe, tractorașe, puști, pistoale, armate întregi de soldăței, indieni și cow-boys din plastic, o colecție de mașinuțe (bineînțeles, din plastic de o calitate îndoilenică), mingi etc etc… și o singură păpușă. Ca sa nu mai vorbesc despre chestii artizanale cum ar fi stații de emisie-recepție modelate din pământ, săbii din bețe (sau din trunchiul bradului după Crăciun) și alte alea.

    Ei… nici pe la 14 ani nu mi se bagaseră mințile în cap prea mult. Clasa a opta, anul de grație 1989, ai mei croiți să mă dea la Pedagogic. Ne apucam noi frumos de treaba… inclusiv cu meditații la sport, frate, ca se dădeau eliminatorii… După proba la desen, plec cu mama spre casă și trecem pe la libraria din colțul străzii pe care era liceul. Și cad pe capul ei să-mi ia pistol cu capse :D. Da, fată de 14 ani, în examene la liceul Pedagogic, aspirantă la o carieră de educaror… eu vroiam pistol cu capse! Da’ și mama… a avut fix atâta minte cât să mi-l și ia!

    În următoarele câteva zile l-am plimbat ca pe sfintele moaște după mine cam peste tot. Inclusiv mergând cu mama la școala unde preda; copiii intraseră în vacanță, profesorii erau încă în activitate iar eu mai aveam câteva zile până la examenul la română. Eu plimbam pistolul, mama comentariile pe care ar fi trebuit să le învăț, dar de care îmi era atât de drag, că aș fi făcut orice altceva. Și chiar făceam altceva :D.

    Mama, pe scaun la catedră, se chinuia să îmi bage în cap măcar un citat-două (nu mai știu din ce, parcă din Geo Bogza), eu, în primul rând de bănci, mă uitam după muște. Și mă jucam cu pistolul. Și că tot a zis Mihai că trebuia chiar să ai noroc ca să-ți ia foc o capsă… Ei bine, măria mea puiul pădurii a avut noroc. De trei ori la rând. În mijlocul unei fraze meșteșugite dintr-un comentariu esențial pentru propășirea mea viitoare și stârnind niște ecouri de grotă în clasa aia goală, cu o acustică perfectă pentru așa ceva. Mama a sărit, efectiv, de trei coți în sus și i-a mai sărit și muștarul în așa hal încât a început să înjure (ce-i drept, cu o eleganță de limbaj demnă de invidiat) și pe cine a tras cu pistolul, și pe cine l-a cumpărat.

    …Eh, de atunci au trecut atâția ani de nici măcar nu-mi mai vine să-i număr… Iar eu tot cu mințile pe coclauri :). Azi am colecție de mașinuțe de fier Burago, de soldăței de plumb, vreo trei pistoale cu capse d-alea șmechere, minge de basket de piele… și fac presă auto. Deci cred că și comentariile alea au folosit la ceva.

    Comentariu beton! Thumb up 14 Thumb down 0

    • @Raluca, ai trei pistoale cu capse??? Moamăăă!

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Nerușinare curată din partea mea! 😀

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Raluca, iegzact. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  30. @Mihai…super postul…Eu vin cu alta poveste, asemanatoare cu a ta…pe scurt:

    Cred ca eram in clasa a IV-a, undeva, deci vreo 10 ani, cand am vazut in casa unui copil cu care ma jucam o masinuta din fier, din alea careia I se deschideau usile, doar 2, cele din fata…era cea mai tare masinuta pe care o vazusem vreodata….cert este ca nu am dormit vreo saptmana, cu gandul la ea, sau una ca ea….bine intles ca nu am gasit pe nicaieri, caci nu se gaseau de vanzare, stii ce spun….anii ’85…

    Credeti ca m-am lasat???? Noooo..dupa ce am colindata tot orasul Piatra Neamt, basca acu trenul la bacau, o zi intreaga umblat prin magazine, nu am reusit sa gasesc….

    Boonnn, zis si facut..intors acasa, am pus in aplicare un plan diabolic…pe scurt, I-am furat pustiului masinuta…cum? nu divulge secretul…cert e ca planul meu a fost infailibil…nu am luat in considerare nasul de detective al tatalui meu…a aflat omul ce si cum in 10 minute…un sut in cur si m-am prezentat la usa oamenilor cu masinuta, mi-am cerut iertare, evident rosu ca dracu….faza tare a fost facuta de taica-su, care era pompier….mi-a zis zambind….”Daca I-ai fi cerut-o lui Stefan, sigur ti-ar fi daruit-o, asa….” …tu intelegi ca, dupa 30 de nia tin minte masinuta aia si vorbele omului? Inutil sa spun ca a fost singura data in viata mea cand am luat ceva ce nu-mi apartinea…

    Buuun, asta nu e tot…masinuta aia m-a obsedat in asa hal, incat, in 2004, cand am pelcat in misiune si am vazut un magazine de jucarii chinezesti in Kosovo, ce credeti ca am facut?

    usor de ghicit..AM CUMPARAT fiecare model de masinute din fier pe care le-am gasit….cert e ca acum, am o colectie de 572 de masinute 1/32, 24 de 1/16 si 32 de masinute 1/8…le-am facut si vitrine din sticla…:))

    Aaaa, mi-am mai adus aminte de o faza…am avut un tir, nu stiu daca tineti minte, era la 36 de lei, cu remorca alba…mi l-au aruncat ai mei cand au facut curatenie…evident, acum am 56 de tiruri, machete 1/32…:))

    hai sa fiti iubiti!

    Comentariu beton! Thumb up 16 Thumb down 0

    • @SorinB, daaaaaa, ştiu tirurile alea. Avea unul de la mine din bloc. Ce-l mai invidiam. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  31. Un singur lucru mi-a rămas de atunci(copilaria, deh), ursulețul meu de pluș umplut cu…..rumeguș! Da, îl iubesc, așa chinuit și cusut?

