În ţara asta, unde arestul DNA-ului nu este plin de foşti miniştri şi alte soiuri de guvernanţi şi demnitari;

În ţara asta, unde nimeni, niciodată, nu dă şpagă la doctor, la poliţie, la controlori, la naş, la portari, la paznici şi la funcţionari;

În ţara asta, unde nu te umileşti în faţa aceloraşi funcţionari publici;

În ţara asta, în care n-au murit 60 de tineri în urma unui incendiu provocat de mită, lăcomie, prostie şi incompetenţă;

În ţara, asta unde fiscalitatea nu este atât de imbecilă, încât nu există firmă mică sau mijlocie care să nu facă matrapazlâcuri, dacă nu vrea să închidă porţile;

În ţara asta, unde avem drumuri, şosele şi autostrăzi. Inclusiv suspendate;

În ţara asta, unde mârlănia nu domneşte peste tot în trafic;

În ţara asta, unde nu s-a jucat o finală de Europa League, cu 55.000 de oameni în tribună, pe un stadion nou-nouţ, care nu corespunde normelor de siguranță şi securitate ISU.

În ţara asta, minunată, s-a întâmplat şi ultimul lucru care putea să mă mai uimească: au fost arestaţi poliţiştii care se ocupau de Programul de Protecţie a Martorilor. Motivele fiind cele „clasice” pentru mulţi dintre funcţionarii statului care poartă unifroma Poliţiei Române: şpagă, nesimţire şi bătaie de joc. Mi s-a părut atât de josnică porcăria asta, cum nu vă puteţi imagina.

Ştiţi de ce? Mi se pare absolut hidos să se poarte aşa cu tine singurii oameni în care mai poţi avea încredere. Odată intrat în Program, poliţiştii ăia sunt legătura ta cu lumea, alte opţiuni nu prea mai ai. Şi exact ei să vină să te calce în picioare? Adică la doctor, poti să alegi să nu dai şpaga. Îţi asumi că nu te va băga în seamă şi te duci la altul. Dar oamenii ăstia, martorii, nu mai aveau de ales. Şi jegurile ălea în uniformă, exact de asta au profitat. Mi se pare subuman.

Mă rog, chestia e că, gata, de-acum avem de toate, exact ca în bancul cu Bulă. Hai că e vechi, trebuie să-l ştiţi. Ăla cu învăţătoarea care-i întrebase pe copii ce le lipseşte acasă. Şi toţi se plângeau ba de una, ba de alta, numai Bulă a zis ca ei au de toate. Şi când l-a întrebat femeia cum de e aşa sigur, pe ce se bazează, Bulă a zis că a venit sor-sa gravidă acasă şi tac-su a exclamat: „Na, asta ne mai trebuia!”.

P.S. Ce faţă de cocalar greţos poate să aibă tipul ăsta, Chestorul Adrian Bărăscu, cel pe care l-au legat primul. Nu cred că trebuie să fii mare psiholog sau expert în studiul fizionomiilor, ca să-ţi dai seama că este exact tipul de mârlan capabil sa facă aşa ceva. Numai când mă uit la tricoul ala desfăcut şi la „lanţişorul” de pe piept, mă ia greaţa. Mârlete curat, va zic.

mihai_vasilescu_adrian_barascu

sursa foto