Zilele astea am tot mers cu maşina. Ceea ce, în Bucureştiul zilelor noastre, pare un fel de chinuială fără sens.

Pe când stăteam blocat în trafic cu zecile de minute, am constatat o chestie. Legea aia care spune că n-ai voie să vorbeşti la telefon când conduci, fără un dispozitiv de genul hands-free, este complet depăşită şi desuetă. Frate, cred că cinci şoferi din zece, indiferent de sex, butonau la smartphone-uri de le lua naiba. Serios, uitaţi-vă un pic în jur când sunteţi la volan să vedeţi că am dreptate.

Ieri eram într-o intersecţie de pe la Eroilor şi un tip care conducea o Octavia verde efectiv uitase că este în trafic. Claxonau ăia din spatele lui ca la nuntă şi omul nici gând să-şi dea seama că pentru el s-a declanşat corul de claxoane, scrola liniştit şi zâmbitor. Am plecat de acolo şi el încă nu se dumirise că este totuşi la volan. Sper să nu fi luat niscaiva bătaie.

Pe bune, trebuie făcut ceva. Şi o spun eu care sunt dependent de telefon şi tot ieri, la Universitate, răspundeam la comentarii cu „organul” aproape lipit de portiera mea. Cum ar fi fost să ştiu că dacă mă vede ăla îmi iau o amendă babană pe al cărei proces verbal scrie ceva de genul „perturbarea traficului prin utilizarea neadecvată a telefonului mobil la volan”? Mai răspundeam la comentarii?

Ah, mi-am adus aminte. Ultima dată când am mers spre Ploieşti cu maşina, abia postasem un articol pe blog şi pe Facebook. Practic am luat telefonul în mână când am intrat pe autostradă şi l-am mai lăsat doar când am văzut sensul giratoriu de la capătul celălalt. Habar nu aveam cum au trecut cei 60 de kilometri. Mă duce suficient capul cât să-mi dau seama ce s-ar fi putut întâmpla dacă apărea ceva neprevăzut și cu toate astea nu m-am putut abţine.

De-aia zic, cumva trebuie adaptată legea. Nu de alta, dar nu mai stă aproape nimeni să sune, când poate să deschidă chatul şi să scrie. Ca să nu mai zic că, pentru dependenţii de Facebook, amenda ar putea fi cuantificată şi în „dislike-uri”.

mihai_vasilescu_facebook_volan

sursa foto