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 1

    • @kya, păi pune-i poza aici. Urc-o pe imgur.com şi pune link-ul, să-l vedem şi noi. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  32. Mi-am mai adus aminte de ceva…super tare….tot pe vremea celor 11-12 ani, mi-am dorit patine de gheata, cum aveau toti copiii de la mine din bloc…am fost cu uratul, colindatul, am facut cumparaturi la vecini si pastram restul, etc…cert e ca am strans 400 de lei, cat era perechea de patine, si, cand sa ma duc sa le cumpar (le vazusem la magazinul Petrodava), nu AM MAI GASIT BANII…mi-i luasera ai mei “cu imprumut”, ca aveau nu stiu ce cacat de facut…evident ca nu i-am mai vazut si nici patinele nu le-am avut niciodata…

    Boon, nimic nu e pierdut…in 2007, in ianuarie, cand am venit din misiune, mi-am luat patine…la cat de berbec am fost, mi-am luat din alea de hochei, rotunjite…ei bine, in fiecare an, iarna, am fost la patinoar…cel mai tare am fost anul trecut…are sora mea o postare pe fb, unde sunt eu protagonist…mandru de tot si gratios ca o gazela…la alea 120 de kile..arat emential cu 2 pull-over-e pe mine si 2 perechei de pantaloni…

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 0

  33. Eu mi-am dorit ani de zile un sot pentru Barbie, mai exact Ken. Multa vreme a fost din categoria vise pentru ca il vedeam doar in reclame la tv la posturile straine, pana cand am vazut unul la un magain de jucarii de la noi din oras. Mi-au facut ochii ca la pacanele, dar pentru ca nu mi se cumparau chestii asa fara motiv, mi-a promis bunica (,) ca mi-l cumpara ea cadou daca iau premiul I. Copil studios, am luat – evident – premiul I (eram in clasa a 5-a). Atata ca atunci cand s-a dus bunica sa mi-l ia, nu mai era. Deh, oras destul de mic, un singur magazin de jucarii, marfa adusa din Pasti in Craciun in primii ani dupa Revolutie. Cert e ca am ramas fara Ken pana cand doi ani mai tarziu mi-a adus tata din strainatate un sot pentru Barbie. N-a mai contat ca in clasa a 7-a deja nu prea ma mai jucam cu papusi, m-am reapucat o vreme doar de dragul lui, i-am facut lui Barbie rochie de mireasa, le-am facut nunta, poza (!), chef monstru pe covor cu toate pseudo-Barbie-ile pe care le mai aveam, delir total :))

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Rox, simt eu că n-a mai avut acelaşi farmec. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  34. Cat scormonesc eu prin amintiri si tot nu-mi amintesc sa-mi fi dorit ceva cu ardoare , poate si din cauza ca nu eram lasata afara sau sa am prieteni ( biciuita rau ) si astfel nu vedeam nimic in jurul meu .Sau din cauza familiei in care certurile erau la ordinea zilei si a nepasarii cu care eram tratate amandoua surorile, nu tin minte nici o jucarie din copilaria mea dar ce tin minte este ca citeam tot ce prindeam . Urata copilarie…lasa ca acu compensez !

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Mary, păi povestea ta este mai tristă decât a mea. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  35. Hey, ți-am descoperit blogul de vreo 2 luni si pentru că mi-a plăcut cum scrii am tot citit si din urmă.M-am abținut să nu comentez la articole din martie 2013…dar azi mă mânca tastatura. Pistolul tău cu capse mi-a adus aminte de o întâmplare de când aveam vreo 6 ani..Au trecut ceva ani de atunci, vreo 18,dar eu încă am clar în cap imaginea, magazinul, toată faza.
    Ai mei au pornit de jos. Au plecat de la țară, au avut venituri modeste. Mama s-a ambiționat să facă și facultatea. La distanță, că așa își permitea, dar a făcut-o.Nu era ca acum, toti cu diploma în buzunar. Pe mine m-au avut repede. Am stat inițial cu gazdă, într-o cămăruță, apoi au reușit să cumpere un apartament cu 2 camere. Nu o duceam bine, dar ei încercau să facă să nu îmi lipsească nimic. Într-o zi, mami voia să se ducă la magazin să ia pâine. Am insistat să merg și eu cu ea, deși nu voiam ceva anume. N-am știut că adunase absolut toți mărunțeii din casă să aibă pentru pâine și că ăia erau singurii bani. La magazin mi s-a făcut poftă de smântână. I-am cerut, mi-a zis că nu are bani. N-am făcut scandal, dar am început să plâng. A ieșit si maică-mea plângând din magazin.De ciudă, de necaz că nu și-a permis să îmi ia o smântână. Nu știu, poate pare o prostie, dar faza asta a schimbat ceva. Eram mică, dar am conștietizat atunci că ai mei nu aveau și niciodată nu am făcut scandal când nu mi-au luat ceva. Pe de altă parte, și ei au fost de gașcă…când aveau banii respectivi îmi luau ce mi-au promis. Singura pe care n-am primit-o niciodată a fost păpușa Barbie ”originală, căreia i se îndoiau mâinile și picioarele”. Dar nu eram necăjită, știam că dacă ar fi avut cu ce, mi-ar fi luat-o. Și așa am crescut, știu că dacă îmi doresc ceva și am răbdare, îl voi primi. Nici nu sunt absurdă, știu că ultimul model de iphone și pantofii de la Louboutin nu se încadrează în bugetul familiei, știu unde se termină plapuma. Mda, încă sunt pe banii părinților, că e lungă a naibii Medicina :)). Acum sunt mai mare, încerc să nu le mai cer lor toate prostiile.Strâng încet încet din banii de buzunar și îmi iau.”Câte una și pe rând”, cum zice tata.
    Fazele astea care par mărunte ne formează ca oameni.Iar legat de ultima parte a textului tău, nu-ți înnăbuși dorințele doar de frica de a nu fi dezamăgit.E bine să îți dorești. Da, e nașpa, nimănui nu-i convine când nu-i ies planurile, dar și când ies și te bucuri ca un copil ?!

