Preşedintele Mauritaniei, Mohamed Ould Abdel Aziz, stătea de mai bine de o oră în tribună și se uita cu silă la cele două echipe care se chinuiau să care mingea aia de la o poartă la cealată fără să reușească s-o bage în ațe.

Plictisit la culme, a căscat lung și apoi a început să se foiască de pe o parte pe alta. S-a perpelit ce s-a perpelit și până la urmă n-a mai rezistat. A ridicat mâna dreaptă şi scurt s-a înfiinţat un consilier:

-Aţi dorit ceva?

Mohamed Ould Abdel Aziz, fără măcar să se uite la el, latră scupiând vorbele cu dispreț:

-Zi-i lu’ ăsta care se ocupa de fotbal, Preşedintele Federaţiei, să vină la mine! Acum!!! Ai plecat?

Apare Preşedintele, tras la faţă, întrebându-se ce s-o fi întâmplat.

-Luminăţia Voastră doreşte să-mi ordone ceva?

Mohamed Ould Abdel Aziz se uită la el cu aceeaşi scârbă cu care te uiţi la o broască râioasă orăcăind de pe o balegă de girafă, îi trage o flegmă uşoară la picioare şi spune cu o silă nemărginită:

-Da, în secunda asta te duci şi opreşti meciul, că nu mai suport!

-Domnule Preşedinte, Sire, dar este finala Super Cupei…

-Băăă, mă doare în p*lă ce este!!! Te duci acum şi opreşti meciul, le spui să bată penalty-uri şi cu asta basta! Mai repede, până nu mă răzgândesc şi vă tai capetele la toţi, ‘tu-vă muma-n cur cu fotbalul vostru!

În timp ce Preşedintele se îndepărta în pas alergător, a mai tunat o dată după el:

-Pe sufletul lui Allah, să nu cumva să se bată mai mult de cinci lovituri că vă arunc la tigri, dupa ce vă tai boaşele în piaţa publică!

Apoi şi-a mormăit încet în barbă:

-Eu trebuie să mă ocup de toate în ţara asta!

P.S. Aveți știrea aici. După ce-am citit-o, dacă m-ar fi întrebat cineva ce-mi doresc cel mai mult în viață, i-aş fi răspuns că vreau să fiu măcar o zi în locul lu’ Abdel Aziz ăsta. E Dumnezeu, și mai multe nu.

mihai_vasilescu_mauritania