Hai că azi, deşi e vineri, sunt pus pe fapte mari. Aş vrea să demolez, odată pentru totdeauna, mitul „ţâţe-fund”. Sau, dacă greşesc, măcar să mi se spună că bat câmpii.

Sâmbăta trecută am avut o discutie mega-interesantă şi, pentru că nu am ajuns la nicio concluzie, aş vrea să vă cer şi vouă părerea.

Domnilor, puteţi să-mi spuneţi şi mie care sunt primele două lucruri la care vă uitaţi la o femeie? Vorbesc despre o examinare sumară. Sunteti pe stradă, într-o cârciuma, la un eveniment, în metrou, pe platoul Bucegilor, în club sau oriunde altundeva vreţi voi şi vă intersectaţi preţ de câteva secunde cu o tipă. La ce vă uitaţi prima şi prima dată? Pentru frumuseţea „sondajului”, presupunem că este vară şi cald, deci aveţi la dispozitie cât mai multe părţi anatomice ale respectivei? Hai, vă rog eu, ca sunt tare curios.

Doamnelor şi domnişoarelor, nu plecaţi, că este valabilă şi pentru voi întrebarea. La ce vă uitaţi prima oară când un bărbat se află în raza voastră vizuală. Staţi, nu mă luaţi cu „noi nu facem aşa ceva”, că n-am zis să-l luaţi acasă şi să-l posedaţi sălbatic (deşi nu văd nimic rău nici în asta). Şi să n-o aud nici pe-aia cu „pentru mine conteaz a sufletul, nu cum arată”, că ne certăm groaznic, da? Plecăm de la aceeaşi premisă, interacţionaţi cu el timp de câteva secunde. Dacă vă stârneşte interesul, in mod total nevinovat şi din pură curiozitate ştiinţifică, spre ce zone vă aruncaţi ochii? La fel, presupunem că e vară, ca să puteţi avea „la îndemână” cât mai multe „aspecte”.

Evident, aş putea să vă zic la ce mă uit eu, dar n-o s-o fac. Nu vreau să vă  înfluenţez în niciun fel. Poate fac mai încolo un „later edit”, după ce terminaţi voi cu răspunsurile. Dacă vreţi, desigur.

P.S. Simţiţi-vă liberi să vă imaginaţi şi că întâlniţi subiectul respectiv la piscină, la dezabieul gol, dacă numai aşa vă puteţi pronunţa.

mihai_vasilescu_barbat_femeie

sursa foto 1 şi foto 2