    Comentariu beton! Thumb up 11 Thumb down 0

    • @OanaM, păi crezi că o fac conştient?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @OanaM, ah, şi mulţumesc pentru cuvintele mişto.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Cu drag.
      Nu o faci conștient, dar să încerci să prinzi momentul când îți spui ” eh, lasă că nu-i chiar așa important, nu îmi doresc chiar atât de mult” deși în adâncul sufletului stii tu că îți dorești, și să schimbi cu ” ba chiar vreau asta și o să am, adică eu ce am, sunt mai prost?” …Bine, acum să fii și tu realist, că dacă îți propui sex nebun cu Angelina Jolie sau ceva de genul, s-ar putea să dispară-n neant ca și pistolul :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @OanaM, adică? Poate dacă o mai vreau eu pe Angelina, după ce mi-a făcut cu Brad Pitt ăsta. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 6 Thumb down 0

    • @OanaM…vezi tu, putini parinti inteleg sa se tina de cuvant, atunci cand promit ceva….ei au impresia ca acei copilasi vor uita..probabil ca da, lucrurile marunte sunt destinate uitarii, dar, intotdeauna vor fi promisiuni pe care le vor tine minte…eu am zis clar..atuni cand voi avea copii, prefer sa nu promit decat ceea ce stiu si sunt in stare sa fac ….oricum, un plus pentru postul tau..mi-a placut si sa stii…esti o norocoasa….:)

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • Mulțumesc. Da, deși sună aiurea să o zic așa, sunt o norocoasă. Nu am simțit vreodată, copil fiind, ca ai mei să mă dezamăgească.Am și știut ce și cât să le cer, astfel încât să nu promită aiurea, iar când era groasă ziceau ”vedem”, dar acel ”vedem” nu însemna neapărat ”nu”. Așa sunt și eu , cu greu rostesc ”promit” dacă nu sunt sigură că mă țin de cuvânt. Chiar înseamnă ceva pentru mine. Si clar viitorilor mei copii nu o să le promit marea cu sarea, doar așa ca să mă aflu în treabă și să simt cum îi dezamăgesc apoi. Dacă proprii părinți te lasă cu ochii-n soare, ce pretenții să ai de la alții?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Tata înca mai face d-astea… zice „da-da, facem” și pe urma așteaptă să-mi treaca :D. Și am 40 de ani!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  36. Sâc sâc, eu am avut. Și ce mai pocneam cu el !!! Perfect pentru o domnișoară în devenire ! ???
    (nah, că m-am gândit să comentez și aici nu numai pe Facebook… ???)

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Elly, păi aşa să faci şi de-acum. Că Facebookul este efemer. Vezi cum am dat-o pe asta? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  37. Am stat sa ma gandesc ce mi-am dorit ca si copil cu aceeasi ardoare ca si tine in cazul pistolului. Absolut nimic nu imi vine in minte. Nimic material, ca dovada eu sunt singura persoana din univers ce nu stie sa mearga pe bicicleta, pentru ca nu mi-a trecut prin minte sa cer un astfel de cadou. Tot ce imi doream era timp cu parintii mei. Pentru ca munceu foarte mult si in crese si gradinite erau multe cazuri de meningita,ai mei au decis sa ma dea in grija unei familii. Famila respectiva avea trei copii, iar eu eram al patrulea. Dar asteptam ziua de sambata ca si cand venea de fiecare data Craciunul. Atunci ma luau ai mei acasa.
    Imi aduc aminte ca intr-un an a picat ziua mea in timpul saptamanii si eu am crezut ca am voie acasa. A venit mama, a adus un tort superb cu multi trandafiri de zahar, eram lesinata dupa trandafirii aia. Mi-a dat cadoul, un leagan de papusi din lemn si eu tot asteptam sa plecam. Atunci cand mi-a zis ca eu trebuie sa raman acolo, pentru ca a doua zi trebuia sa mearga la serviciu, am plans pana am adormit.
    Alta data trebuia tata sa ma ia in timpul saptamanii si sa mergem sa imi cumpere pantofi. Eu eram atat de agitata incat nu am putut sa dorm la pranz. Cand a intrat doamna la mine a vazut ca nu dormeam. Evident ca m-a amenintat ca nu mai am voie sa plec cu tata daca nu dorm. Niciodata nu mi-am dorit mai mult ca atunci sa imi cumpar pantofi. Cred ca de aici mi se trage meteahna de a cumpara des pantofi ;).

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Ana R. vin in fata ta si recunosc…si eu am boala sa cumpar pantofi..in copilarie, ai mei s-au chinuit mult de tot si pantofii erau trecuti pe locul 3-4. Acum, am o garderoba in care gasesti, de la stanga la dreapta: costume, vreo 10, cred, fiecare cu perechea lui de pantofi, care se asorteaza, dupa care vin camasile cu maneca lunga (vreo 35-40) si cele cu maneca scurta (tot vreo 35-40). Imi aduc aminte ca mi-am luat din Kosovo, in 2008, vreo 5 costume si 50 de camasi…nebunie totala….aaa, si sa nu uit…pe langa pantofii de la costume, mai am vreo 7-8 perechi…sa fie…:)). Plus boala pe cravate..pe astea nu le-am numarat, dar cred ca sunt vreo 30 si ele…cred ca suntmai rau ca o femeie….:))

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • WOW! Mai rar sa citesc despre garderoba unui barbat! Si inca una “sanatoasa”… De apreciat!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @SorinB, oau! Dar la munca porti uniforma sau esti civil? Adica ai colectie de masinute, camioane si cravate!

