Îmi place să merg la film, la cinematograf. Dar, din punctul meu de vedere, niciun film de pe lumea asta nu se compară cu un spectacol de teatru. Dacă mă pui să aleg, de fiecare dată voi opta pentru teatru. Pur şi simplu este altceva. Altă experienţă, alte senzaţii, trăiri diferite. Cam aşa stau lucrurile în cazul meu.

Ei bine, alaltăieri seară am fost la cea mai tare piesă ever. Şi nu datorită subiectului, actorilor sau regiei. Nicidecum, deşi nu am ce să reproşez nici pe partea asta. Spun asta pentru că joi am asistat la ALTCEVA. La un concept de teatru diferit în totalitate de tot ceea ce aţi întâlnit până acum. Nu ştiu cum să fac să vă povestesc fără să dau spoilere care să strice surpriza. O să încerc totuși să vă zic câte ceva, dar reţineţi că ceea ce se întâmplă de fapt în piesă este mult, mult mai tare. Şi, din păcate, nu am cum să vă spun, pentru că n-ar mai avea niciun farmec, dacă vă duceţi s-o vedeţi.

Ah, am zis „vedeţi”. Greşit. Pentru că nu despre „văzut” este vorba, ci despre „participat”. Da, frate, veţi participa efectiv la desfăşurarea piesei de teatru. Ba, chiar mai tare: o să fiţi singurul spectator! Da, da, aţi citit bine, spectatorii intră individual în spectacol, devin parte integrantă din el şi interacţionează cu actorii. Desfăşurarea acţiunii se modelează în timp real, în funcţie de reacţiile voastre. Cât de tare este asta, ha? Conceptul se numeşte „teatru-labirint”, iar eu vă spun că rar în viaţă am încercat trăirile şi senzaţiile pe care le-am avut joi seara. Plus adrenalină cu duiumul.

Nu am cum să vă povestesc mai multe, aş strica tot efectul pentru aceia dintre voi care vor să meargă. Dar au existat, în timpul acţiunii piesei, cel puţin trei chestii la care nu mă aşteptam şi m-au lăsat cu gura căscată. Mişto tare de tot. Dacă sunteţi din Bucureşti, vă rog eu să vă duceţi. Nu ştiu de câte ori în viaţă o sa mai aveţi ocazia asta. Şi vă mai rog ceva: dacă mergeţi, scrieţi-mi şi mie aici. Să văd dacă am avut dreptate sau nu.

Pfff, să nu uit să vă zic o fază, aşa ca divertisment. La un moment dat, actiunea piesei te poartă pe trotuarul din faţa teatrului. Nu singur, însoţit de unul dintre actori. Eram prins de dialogul cu el şi încercam să mă integrez în rol, când de pe trotuarul celălat a apărut un ţiganuş care a venit glonţ la mine:

– Boss, ai şi tu o ţigară?

Am ieşit pentru o secundă din pielea de viitor Marcel Iureş şi i-am aruncat scurt:

– Marş, mă!

Apoi am revenit la partenerul meu de scenă:

-Cum reuşesc să ajung la Euridice?

După ce s-a terminat, am râs singur toată seara când mi-am adus aminte de asta.

Gata, acum las toate datele de care aveţi nevoie dacă vreţi să vă duceţi.

Piesa se intitulează „Sisif”. Spectacolele au loc la teatrul Unteatru (strada Ilfov, nr.1. în spate la CEC Bank de pe Calea Victoriei) în lunile noiembrie și decembrie. Vă puteţi înscrie pentru participare pe site-ul celor de la Unteatru sau pe pagina lor de Facebook. Sper să mai găsiţi locuri şi să mergeţi. Vă promit eu că merită!

mihai_vasilescu_sisif