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ana R. La munca merg la costum. Aici, in misiune, port uniforma. Colectia de masinute si tiruri e o pasiune maaare de tot

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ana R., copii râzgâiţi. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai, e vorba de tine? 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Ana R., şi de mine. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @ Ana R. povesti ca astea te fac sa le dai naibii de obiecte si sa mergi sa-i imbratisezi pe cei dragi si sa-i scoti la o cafea / prajitura / film ce-o fi.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Rox, cam așa! 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  38. Și eu ca tot omul…pe vremea ”ailaltă”. Mulți copii, venituri puține, ”nu mai da banii pe prostii”…portocala, ciocolata, hăinuțele împărțite, ioc bicicletă sau altele…bifez tot de pe listă, dar cu oarecare detașare, fiindcă acum îmi dau seama că erau chiar vremuri grele. În plus, m-am setat de mică să nu am așteptări prea mari, deși atunci când am putut am mâncat o tonă de portocale, m-am îndopat cu ciocolată și încă îmi cumpăr în draci pantofi de zici că sunt miriapod. Totuși…mulțumesc vânzătorului de la tutungerie, că altfel rămâneam în ziua asta mohorâtă fără povestea ta minunată. Supercalifragilistic!

    Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

    • @Paula, dacă o fi fost el de vină. Naiba ştie ce s-a întâmplat acolo. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  39. Eu mi-am dorit masinuta cu pedale, dar in asa hal, ca si aum ma uit lung dupa cate un copilas care se da in asa ceva.

    A propos de celebrele masinute de fier: aveam in clasa un coleg pe care il invidiam in secret pt. ca avea rude in Germania, desi altfel eram prieteni destul de buni. Ei, intr-o zi de noiembrie 1988, cu un an inainte de revolutie, m-a invitat la el acasa (nu avea frati si parintii erau la serviciu) si acolo am vazut COMOARA: un set de masinute de fier intr-un cofraj de pastic, 24 de bucati. Va dati seama ca am balit o ora numai langa ele, le-am luat pe toate “la mana”, incercat suspensiile (fara suspensii erau degeaba!), cum ruleaza, etc. Rahatul din cozonac (ca tot vin sarbatorile) a fost ca mi-a dat sa beau coca-cola din CUTIE ! Da, deci din cutie, pe care m-a lasat pe mine sa o desfac ! Ce-i drept am plecat de acolo putin dezamagit, pentru ca mi-a aratat niste banane ambalate cate 4 si nu mi-a dat niciuna pe motiv ca maica-sa le numarase si nu avea nici el voie sa dea iama in ele. Ce-i drept, asa am invatat ca in viata nu le poti avea chiar pe toate !

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 0

    • @AlexB, da, frate, uitasem de chestia cu suspensiile. Da, fără ele erau degeaba. :)))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  40. Sincer, eu am avut tot ce mi-am dorit, de multe ori le primeam fara sa stiu ca mi le doream! Un exemplu, asa la rece, nici nu stiam ca mi-as dori sa am televizor in dormitorul meu, pana cand l-am gasit… cred ca prin ’93-’94, aveam undeva la 5-6 ani… si da, stiam sa citesc inainte de a incepe clasa intai 😀 Nu-l primisem pe post de mobilier, dar a avut rol de mobilier, pana am mai crescut si au aparut posturile de muzica…
    Nu a fost vorba de: “daca eu n-am avut parte, lasa sa aiba copilul” si parintii mei, la randul lor, primisera tot ce voiau/doreau, in orice caz, mai mult decat ofereau acele vremuri.
    Si totusi… desi avusesem “patine pe rotile”, vreo 3 Pegas-uri, care au ajuns pe la alti copii (de-abia prin adolescenta am invatat sa merg pe bicicleta), trotineta, patine, role… ce nu mi-au cumparat ai mei a fost, placa de skateboard, dar si-aici, cred ca mama a fost cea cu “NU”… deh, “daddy’s girl” 😀 Dar, as minti sa zic ca asta a fost vreo trauma, mai ales in urma celor citite pe-aici… pur si simplu, n-a fost sa fie si stiau ai mei cum sa faca sa nu ma supar… un nou album Queen, George Michael, Gipsy King, Modern Talking, Ace of Base si uitam pana data viitoare, cand reluam procesul de exchange :))
    .

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Scorpya Cristina, bine că-mi faci în ciudă. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Mihai, crede-ma, ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa-ti fac tie in ciuda sau altcuiva. Si-acum mai tanjesc dupa placa de skateboard si vorba aia, am tot avut ocazii sa-mi cumpar, dar sincer la 13-14 ani nu ma mai vedeam cococata pe asa ceva, daramite acum :))

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Scorpya Cristina, da, mă, glumeam. Ar fi fost culmea să-mi faci în ciudă. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  41. Vai ce amintiri… Eu imi doream cu disperare cate ceva si dupa ce-l obtineam intr-un final apoteotic, sa dea naiba daca ma puteam bucura mai mult de cateva ore de obiectul respectiv:
    – curcubeul de plastic (http://pix-media.s3.amazonaws.com/blog/864/ScreenShot2014-12-03at2.12.39AM.png) – l-am stricat la o ora dupa ce mi l-a adus mama; de frica sa nu ma certe cand il vede facut praf, l-am aruncat la gunoi direct si am reusit sa ma autoconving ca de fapt nu am avut niciodata acest curcubeu
    – coarda (de sarit) – era in culori neon si eram vedeta blocului cu ea; a doua zi dupa ce mi-a cumparat-o mama m-am trezit cu noaptea in cap special sa ies mai repede in fata blocului sa sar coarda; era dintr-un plastic moale si s-a taiat exact la jumatate, dupa ce am sarit cu ea fix de 5 ori, pe un asfalt unde se pare ca erau si niste cioburi
    – adidasi cu LUMINI! – erau cele mai frumoase incaltari pe care le vazusem in viata mea; din acest motiv, cand, in sfarsit s-au hotarat ai mei sa mi-i cumpere de la taraba din piata, i-am mintit pe ai mei ca imi vine perfect singura masura care mai era disponibila (desi eu purtam cu un numar mai mare); s-a dezlipit talpa “la” ale naibii chinezarii in ziua in care mi i-au cumparat
    – minge nou-nouta “de basket” – de bucuroasa ce eram ca am primit asa minunatie, m-am dus in curtea scolii chiar in ziua in care mi-a adus-o unchiul meu ca sa ma vada toata lumea cu ea si sa ma invidieze. Baietii mai mari mi-au aruncat-o ireversibil pe scoala (efectiv pe acoperisul scolii).

    Adica nici nu stiu ce e mai nasol :))) sa iti doresti cu ardoare un lucru si sa nu ajungi niciodata sa-l ai sau sa il ai, sa te bucuri de el maxim 2 ore si sa-l vezi cum se strica sub ochii tai!

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @Roxana, măcar l-ai avut, chiar dacă numai două ore. E mult mai mult decât nimic.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  42. Eu,cam tot pe la 10-11 ani,am primit cadou de ziua mea de nastere,un clasor chinezesc si câteva plicuri cu timbre,cum se gãseau pe vremea aia,pe la toate magazinele filatelice sau la oficiile PTTR,toate ștampilate,din serii diferite si cu multe dubluri. Dupã câteva luni de “experiențã” filatelicã si schimb de dubluri cu alți “filatelisti” de soi din curtea blocului,am aflat eu,cã PTTR-ul emite cu regularitate serii noi de timbre,neștampilate si care se comercializau doar prin magazinul filatelic.
    La vârsta aia nu mã dãdeau bani afarã din casã,cum de fapt nici acum nu mã dau,așa cã a trebuit sã aștept Crãciunul si Anul Nou,pentru cã atunci mã scoteau ai mei la produs cu sorcova,pe la toate rudele și fãceam câteva sute bune,pe care mã lãsau sã le cheltui dupã bunul meu plac.
    Proaspãt “îmbogãțit” nu a mai trebuit decât sã astept câteva zile sã fiu dus la tuns, la frizeria de lângã magazinul filatelic,dupã care,i-am spus mamei cum vreau sã-mi cheltui averea.
    Am 43 de ani si îmi aduc aminte perfect cele 100 kg ale vânzãtoarei de un metru jumate’ ,cu pãrul blond,permanent si cu un kil’ de pudrã pe fațã,pe care am mai vizitat-o lunar,de 4-5 ori,si care de fiecare datã ne-a spus acelasi lucru: nu existã domne’ timbre neștampilate si colițele de care vorbiți voi.
    Dezamãgire mai mare nu trãisem pînã atunci.Existau,le vedeam la alți copii,eram obsedat de ele,dar un butoi de slãninã,ne spunea altceva. Normal cã dupã a doua sau a treia tentativã,maicã-mea chiar era convinsã cã doamna știe ce vorbește,asa cã dacã nu plângeam cu spor,nu o convingeam sã intre în magazin.
    Dupã câteva luni,când banii s-au dus,mi-a iesit si filatelia din cap,dar doar pentru câtiva ani, pentru ca pe la 19 ani sã mi se punã piticul din nou pe dânsa,dar mult mai serios. Asa cã m-am înscris într-un club filatelic,unde ce crezi cã am aflat de la filatelistii cu experiențã??? Cã butoiului de slãninã,ar fi trebuit sã-i duc un pachet de Kent,o cutie de ness sau ceva de genul,pt ca ei toti,asa fãceau de 2-3 ori pe an,ca sã poatã cumpãra timbrele ãlea ale mele.
    Daca îti mai spun cã în anii ’80 seriile alea se tipãreau în 3-4 milioane de exemplare,într-o țarã cu 600.000 de filatelisti declarați,probabil o sa-ți dai mai bine seama ce fel de suflet avea “butoiul” care mințea cu nerușinare un copil de 11-12 ani.
    Oricum,obsesia pentru neștampilate a continuat și încã mai continuã.Acum am toate nestampilatele românesti de la 1862 încoace si citind povestea ta cu pistolul,sunt chiar fericit cã nu mi s-a întâmplat mie,pentru cã aș fi avut cu siguranțã casa plinã de pistoale acum. 🙂

    Îţi place sau nu: Thumb up 7 Thumb down 0

    • @Roberto, sfânta şpagă! A rămas neclintită până azi. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @Mihai,Sfânta Șpagã româneascã!!! Pãcat cã nu ne-au învãțat la școalã arta de a șpãgui,ar fi trebuit sa fie materie școlarã predatã în clasele primare!!! ?

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

  43. Mie si sora-mii ne-a adus Mos Gerila cate unul plus cateva pungute de capse. Nu vrei sa stii ce fericire era pe capul meu, mai ales ca sora mea nu era prea incantata de pistol asa ca aveam chiar 2!!
    Dupa un timp le-am stricat, asa ca am vrut altele, dar nu am mai primit decat unul. Stiu ca un pistol cu capse costa 19 lei.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @silviu, ai avut TREI pistoale??? :(((

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Da, am avut 3 pistoale cu capse. Nu mi-a trecut la vremea aia prin cap ca ar putea exista cineva care sa nu aiba macar unul….

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @silviu, ah, ce răspuns mişto. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  44. În general, ai mei îmi luau ce-mi doream, dacă se găsea.Erau însă unele chestii pe care nu le puteai găsi decât cu pile, cunoştinţe şi relaţii, ceea ce înseamnă că vedeam la alţi copii dar nu le puteam obţine. Mi-aduc aminte de un caleidoscop, probabil chinezesc, mi s-a părut una dintre cele mai interesante chestii văzute în copilărie. Nu mai ştiu al cui fusese dar ţin minte că în câteva zile s-a dus naibii, s-a spart fiindcă toţi trăgeam de el să ne uităm la nebunia aia de culori. Şi blugi, “originali”, aduşi de navigatori, tata nu le vedea rostul şi n-a vrut să-mi ia.Aveau toţi colegii şi prietenii mei, eu însă m-am ales cu o pereche de dangarizi pe care îi uram şi pe care am refuzat să-i port. Prima pereche mi-am luat-o din primul salariu, probabil că de-aia acum îi cumpăr ca înecata, sechele din epoca de aur, ca şi dependenţa de Pepsi…

    Îţi place sau nu: Thumb up 5 Thumb down 0

    • @CrisS, şi dependenţa de haleală. Uită-te cum arată carucioarele prin super-market-uri.

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  45. In momentul in care am citit “pistol cu capse” parca mi-a intrat in nas mirosul ala bestial dupa ce le pocneai. Mi-as lua unul acum, doar ca sa mai simt mirosul ala

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Shutz, şi arsurile de pe mâini, când explodau alea mai tare. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  46. Biletul pentru concertul lui Michael Jackson. Si acum ii mai scot pe sub nas lui tata promisiunea facuta si nu indeplinita.

    Hainele. Pe timpul liceului, in mai multe ocazii a trebuit sa fac “dubla” (imparteam mesele la cantina cu o alta colega, astazi eu luam micul dejun si cina si ea pranzul, Maine invers). Asa reuseam sa-mi cumpar cate o toala mult dorita. Asa se face ca, odata ajunsa aici am cheltuit pana la ultimul sfant pe haine.

    Portocalele. Erau un produs alimentar greu de gasit in casa la noi, le primeau ai mei la pachetul de Craciun de la fabrica. Desi, credeam ca toata viata nu o sa ma satur de ele, aici, in tara lor, nici nu le gust.

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @lectorarumana, cred că am ani de zile de când nu am mai mâncat o portocală.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  47. Mihai, ma inerfezi rau di tat, mi-ai adus aminte de pistoalele cu dopuri din copilaria mea mult prea indepartata in trecut ca sa poata gasi printre cititorii tai pe cineva dispus sa-si aminteasca de ele. alea nu erau din plastic, ci din doua jumatati de tabla ambutisata, prinse una de alta cu niste urechiuse si care avea incarcare prin “bot”, ca vechile tunuri din bronz de pe corabiile de pirati. munitia consta din niste dopuri mici de pluta, cu o gaura in care era praful de pusca, sau ce dracu era ala, un gel intarit, exploziv, care, lovit de cuiul percutor troznea ai improsca cu resturi de pluta inspre “tinta”, scotand si oaresce cantitate de fum, ce mai, fix ca un pistol adevarat, cu pocnitura cu tot. Se gasea (pistolul si mai ales munitia pentru el) extrem de rar, in balciul Dragaica, organizat fara exceptie, vara, in fiecare an, la marginea Buzaului, pe un maidan larg, unde era de obicei targul de vite, adica oborul. De doua ori in viatza mea de copil, bocetele mele frustrate l-au impresionat pe tata si el a scos din poznar cei cinci lei pentru pistol si alti trei pentru cartonasul cu 25 de dopuri, iar petrecerea tinea fix pana cand se epuiza munitia. Frumoase vremuri, trecute placeri, azi nu mai trag cu nimik in nimik, daca ma intelegi, si n-ai kum sa nu ma intelegi, crez io…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Kosta, am avut şi eu o puşcă din aia cu dopuri. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  48. Eu am dorit cu ardoare pe cineva. Exact ca pistolul tau… a disparut si el din viata mea…

    Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Raluca, nasol. Îmi pare rău. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • In caz ca nu m-am exprimat bine si am lasat impresia gresita: e bine, sanatos. 😉 Nu a fost sa fie al meu, asta am vrut sa spun.

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • @Raluca, am înţeles din prima.

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  49. Eu nu că mi-am dorit foarte tare, dar m-a afectat că mi s-a promis ceva și nu s-a respectat. Mai ales că mama și-a respectat promisiunile întotdeauna până atunci. Și taman promisiunea către mine nu a respectat-o.
    Mi-a promis că dacă iau treapta I îmi cumpără mașină de cusut (Burda scria pe mine!). Și iată cum iau eu treapta I, o iau și pe a IIa, însă mașină de cusut nu ia nimeni…
    Mă rog, s-au schimbat vremurile, nu au mai avut posibilitatea, m-am facut și eu mare, am înțeles… Nu a fost vina mamei.
    Când mai avem noi amintiri din copilărie și mai facem miștouri, tot îmi place să-i mai scot câte un ochi maică-mii: Lagerfeld mă făceam dacă aveam mașină de cusut! 😉
    Acum să nu aud promisiuni. Din copilărie mi se trage. Și nici eu nu promit niciodată! O să încerc, o să fac tot ce pot, vedem noi cum facem… dar nu promisiuni

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @lulu, maşină de cusut? Serios?

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • păi da! de ce nu? băietii cu pistoalele, fetele cu hăinutele. plus că era o meserie de viitor! 😀
      dar nu mașina de cusut a contat în final

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @lulu, eram convins. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  50. Am atatea sa spun incat trebuie sa le iau pe rand…In copilarie, mama mea avea un ursulet umplut cu paie pe care fratele ei, mai mare cu 5 ani, un fel de golanas pe vremea aceea, ca s-o supere sufla cu cornete cu ac in el sau juca fotbal..ea a suferit toata copliaria pt ursuletul ala. Acuma, are un urs ponosit si jigarit luat de pe la un second pe care am vrut sa i-l arunc, si ce crezi ca a facut?? a plans..Are 60 de ani si inca e afectata.
    In alta ordine de idei, bunica mea, mama ei, de fiecare data cand ii promitea ceva, nu se tinea de cuvand , ma refer la acele dati cand ii promitea ca-i cumpara hainute sau pantofi..intotdeauna se ivea “neprevazutul” care le impiedica sa plece de acasa azi, apoi maine, apoi poimaine iar dupa o saptamana de promisiuni, cand bucuria s-a stins de haaat timp, in sfarsit primea pantofii aia care nu mai aveau aceeasi valoare. Mama mea, a invatat atunci, ca daca promite, lasa tot si se tine de cuvant cel putin vis a vis de mine. asa o sa fac si eu cu copilul meu, am crescut avand de toate, la 6 ani, am primit 2 saci imensi de jucarii, saraca a adunat jumate de an jucarii pt mine. Am fost o familie la care banii nu au lipsit, stateam mai mult decat bine, aveam papusi, jucarii chinezesti teleghidate, am avut carne, mezeluri, dulciuri, absolut orice.. n-am avut in schimb hainute frumoase si nici pantofi. Poate un baiat nu resimtea acea frustrare ca o fata.
    Uram din tot sufletul hainele care se gaseau in comert, uniforma si cosmarul meu cel mai mare era o pereche de ghete bordoux julite in varf care eram obligata sa le incalt pt ca oricum nu aveam altele..Mama mea, avea pantofi cu toc frumosi, colorati, de piele , de la Guban pe care-i caram prin casa si radiam la gandul ca voi creste mare si -mi raman mostenire:)) ( nu-i mai are si oricum, am un nr mai mic la picior) .
    E de prisos sa-ti spun ca am 130 de perechi de sandale,cizme si bocanci? Mi-am dorit atat de mult sa am pantofi frumosi…
    Dar pistolul meu a fost un joc din revista Nekermann sau Qwelle, era un stand de aprozar cu cantar, cu legume, cu bani de hartie, cu cutii si pungi de carton colorate pe care era desenat zahar, faina, chiar si cuburi Knorr!!! era paradisul ! mi-l amintesc perfect: de plastic, inalt, cat un perete, era chiar si o fetita langa, sa putem aprecia dimensiunile..AAAAh cat am urat fata aia…!! atata de tare mi-am dorit acel joc, 2 ani i-am scris lui Mos Craciun sa mi-l aduca, iar cand mama mi-a spus ca nu are cum sa mi-l cumpere ca e din alta tara si este efectiv peste puterile ei, am plans..atata am plans, pana mi-a venit rau..la propriu.. Mama mea statea in fata mea, in genunchi si suferea cot la cot cu mine..A rupt pagina din revista si a ascuns-o..atat de bine a ascuns-o ca am gasit-o abia dupa vreo 12 ani, cand ne-am mutat din apartament..
    Apoi, cand am crescut mai mare, frustrarea s-a transformat in dorinta de a avea magazin, am facut-o si pe asta, l-am inchis ca sa stau cu bebe dar microbul comertului e acolo inca, curge in vene si chiar daca sunt legata de casa, mi-am dezvoltat mica mea afacere pe net:)

    Se pere ca toti ne transformam frustrarile in hobby-uri, in teluri, in colectii , dar parca nimic nu potoleste setea din copilarie de masinute, de tiruri, de pantofi sau pistoale:)

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Luisa, zici c-ar trebui să-mi iau un pistol cu capse? 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  51. mai multe:) vreo 130:))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Luisa, mi se pare corect. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  52. Pentru mine,pistolul tau cu capse, a fost o geaca de blugi. Cand am luat examenul la liceu mi-au promis ai mei ca-mi cumpara ce vreau. Vremurile de atunci nu te lasau sa ai prea multe dorinte, asa ca mi-am dorit aceasta geaca mai mult decat orice. Stiam exact cum arata pe mine pentru ca o probasem timp de o luna aproape zilnic. Bai, si ai mei se gandesc sa-mi faca o surpriza si sa mi-o cumpere fara ca eu sa fiu de fata. Nici macar nu stiau cum arata modelul pe care mi-l doream. Pe scurt au venit acasa cu o geaca mai mare cu doua numere (ca sa o am pana termin liceul si eventual si primii doi ani de facultate), nici culoarea nu era dupa dorinta mea…nimic. Inutil sa-ti spun ca am vrut sa o schimb, dar am aflat ca o cumparase dintr-un targ si nu dintr-un magazin. In final a ajuns la frate-miu care e mai mare decat mine in schimbul a 2 banane si un baton de ciocolata. Atunci mi-am dat seama ca doar eu stiu si voi sti ce-mi doresc cu adevarat. Si daca-mi place ceva fac si pe dracu-n 4 ca sa-l am ..

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Elena, asta sună mai nasol decât să nu-ti fi luat nimic. Serios. 🙁

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • Acu’ vrei sa ma supar mai tare? :)))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  53. Dacă îți cumpărai pistolul …cine știe blogul cui îl mai citeam noi azi. ?

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @simona, pe al uni tip care nu mai plânge după pistolul lui cu capse? :))))

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  54. “Pistolul meu cu capse” a fost o păpuşă pe care mi-am dorit-o cu ardoare de Crăciun. Doamneeee şi cât mi-am dorit-o! Cine a copilărit prin anii ’70 îşi aminteşte probabil de păpuşile alea uriaşe produse de Clujana, erau un must have pentru orice fetiţă. Şi a venit dimineaţa de Crăciun… Ştiţi momentele alea magice, când eşti copil şi frisonezi de bucurie şi de emoţie la gândul că te desparte doar o uşă de visul vieţii tale. Pe mine m-a despărţit un an întreg, fiindcă sub brad am găsit un maimuţoi hidos îmbrăcat în şpilhozeni şi un acordeon roz de plastic, perfect funcţional. Nu ştiu ce aşteptări au avut ai mei de la mine de mi-au luat un acordeon, în orice caz, cred că şi-au blestemat zilele non-stop până în clipa binecuvântată în care drăcovenia roz şi-a dat obştescul sfârşit. La următorul Crăciun, am primit şi păpuşa, dar era prea târziu… Eram la facultate! Sorry, nu m-am putut abţine… :))) Nu eram, dar deja îmi doream un walkman. Evident, mi l-am luat singură, mult mai târziu, când m-am angajat. Şi uite-aşa am devenit un adult cu probleme… Încă îmi tratez fobia faţă de maimuţele in şpilhozeni.

    Îţi place sau nu: Thumb up 3 Thumb down 0

    • @opantazi, doamne, uitasem de păpușile alea. Cred, doar cred, că am avut și eu una pe acasă. Și cred, doar cred, că i-am colorat sfârcurile cu cariocă roșie și am mai folosit una neagră pentru altă zonă. Dar nu bag mâna în foc. Doar cred. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 2 Thumb down 0

    • Ahahahahahaaaa!

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  55. Cum ar fi sa spun: nuuuu, eu nu am trecut niciodata prin asa ceva. Aiurea, as minti cu nerusinare. Eu am fost o santajista cu parintii mei. Cand incepea anul scolar le spuneam: vreti sa iau premiu intai cu coronita? Daca da, atunci vreau aia si aia si ailalta. Si imi luau saracii de ei ce puteau. Dar a fost ceva ce mi-am dorit si nu am putut sa am exact cand mi-am dorit. Pantofi cu toc. Eram in clasa a 4-a. Pe vremea aia, incepeai sa porti pantofi cu toc de la banchetul din a 12-a. Eu vroiam de la 10 ani. Si nu existau macar numarul meu. Mergeam in magazine cu mama, probam de nebuna pantofi cu toc, dar nu aveau nr meu. Am crescut, piciorul mai repede decat trebuia. Mi-am luat pantofi cu toc prin clasa a 10-a. Am rezistat 6 ani fara. M-au batut de m-au nenoricit. Doua saptamani n-am putut sa umblu decat cu papuci. Stiii ce? De atunci nu imi mai plac pantofii cu toc. Port o data la 5 ani. Maxim o ora.

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @DOINA, pfff, chiar că şantajistă. Eu mi-am luat pantofi cu toc abia la facultate. 😛

      Îţi place sau nu: Thumb up 4 Thumb down 0

  56. Am avut si asa ceva…Functionau mizerabil capsele alea. Dar cel mai tare a fost un pistol cu apa, adus de tata de la unguri sau austrieci. Gen Beretta, avea si 2 incarcatoare de rezerva, cu dop, sa nu-ti curga apa in nadragi! Jetul “batea” la 5-6 metri si iti dai seama ca toti vecinii/prietenii inarmati cu pistoalele alea care costau 2 lei nu aveau nici o sansa…De multe ori ma batea gandul sa pun cerneala in incarcator….Dupa vreun an si-a dat si el duhul: tragaciul care actiona un piston era de plastic si n-a rezistat prea mult intenselor actiuni ale pustiului de 12-13 ani care eram…

    Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

    • @Gusi, când am văzut prima oară un pistol d-ăsta cu apă, am plâns. 🙂

      Îţi place sau nu: Thumb up 1 Thumb down 0

  57. Pingback: 33 de bloggeri și copilăria lor în 3 cuvinte - Sabina Cornovac Blog

  58. Da! Trusa aia chinezeasca pentru geometrie. O visez și acum…

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  59. Mihai, zi-mi dom’le si mie daca mai stii, sau oricine care citeste acum intrebarea mea: cum se numeau gecile alea subtiri gen foita de ceapa ? Aveau un nume, dar sa fiu al naibii daca-mi amintesc acum ! Hai tovarasi, hai ca se poate ! :-)))

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

  60. In schimb imi amintesc asa, de-a valma, de o droaie de chestii din anii 70-80 (am crescut in Ardeal, in Deva, la buna-mea) locomotivele alea chnezesti care se loveau de toate alea prin casa si schimbau directia, cu un mecanic care se apleca pe stanga si un beculet rosu pe post de focar cu carbuni, baschetii chinezesti Great Wall si nu numai – si mingi de tenis Aeroplane, rachete de tenis facute la Reghin, sticlele goale de DEVAL cu o gaura in capac, folosite pe post de tunuri cu apa, pistoalele de apa alea de 2 lei (la propriu, atata costau cele mai ieftine), gecile subtiti ca din foita de ceapa (alea despre care nu mai stiu cum se chemau, aveau ele un nume dintr-un cuvant, am uitat acum) – eu am avut una ca ABBA pe spate si cu figurile celor patru, Doamne si ce mandru eram, jocurile alea (tot chinezesti) Micul mecanic (variantele de 35 sau de 69 lei, ca de aia de 120 lei n-a avut bunica-mea bani), cartile de Jules Verne pe care le pandeam sa apara la libraria de pe bulevard si lasam vanzatoarei restul la 20 lei numai ca sa-mi pastreze si data urmatoare sub tejghea 1 exemplar, sabiile facute dupa Anul Nou din brazii de Craciun si capacele de la tomberoane pe post de scuturi, portocale si grapefruits pentru care stateam la coada inainte de sarbatori, decupajele si montajele facute cu ferastrul de traforaj si aracet, peste care lipeam taieturile din revista Cutezatorii – robotelul Minitehnicus, cartea Recreatia Mare a lui Mircea Santimbreanu, pentru care am stat la coada la Casa de cultura in Deva timp de vreo 5 ore – si am apucat, cu autograful autorului, mingea de fotbal din piele veritabila, invidiata de toti, cu care venea Adi Comaneci, fratele Nadiei, si cu care jucam pana seara tarziu fotbal cu scoruri de maidan, lanternele Luminita, alea de 6 lei, in care aveam un montaj facut la Cercul Radio de la Casa Pionierilor, de bruiere si “zapacire” a aparatelor de radio portabie (Mamaia sau Albatros, ca Gloria au aparut mai tarziu…) si cu care mergeam in parc vara, pe langa bancile pensionarilor, sa-i innebunim pe cei care jucau sah si ascultau etapa in zilele de duminica si care auzeau acum doar piuituri si fluieraturi…. ehei ce vremuri… si cu bune, si cu rele….

    Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • Wau suntem în 2017 si am gasit in sertarul bunicului meu intr o cutie de chibrit trei role pentru acel pistol cu capse

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

    • @Cristina, un pic prea târziu pentru mine. 😉

      Îţi place sau nu: Thumb up 0 Thumb down 0

Sus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.